Prezentul articol își propune să abordeze problema celor trei fii din punct de vedere psihologic și sociologic, pornind de la spațiul mitic, basmul românesc și ajungând, printr-o paralelă, la realitatea cotidiană. Cei trei fii vor fi analizați în detaliu pe baza metodei empirice.
Textul-suport al articolului de față este opera scriitorului poporal Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, în care mesajul este unul moralizator, dezvoltându-se ideea de maturizare a mezinului familiei împărătești cu ajutorul unui aparent mentor, Spânul. Chiar de la începutul operei, formula Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori (1) plasează acțiunea într-un plan trecut, îndepărtat, fără specificarea concretă a locului, sugerat doar prin substantivul articulat nehotărât într-o țară, articol ce trimite la aspațialitatea evenimentului. Atenția se îndreaptă spre componența familiei, în centrul căreia sunt fiii în număr de trei, tatăl este introdus mai devreme, în rolul de împărat, iar mama lipsește din acest tablou patriarhal. Se observă că, pe linie descendentă, de-a lungul istoriei, tatăl, prin atribuțiile administrative, prin puterea deciziei și prin funcția autoritară îndeplinită, este singurul membru menționat dintre părinți, având totodată o valoare absolută în contextul epocii.
Pentru înțelegerea celor trei fii, este de reținut motivul scrisorii care declanșează cursul întâmplărilor și implicațiile psihologice în analiza comportamentală a relației tată-fiu. Povestea are ca punct de plecare o scrisoare concisă pe care Împăratul Verde, fratele împăratului amintit, i-o trimite spre finalul vieții și are două scopuri: informativ (starea de boală și bătrânețea) și adresativ, cu accent pe rugăminte, pe solicitare și chiar pe dorință (trimiterea unuia dintre fii pentru ocuparea tronului). În acest context, este vorba despre un principat ereditar, după cum afirmă Niccolo Machiavelli (2) asupra cărora familia stăpânitorului lor domnește de multă vreme. Împăratul Verde aștepta așadar un moștenitor înzestrat cu abilități de lider, abilități voliționale și cu resurse emoționale, ceea ce l-ar califica pentru statutul de viitor împărat.
Pentru a întări ideea enunțată, Niccolo Machiavelli, în lucrarea Principele, prezintă profilul unui principe, printre trăsăturile enumerate este și stima, spunând: Prin nimic nu poate un principe să dobândească mai multă stimă decât prin faptele mărețe pe care le săvârșește și prin exemplele rare pe care le lasă urmașilor (3). Astfel, cel mai vrednic dintre fii ar fi trebuit să dețină și respect față de sine și față de cei din jur. Primirea scrisorii îl responsabilizează pe tată și în egală măsură îl pune în fața unei situații de alegere între fiii săi. Nu era pregătit psihologic pentru acest moment și privind relația parentală cu fiecare fiu, se dovedește că nu îi cunoaște suficient, motiv pentru care dorește a-i testa.
Rămânând pe aspectul recunoașterii caracterului fiilor, apare o întrebare de natură reflexivă. Tu, părinte modern îți cunoști îndeajuns copiii, știi prin ce se diferențiază unul de altul și care sunt elementele comune sau ești nevoit să îi supui unei probe pentru a afla gradul de capabilitate? Tatăl, sub povara gândurilor și a frământărilor, își face un plan cu o bună tactică (îmbrăcarea unei blăni de urs și oprirea lângă un pod) și le testează curajul. Acest test era de fapt o probă practică, dar presupunea o pregătire psihologică, morală, spirituală și strategică în prealabil. Pentru reușita testului, fiii trebuia să fie ajutați și învățați de tată de-a lungul copilăriei lor. Oare tatăl a fost conștient de lucrul acesta? Oare a realizat că proba era în primul rând, pentru el însuși, pentru a se vedea cât de responsabil și de etic a fost în educarea copiilor și, în al doilea rând, pentru cei trei băieți, observându-se cât la sută au asimilat din ceea ce tatăl le-a transmis ca valori prin cuvinte, prin gesturi, prin relație, dar și prin fapte.
Howard Gardner precizează: O orientare etică începe de acasă. Fie că își văd sau nu părinții la lucru, copiii știu că unul dintre părinți sau amândoi muncesc. Ei observă dacă părinții lor sunt mândri de munca pe care o fac, felul în care vorbesc despre superiorii lor și colegii lor, dacă munca lor este doar o modalitate dezagreabilă de a pune ceva pe masă sau oferă prin chiar natura ei înțeles și trăinicie. Munca se desfășoară și acasă. Copiii își observă părinții când aceștia iau decizii în legătură cu locuința lor (…) (4).
Citatul lui H. Gardner subliniază importanța părinților în educarea copiilor care, în formarea deprinderilor, a sistemului de valori, a caracterului și a viziunii asupra lumii, îi imită pe adulți fără a fi în stare să distingă între bine și rău la această vârstă a curiozității. De exemplu, replica – Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru (5) dezvăluie conținutul scrisorii primite, formulat interogativ de tată pentru a verifica reacția de răspuns a fiilor și impactul emoțional al acestora. Replica de mai sus are efecte pozitive din punct de vedere atitudinal, deoarece fiul cel mai mare reacționează spontan. Înainte de a continua demersul analitic de natură psihologică, lectorul este invitat să-și îndrepte atenția asupra ordinii nașterii fiilor, realizându-se astfel o paralelă între lumea mitică în care familia era de tip patriarhal și lumea contemporană din secolul XXI, în care se insistă pe exercitarea dreptului de egalitate dintre soți și pe funcționarea ca indivizi separați (6) în cadrul cuplului, după cum afirmă M. Scott Peck.
De imaginat o familie cu trei fii și de urmărit trăsăturile acestora, aflați în triunghi: cel mare, cel mijlociu și mezinul, simbol al perfecțiunii, cifră magică, întâlnită în basme pentru a încetini firul poveștii. De regulă, la nașterea primului copil, părinții nu au experiență și implicit, copilul va fi propriul experiment. Sunt de luat în calcul câteva elemente: vârsta, nivelul de pregătire academic, preocupările, stilul de viață, mediile sociale, valorile imprimate și dobândite ale părinților. Primul copil nu are drumul trasat, va fi nevoit să învețe prin descoperire și din greșelile proprii, părinții vor avea tendința de sufocare prin hiperprotecție, de limitare a unor acțiuni, de impunere a unui set normativ, îngrădindu-i posibilitatea de exprimare. La vârsta adultă, din studiile de caz făcute, s-a demonstrat că un asemenea copil este mai puțin descurcăreț, cu un grad de anxietate mai ridicat, este lipsit de inițiativă și nu are o viziune și un plan structurat pe termen scurt sau lung asupra viitorului, nu este capabil să își stabilească obiective, dovedește supunere și obediență, iar profesional, nu înregistrează performanțe. Este foarte atașat de părinți, va locui în apropierea acestora care-l vor susține uneori chiar și financiar, întrucât îi va fi imposibil să ajungă să fie deplin autonom.
Psihologii afirmă că fiul cel mare este mai responsabil și mai orientat spre familie. În contextul basmului, fiul cel mare manifestă, aparent, îndrăzneală, spirit militant, disponibilitate, obediență, crezându-se învingător, însă, în realitate, are lașitate, teamă, lipsa de asumare a unei decizii luate, absența rezilienței și incapacitatea de a-și atinge un obiectiv propus. De pildă, secvența dialogată:
— Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc, fără zăbavă.
— Bine, dragul tatei, dacă te bizuiești că-i putea răzbate până acolo și crezi că ești în stare a cârmui și pe alții, alege-ți un cal din herghelie, care-i vrea tu, ia-ți bani cât ți-or trebui, haine care ți-or plăcea, arme care-i crede că-ți vin la socoteală și mergi cu bine, fătul meu (7) indică ideea de meritocrație a fiului cel mare indiferent de caracterul acestuia, solicitarea permisiunii tatălui de a se pregăti pentru test, rugămintea de a i se asigura partea financiară, obiectele de luptă și calul, precum și răspunsul binevoitor al părintelui care apelează la considerațiile fiului despre sine ca o siguranță a reușitei și acceptarea propunerii. Este lămurit că tatăl nu este convins de reușita fiului, cu toate că este cel mai mare, a petrecut cel mai mult timp alături de el, probabil că l-a urmărit de aproape și de departe. Tatăl afișează o atitudine îndoielnică și nu s-a înșelat. Fiul se duce a doua zi după ce și-a luat toate cele necesare și a sărutat mâna tatălui, un semn al respectului față de autoritatea parentală în epoca străveche. Ajungând la pod, i-a ieșit în cale un urs și atât calul, cât și fiul s-au speriat și s-a întors acasă mulțumit că a scăpat cu viață. Fiul cel mare nu s-a confruntat cu obstacolul, fiindcă până la acest punct nu a fost pus în fața unor situații-limită, s-a bazat doar pe forța tatălui și pe averea sa fără a-și propune să-și construiască lumea. Răspunsul fiul se deduce din replica: — De uitat, n-am uitat nimica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vârât în toți spărieții. Și cu mare ce scăpând din labele lui, am găsit cu cale să mă întorc la d-ta acasă decât să fiu prada fiarelor sălbatice. Și de-acum înainte, ducă-se, din partea mea, cine știe, că mie unuia nu-mi trebuie nici împărăție, nici nimica; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moștenesc pământul (8).
Exemplul dat surprinde imposibilitatea fiului de a înfrunta o problemă și de a găsi o soluție, teama de moarte, abandonarea ideii de a lupta pentru a obține tronul, acceptarea condiției sale, dependența de tată și întoarcerea acasă, fiindcă se afla doar în starea de eu copil, privat de anumite resurse ca voința, curajul, adaptabilitatea la situații noi și anduranța. M. Scott Peck menținează, în prezentarea unui cuplu, nu putea supraviețui în starea sa infantilă fără Sarah care să ia orice decizie în locul lui (9). După intervenția fiului, tatăl îi confirmă neputințele în exemplul Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine, lăsându-l în zona confortului casei.
După experiența eșuată a fiului mare, vine înaintea tatălui cel mijlociu cu o provocare: — Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei (10). Replica fiului trimite la permisivitatea tatălui, el nefiind convins de săvârșirea actului, este doar constrâns de situație să își exprime dorința de înfăptuire. În familia contemporană, nașterea celui de-al doilea fiu apare, de regulă, la un interval de cel puțin doi ani sau mai mulți, întrucât părinții au obosit. Totuși, drumul acestui fiu a fost deja parcurs de primul fiu și învață din greșelile făcute. Din punct de vedere afectiv, primește atenție și iubire din partea părinților, dar și a fratelui mai mare. Acest fiu are un pilon de susținere și un reper și bineînțeles, i se impun mai puține reguli. Adesea, în creșterea și educarea lui, este responsabilizat de părinții să intervină în lipsa acestora. În basmul lui Ion Creangă, fiul mijlociu are un comportament ritualic asemenea primului. Procedează similar cu fratele său și la pod, când tatăl deghizat în urs apare, se înfricoșează și fuge. Înainte de a porni la drum, tatăl, cunoscător al situației, îl avertizează de posibilul pericol, dar fiul nu cedează pentru moment. Întors acasă afirmă surprins: Încă mă mir cum am scăpat cu viață; lehamite și de împărăție și de tot, că doar, slavă Domnului, am ce mânca la casa d-tale (11). Și acest fiu are frică, insuficiente resurse pentru a lupta și se vede o pregătire insuficientă în perioada copilăriei. Băiatul este recunoscător de reușita sa în ce privește păstrarea vieții și mulțumitor Divinității pentru susținere în acest sens. Este tipul de copil laș, supus și servil.
La finalul celor două experiențe ale fiilor, tatăl are un sentiment de rușine și face o declarație: dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți (12)? Se observă că în vremea evocată în basm și până în secolul XXI, oamenii puneau foarte mult accent pe imagine, lăsându-se influențați de părerile celor din jur și luptau pentru onoarea familiei. Liliana Stan spune că Experiența rușinii se referă direct la sine, el este obiectul evaluării (…). Astfel, resimțirea rușinii este mult mai intensă și mai devastatoare, individul simțindu-se inferior celorlalți și lipsit de valoare. Frecvent, atunci când indivizii resimt rușinea, au tendința să se ascundă sau chiar o dorință acută să dispară (13). Acest citat are relevanță în atitudinea tatălui care trăiește dezamăgire, nemulțumire și implicit rușine față de fratele său și se vede în imposibilitatea de a-i răspunde solicitării. Privește spre cei trei fii dintre care unul putea fi moștenitor și momentan nu are nicio soluție, se află sub imperiul emoțiilor negative puternice care-l blochează să vadă în perspectivă. Ideea este subliniată în remarca tatălui: Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! (14). De fapt, sentimentul rușinii este față de sine și se oglindește și în fii. Dacă tatăl, omul matur era sub rușine, oare ce sentimente au avut fiii? Oare ce au văzut în tatăl lor? Acest sentiment apare încă din copilărie și se tot accentuează pe parcursul vieții.
În triunghiul psihologic al fiilor, cel mic este în vârf și reprezintă succesul, iar ceilalți la bază și sugerează atașament față de tată, de confortul creat și neputința desprinderii de modelul parental. Tatăl le hrănea primilor fii vulnerabilitatea, iar fiii dorința de dominare și de superioritate.
Analiza din articolul de față continuă cu imaginea mezinului. Cum este fiul cel mic în familia de azi? Este născut la distanță de cel mijlociu și se produce o ruptură între generațiile fiilor. Părinții sunt mai în vârstă, mai permisivi, au învățat din greșelile repetate cu ceilalți copii, au toleranță mare, lăsând copilul să decidă și devin de multe ori iresponsabil. Mezinul are două repere la care se raportează: fratele mai mare și cel mijlociu. La maturitate, acest fiu are curaj, se descurcă familial și profesional, obținând victorii, se va îndepărtat de mediul familial, deși rămâne atașat emoțional de părinți, are inițiativă și viziune, este multifocal, iar psihologii spun că este mai relaxat, are simțul umorului și mai detașat.
În basm, aceste trăsături pot fi identificate cu ușurință în mezinul împăratului. Citatul Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Și cum sta el pe gânduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de rușine, numai iaca se trezește dinaintea lui cu o babă gârbovită de bătrânețe, care umbla după milostenie (15) a privit scena și a văzut rușinea pe chipul tatălui. A fost profund marcat și devine introspectiv.
Este o mare diferență de atitudine între frații lui și el, pentru că mezinul se schimbă în plan facial prin culoarea roșie, iese în natură pentru a reflecta, aici, în grădină, se exteriorizează prin plâns, meditează, caută soluție și dintr-odată apare forța supranaturală, divină sub întruchiparea unei babe. Grădina reprezintă, conform Dicționarului de simboluri, un loc considerat curat, dar nu este bine totuși să se doarmă în acel loc pe timp de noapte, deoarece măiestrele (puternicele) mai au obiceiul să treacă pe acolo în zbor și dansând, din care cauză omul se poate trezi cu bube pe el sau chiar cu afecțiuni ale unor articulații (16). Fiul cel mic simte nevoia de retragere, de singurătate, întrucât corpul a somatizat rușinea tatălui pe care o resimte. După un dialog cu ființa aparent omenească, baba, care-l anunță că va fi împărat, validându-l, iar apoi învățându-l, conștientă fiind de vârsta adolescenței când băiatul era în căutare. Prin babă, mezinul trece cu bine de testul compasiunii și al obedienței. Femeia în vârstă îi spune: du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste (17). Se observă indicațiile precise pentru a reuși: solicitarea calului, a armelor ruginite și a hainelor vechi de la momentul unui legământ făcut de tată, căsătoria. Toate aceste au valoare simbolică și prin ele se realizează un transfer de putere și de autoritate de la tată la fiu. Apelând la supunere, mezinul ține cont de cele transmise și se înfățișează înaintea tatălui cu o rugăminte: — Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei, nu de alta, dar ca să-mi încerc norocul. Și ori oi putea izbuti, ori nu, dar îți făgăduiesc dinainte că, odată pornit din casa d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale (18). Replica aduce în atenție dorința fiului de a încerca să lupte, dar și convingerea de reușită prin semnalarea că nu se va întoarce acasă indiferent de situație. Tatăl nu are deloc încredere și îi răspunde: Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede (19). Cu toată îndoiala, tata cedează, dar, spre deosebire de primii fii, este mai dur și punitiv atunci curat îți spun că nu mai ai ce căuta la casa mea (20). Fiul, în procesul pregătirii, respectă în detaliu recomandările babei și, când sosește la pod, scoate buzduganul să lovească ursul care era chiar însuși tatăl. Aproape fără nicio replică, tatăl pleacă de astă dată capul și rostește cuvintele: Mergi de-acum tot înainte, că tu ești vrednic de împărat (21). În final, tatăl recunoaște în fiu curaj și este mulțumit că poate răspunde solicitării fratelui prin trimiterea fiului. Scopul testului propus de tată s-a îndeplinit și, în acest mod, putea face diferența dintre cei trei fii care, deși au avut parte de aceeași educație, au trăit în același mediu familial, totuși nu erau la fel.
Comportamentul tatălui și al celor trei fii din lumea basmului este adesea întâlnit și în familiile tradiționale românești, dar și în cele contemporane. Succesul unui copil este datorat și de ordinea nașterii într-o familie, nu doar de nivelul de pregătire scolastic și de relația cu părinții. Rolul parental este esențial și primordial în transmiterea valorilor și în pregătirea copiilor pentru perioada adultă, ei confruntându-se cu diferite probleme și obstacole. Testele la care sunt supuși copiii de către părinți sunt eficiente doar în cazul în care aceștia au fost mai întâi pregătiți.
Note bibliografice
1. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 62
2. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 62-63
3. Niccolo Machiavelli, Principele, Editura MondoRo, București, 2014, pag. 21
4. Niccolo Machiavelli, Principele, Editura MondoRo, București, 2014, pag. 129
5. Howard Gardner, Mintea umană, Editura Sigma, București, 2007, pag. 200
6. M. Scott Peck, Psihologia minciunii, Editura Curtea Veche, București, 2004, pag. 165
7. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 63
8. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 64
9. M. Scott Peck, Psihologia minciunii, Editura Curtea Veche, București, 2004, pag. 165
10. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 64
11. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 65
12. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 65
13. Lilian Stan (volum coordonat), Dezvoltarea copilului și educația timpurie, Editura Polirom, București, 2016, pag. 131
14. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 65
15. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 65
16. Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, pag. 283
17. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 67
18. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 67
19. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 68
20. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 68
21. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Pescăruș, București, 2014, pag. 71