Bazându-se pe descrierea lui M. Prensky cu privire la generaţia actuală ca „generaţie de tehnofili”, autorii aduc în discuţie abordarea Didacticii de tip 3.0 („o mişcare inovatoare ce exprimă tendinţa de evoluţie a Didacticii ca ştiinţă către noi abordări, în concordanţă cu dezvoltarea socială şi condiţiile actuale de viaţă”).
Tot în acest volum se regăsesc detalii cu privire la procesul de e-Learning, termen tot mai uzitat în ultimii ani, pentru care Harasim, încă din 2012 a gândit o definire complexă şi cuprinzătoare – „procesul de e-Learning se bazează pe poziţia centrală a elevului în procesul de instruire”, la care se adaugă „personalizarea conţinutului şi un mediu colaborativ de coproducţie în care utilizatorii, în afară de a fi receptori ai comunicării, pot deveni creatori şi furnizori de cunoştinţe”. De altfel, tot Harasim este cel care insistă, pe bună dreptate, asupra avantajelor existente prin formarea unei comunităţi de învăţare conectate în jurul informaţiilor astfel partajate.
Pe lângă descrierile extensive ce acoperă problematica învăţării online (sincron şi/ sau asincron), un concept adus în atenţie este cel al învăţării mixte, pentru care autorii prezintă şi o serie de condiţii pentru a se putea realiza, dintre care pot fi amintite: manifestarea elevilor în calitate de producători şi nu doar de consumatori de informaţie, prezentarea realizărilor elevilor, ca parte fundamentală a comunicării, inclusiv plasarea acestora pe o pagină web, pentru utilizare ulterioară, dar şi îndrumarea şi mentoratul din partea profesorilor, în vederea asumării de responsabilităţi extinse din partea elevilor. Tot aici sunt abordate şi categoriile de blended learning / învăţare mixtă ce combină metodele tradiţionale utilizate în sala de curs cu instrumente şi soluţii de e-Learning, precum şi e-Mentoring-ul şi e-Tutoring-ul, ce combină tot componente de învăţare online cu anumite forme de intervenţii faţă în faţă.
Toate aceste metode intenţionează să contribuie la îmbunătăţirea demersului didactic prin:
- creșterea motivației elevilor
- crearea oportunităţilor de colaborare dintre elevi, elevi – profesori
- determinarea elevilor să acţioneze pentru dobândirea cunoştinţelor
- încurajarea autoevaluării în rândul elevilor
- îmbunătăţirea abilităţilor din sfera digitală
- declanşarea operaţiunii de networking cu alte şcoli.
Un alt concept adus în discuţie în volumul de faţă îl reprezintă acela de învăţare flexibilă, în cazul căreia învăţarea online poate aduce o contribuţie majoră, prin îmbogăţirea şi extinderea experienţei de învăţare a elevilor, în special a celor care ar fi putut fi altfel restricţionaţi sau dezavantajaţi de anumite condiţii socio-economice.
Acest ultim tip de învăţare produce o schimbare în abordarea demersului didactic, prin activarea intensivă a elevilor pentru care profesorul îşi menţine doar rolul de ghid / facilitator, acordându-le acestora „scena” de afirmare, în cadrul căreia elevii pot împărtăşi experienţe, pot şi reflecta asupra acestora, dar şi iniţia discuţii bazate pe propriile experienţe.
Învăţării flexibile îi sunt atribuite trei caracteristici esenţiale, care implică: oportunităţile de a învăţa făcând, contextualizarea învăţării, precum şi acordarea de feedback individual elevilor cu privire la rezultatul muncii lor.
Un concept de interes poate fi şi acela abordat încă din 2001 de Holmes şi descris în acest volum, anume acela de COMMUNAL CONSTRUCTIVISM, un proces de învăţare socială, prin intermediul căreia elevii creează şi baze de date de cunoştinţe pentru întreaga comunitate de învăţare, aceştia având şi oportunitatea de a învăţa singuri prin utilizarea acestei baze de date extinse.
Nu lipsesc referirile la cele mai noi studii şi prevederi europene şi internaţionale în domeniu, precum Forumul Mondial al Educaţiei (2015), Planul de acţiune pentru Educaţia digitală (2021 – 2027), precum şi alte reglementări pentru o Educaţie digitală de înaltă calitate, incluzivă şi accesibilă.