Recompense specifice învățământului primar

Educația copilului reprezintă una dintre cele mai solicitante și dificile acțiuni. Unul din cele mai eficiente moduri de a motiva un copil este recompensa. Analizând procesul educaţiei şi comportamentul uman ne putem da seama că întotdeauna este vorba de o recompensă. Fiecare dintre noi face anumite lucruri pentru a obţine avantaje şi beneficii materiale şi mai ales morale. Chiar şi adaptarea în sine este o recompensă.

Recompensă înseamnă: „1) Favoare care compensează. 2) Bun material sau spiritual acordat pentru a compensa un serviciu, un merit particular sau o acțiune realizată; răsplată. A primi o ~ bună. 3) Sumă de bani acordată unui inventator (care compensează invenția acestuia).” Recompensele se pot clasifica astfel:

  • recompense externe: notele, diplomele, premiile, laudele în public, scrisori de felicitare trimise părinţilor, excursii şi tabere gratuite
  • recompense interne: „sentimentul de împlinire provocat de lucrul bine făcut, satisfacerea curiozităţii, plăcerea resimţită la rezolvarea unei probleme sau la atingerea unui standard fixat de către profesor.”

Ambele tipuri de recompense formează și întăresc motivația elevilor. Orice recompensă are un scop. Acesta poate fi: creșterea motivației copilului spre a învăța, menținerea efortului copilului, diminuarea comportamentelor indezirabile. Totodată, recompensa face ca învățarea să fie plăcută.

O recompensă acordată își poate pierde valoarea pe parcurs. Fiecare recompensă are un termen de valabilitate. Trebuie reconsiderată în permanență pentru a ne putea asigura că este într-adevăr o recompensă eficientă.

Eficiența unei recompense se poate verifica prin:

  • Precizie. Trebuie să oferim recompensa imediat ce comportamentul dezirabil s-a manifestat. Astfel elevul va asocia comportamentul cu recompensa și astfel există premisa repetării comportamentului dorit.
  • Adecvare. Recompensa trebuie să fie parte din activitatea elevului.
  • Evitarea monotoniei. O recompensă își poate pierde din valoare dacă este utilizată la nesfârșit.

Timothy Blair a caracterizat eficiența unei recompense prin: utilizarea ei nesistematică ci atunci când este nevoie, recompensa relevă spontaneitate și sugerează clar că atenția profesorului a fost centrată pe elev, pe sarcinile îndeplinite de acesta, furnizează elevilor un feed-back astfel încât aceștia își pot da seama de progresele făcute, se acordă atunci când s-au înregistrat eforturi reale, centrează elevul spre propriul comportament, sprijină motivația internă.

Tot Timothy Blair sistematizează și caracteristicile unei recompense ineficiente. Astfel o recompensă ineficientă este una oferită la întâmplare, nu relevă clar comportamentul pentru care este recompensat,este dată periodic, fără a demonstra performanța, nu oferă feed-back elevului, îl face pe elev să se compare cu ceilalți. O recompensă ineficientă sprijină motivația extrinsecă astfel că elevii depun eforturi doar pentru a face plăcere profesorului, doar pentru a fi recompensat sau a câștiga o competiție. Totodată o recompensă ineficientă duce la centrarea atenție pe profesor, acesta ajungând să-i manipuleze pe elevi.

Trebuie subliniată ideea că „recompensa nu este confundată cu mita.”  Marvin Marshall afirmă atunci când vorbește despre recompense că:
– Sunt o confirmare a talentului și efortului de care elevul dă dovadă,
– Sunt stimulente eficiente doar dacă elevii muncesc pentru a le primi,
– Totodată, pot fi contraproductive deoarece prin recompensă, profesorul trimite un semnal fals elevului, acesta devenind egoist și neimplicat în cazul în care recompensa nu apare.

Se pune întrebarea dacă recompensele sunt bune sau contraproductive? Într-o lume perfectă, toți elevii ar fi motivați intrinsec să învețe. Dobândirea de cunoștințe ar fi un motiv suficient pentru copii să meargă la școală, precum și realizarea succesului academic ar fi singurul stimulent necesar pentru a le menține acolo – de alertă, interesat și implicat. Într-o lume perfectă. Dar, lumea reală are puține asemănări cu lumea perfectă. În clasă, unii elevi sunt neinteresați, nemotivați. Cu siguranță, cei mai mulți sunt nemotivați sau neinteresați o parte din timp. De aceea apare nevoia unei motivații externe-prin recompense. Orice școală utilizează recompensa ca o parte a efortului lor pentru a stimula rezultatele elevilor. Alții recompensează comportamentul, caracterul elevului. Profesorii preferă să se bazeze pe motivația intrinsecă a elevilor pentru a-i încuraja pe aceștia să vina la școală, să-și facă temele, să participe la activitățile educative, dar nu este exclusă utilizarea recompenselor. Mulți dintre noi suntem de acord cu utilizarea recompenselor, însă există și sceptici, ce pretind că recompensele sunt contraproductive, acționând ca un factor de descurajare.

Alfie Kohn, autor al cărții „Pedepsiți prin recompense” este un adept al acestei teorii. Într-un articol, publicat în Boston Globe („Studies Find Reward No Motivator”) , acesta citează numeroase studii ce au demonstrat ca elevii ce au primit recompense extrinseci, pentru munca depusă, au devenit mai puțin productivi în comparație cu cei ce au fost recompensați intrinsec.

Recompensele oferite elevilor diferă de la elev la elev, dar și de la profesor la profesor. Emil Stan, în cartea sa „ Despre pedepse și recompense”, face o listă de recompense ce ar putea fi aplicată, în special elevilor de ciclu primar. Astfel, profesorul poate recompensa elevul prin: „a-l lăsa să stea la catedră, a-l lăsa să fie primul în rând, a avea voie să rezolve doar o parte din temă, a-l ajuta pe profesor, a-și alege banca în care vrea să stea, a-l lăsa cu o jucărie la școală.”

Pe site-ul www.educationworld.com/, sunt date exemple de recompense folosite de profesori din alte state. Spre exemplu, unii profesori aleg un elev al lunii. Alegerea se bazează pe proiectele susținute de elevi. Elevul primește drept recompensă o înghețată, iar acesta intra într-o tragere la sorți pentru a câștiga 5$ ce îi poate cheltui la magazinul școlii. Alți elevi pot primi chiar și excursii la sfârșitul anului școlar. Alții sunt recompensați cu bilete la film, la patinaj sau la un meci de baseball.

Alte tipuri de recompense folosite:

  • Jetoane-premiu pentru comportament dezirabil si finalizarea proiectelor derulate. Aceste jetoane pot fi folosite pentru a cumpăra diverse lucruri sau pentru a plăti o activitate distractivă.
  • Sistem de puncte. Punctele pot fi convertite în bani virtuali. Aceștia pot fi folosiși pentru a licita la diferite premii. În acest mod elevii își dezvoltă abilitățile matematice dar și cele sociale.
  • „Întrebarea săptămânii”- se pune o întrebare ce necesita efort de cercetare. Se oferă o recompensă celui ce răspunde corect la întrebare.

Indiferent de recompensele folosite, orice profesor trebuie să arate că îi pasă de elevi, că el nu este judecător în sala de clasă ci un partener în educația elevilor, că știe să fie uman și empatizează cu elevii.

Influența recompenselor asupra motivației și învățării

Utilizarea recompenselor a ajuns să pară atât de naturală și inevitabilă. Alfie Kohn spune că „răsplata și recompensa nu doar că stau la temelia credinței, dar sunt și esența modului nostru de a gândi rațional.”  Recompensele trebuie analizate în funcție de cât de probabil va duce la o schimbare durabilă, o schimbare ce va persista în timp chiar și atunci când nu mai e nici un bun de câștigat. S-a demonstrat că rareori rezultatele rămân, dincolo de recompensa în sine. Acest lucru se întâmpla deoarece stimulii externi nu modifică, în general, comportamentul nostru. Totuși, recompensa poate ajuta la formarea și menținerea relației pozitive care promovează învățarea. Unii psihologi considera recompensele drept factori de motivare extrinsecă. De aici, s-a ajuns la concluzia, că dacă ni se oferă repetat, motivații extrinseci, vom ajunge să considerăm sarcina mai puțin atrăgătoare decât la început. Din moment ce motivația intrinsecă s-a diminuat, implicarea în activitate devine puțin probabilă. Tot Alfie Khon este de părere că recompensele ucide motivația interioară, „cea care promovează performanța optimă”.  In literatura de specialitate, au existat doua studii cu privire la efectele recompenselor: studiul lui Deci, ce demonstra ce efect are o recompensă financiara asupra adulților și studiul lui Lepper ce viza efectele unei recompense simbolice asupra interesului copiilor față de desen. Ambele studii au ajuns la o concluzie unică: recompensa extrinsecă reduce motivația intrinsecă.

Deși este împotriva folosirii recompenselor, pe motiv că acestea ucid motivația, Alfie Kohn este de părere că, dacă totuși sunt folosite recompensele, ar trebuie să se țină cont de următoarele aspect:

  • O recompensă nu trebuie să iasă în evidență. Studiile efectuate au arătat că dacă un stimul extrinsec este ostentativ, motivația extrinsecă este subminată;
  • Primirea unei recompense-surpriză este de preferat. Folosirea ei face ca motivația extrinsecă să nu scadă;
  • Recompensarea nu înseamnă competiție.
  • Recompensa trebuie să fie asimilată cu sarcina dată.
  • Recompensele trebuie să joace un rol important în evaluarea calității muncii.

Prin utilizarea recompenselor, încurajam elevii să găsească un motiv de a învăța. De asemenea, aceștia vor manifesta un comportament sociabil. Recompensa are rolul de a responsabiliza elevul cu privire la comportamentul lui, ceea ce are un impact pozitiv asupra mediului școlar.

Analizând cele spuse mai sus, putem desprinde următoarele zece sfaturi privind utilizarea recompenselor:
1. Sistemul de recompense trebuie să fie unul simplu. Un sistem de recompense complicat este dificil de gestionat si este consumator de timp.
2. Recompensa trebuie să aibă semnificație pentru elev.
3. Recompensa trebuie să se concentreze pe un singur comportament.
4. Recompensarea elevilor ce dovedesc responsabilitate.
5. Se începe cu recompensarea elevilor de mai multe ori, ca apoi recompensele să se reducă și să se mențină așteptările.
6. Gândiți recompensele pe termen scurt. Un sistem de recompense ce nu mai e necesar după câteva săptămâni, și-a făcut treaba!

S-a demonstrat că cele mai eficiente tipuri de recompense ce accentuează motivația internă pe termen lung sunt cele sub formă de activități. O activitate cu frecvență crescută poate deveni o întărire pentru una cu frecvență redusă. Implicarea într-o activitate ce are o frecvență mai mare este condiționată de realizarea, în prealabil, a activității cu frecventă redusă astfel încât prima activitate devine recompensă pentru cea din urmă. Din studiile efectuate s-a demonstrat că recompensele reduc motivația doar atunci când acestea sunt oferite fără a se ține cont de performanță sau în cazul în care performanța nu poate fi atinsă de elevi.  Dovezile arată că recompensele extrinseci pot intensifica sau reduce interesul pentru o activitate, în funcție de modul în care sunt utilizate. Se pune astfel întrebarea dacă recompensele intrinseci sunt o alternativă a celor extrinseci? Se constată că recompensele intrinseci nu țin neapărat de profesor. Dar și în cazul lor se pune problema dacă elevii au abilitățile necesare spre a obține recompense intrinseci.

Cunoașterea, înțelegerea și plăcerile estetice ale limbajului sunt toate recompense intrinseci pentru citire, dar ele nu sunt accesibile celor ce consideră cititul o activitate dificilă și dureroasă. De multe ori, recompensele intrinseci sunt prea îndepărtate pentru a fi eficiente. Astfel că profesorul trebuie să completeze sistemul de recompense folosindu-le și pe cele extrinseci. Totuși, trebuie menționat faptul că acest sistem diferă de la elev la elev. O recompensă eficientă pentru elev poate să nu funcționeze pentru un altul.

 

prof. Alina-Mihaela Frățilă

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.fratila

Articole asemănătoare