În relația dintre cele trei elemente: elev, părinte, educator este necesară o cunoaștere complexă a celui căruia îi transmitem nu numai cunoștințe, ci și un sistem de valori pe care, la rândul nostru, l-am dobândit cu ajutorul școlii și al familiei. Prin exemplul personal sau altele, reușim de multe ori să ne facem înțeleși de elevii care sunt dispuși să ne „audă”. Dar ce ne facem cu cei care sunt reticenți la vorbele sau îndemnurile noastre? Va fi, desigur, mai greu, mai ales când familia nu pare să răspundă dorințelor copiilor. Aici intervine capacitatea educatorului de a-și canaliza eforturile în netezirea drumului presupus corect.
De la vârsta școlară mică elevul se va obișnui cu rolul său în colectiv și în societate, prin acțiunile pe care le întreprinde alături de alți copii și de educator. Treptat, va învăța noi reguli, va căpăta priceperi și deprinderi, va face față provocărilor prin competențele dobândite. Pentru marea majoritate, testul este trecut, vor reuși să se integreze cu ușurință în societate și vor avea, poate, o carieră de succes. Sunt însă și cazuri când elevul se simte de cealaltă parte față de educator, mai ales când nu se integrează în rigoarea cerințelor școlare, când are probleme cu învățătura sau comportarea. Nu puțini sunt elevii care manifestă reticență față de tot ceea ce are legătură cu studiul deoarece au fost obișnuiți să audă, în mod repetat, că sunt elevi „slabi”, iar asta îi face să se simtă frustrați, confuzi, chiar rușinați. În timp ce continuă să primească feedback negativ din partea profesorilor și a propriilor părinți, ei par să simtă încă și mai puțin dorința de a obține performanțe școlare, de a excela la o materie și se detașează de școală, neasumându-și îndatoririle ce le revin. Consecința este că mulți dintre elevi devin victime ale eșecului în educație, cu ecouri profunde în propria viață, dar și în cea a comunității.
Convingerile elevilor cu privire la capacitatea lor de a duce la bun sfârșit sarcinile școlare afectează în mod direct motivația lor de a învăța. Cei care sunt eficienți, fiindcă au încredere în aptitudinile lor, învață cu plăcere, acceptă provocările și manifestă inițiativă în relația cu educatorul, transformându-l pe acesta într-un partener de dialog autentic. Pe de altă parte, cei care nu știu cum să studieze eficient, pentru că nu au avut vreodată șansa de a fi puși în situații în care să-și valorifice potențialul, evită constant provocările, nu investesc eforturi în propria perfecționare, renunțând pur și simplu la a fi altfel decât cum sunt percepuți. Acesta este tipul de elev căruia îi va fi greu sau aproape imposibil să depășească barierele comunicării, va deveni introvertit, iar la vârsta școlară mare, un adolescent rebel, irascibil și neînțeles. Acesta este genul de elev care are nevoie să fie înțeles, provocat și, în egală măsură, sprijinit, dacă e să-l motivăm să își sporească stima de sine, să dobândească încrederea de a-și asuma riscuri, de a lua decizii responsabile, de a reuși. Mai ales pentru acești elevi trebuie să fim parteneri în educație, oferindu-le sprijinul și încrederea noastră, mai ales cu părinții acestora ar fi bine să relaționăm permanent.
Familia este mediul educativ inițial al copilului, aceasta oferindu-i modelul imediat. Nu întotdeauna cel mai bun însă. Din această cauză, mai târziu, elevul poate avea de suferit, mai mult sau mai puțin. De aceea, este nevoie ca părinții să dea dovadă de înțelegere și susținere. Ei trebuie să își îndeplinească cu multă responsabilitate rolul definitoriu pe care îl au în modelarea personalității copiilor, în canalizarea intereselor și înclinațiilor acestora și să ia măsurile necesare pentru asigurarea succesului lor în viață. De-a lungul timpului, am constatat că elevii de succes provin din familii în care părinții sunt implicați în toate aspectele dezvoltării copiilor lor, veghind asupra lor și oferindu-le sprijin și călăuzire. Copiii petrec mult mai mult timp acasă decât la școală, prin urmare, casa unui copil este cel dintâi și cel mai important mediu de învățare pe care acesta îl va cunoaște vreodată.
Însă și pentru familie relația cu propriii copii este o provocare, fiindcă, uneori, din prea multă dragoste, unii părinți sunt destul de toleranți, mai ales în cazul adolescenților. A fi părinte este una dintre cele mai grele meserii, una care impune pregătire, o mare disponibilitate sufletească și accesul la anumite cunoștințe și strategii pentru a face față provocărilor pe care le implică creșterea și educarea unui copil. Printre altele, părinții ar trebui să fie posesori ai unor abilități de comunicare deosebite. Comunicarea este cheia principală pentru consolidarea relației dintre ei și copii, relație pe care fiecare părinte și-o dorește bazată pe încredere reciprocă. Discuțiile purtate sunt foarte importante, dar nu putem ști întotdeauna în ce măsură sunt relevante cele din familie, dacă ele influențează în mod pozitiv parcursul elevului și stimulează ambiția lui de a înregistra progrese în plan școlar.
Prin urmare, fie că beneficiază sau nu de aportul părinților în activitatea de educație a copiilor, de cadrele didactice depinde ca învățarea să fie percepută de către aceștia drept un proces relevant care poate fi totodată mai degrabă plăcut decât plictisitor, mai degrabă antrenant decât obositor. Am constatat, și nu o dată, că elevii învață cu plăcere dacă știu că ceea ce învață este important și are aplicabilitate în viața reală. Și, deși consider că acest lucru ar trebui să fie valabil în cazul tuturor materiilor din curricula școlară, cred că, prin prisma faptului că predau limba engleză, mă bucur de un privilegiu de care alți colegi ai mei nu beneficiază; misiunea mea de educator este mai ușor de înfăptuit în același timp în care impune un plus de responsabilitate în planificarea activității de zi cu zi.
Pentru a face ca învățarea limbii engleze să fie plăcută și accesibilă, îmi concep fiecare lecție pornind de la o serie de obiective concrete și realiste. Metodele și strategiile didactice la care apelez sunt menite să transforme fiecare etapă a lecției în prilejul ideal pentru elevi de a descoperi lucruri noi, de a îmbogăți conținutul lecției cu idei generate de experiența personală. De asemenea, implic adesea elevii în activități care le oferă șansa de a pune în valoare cunoștințe deja acumulate, de a-și exersa talentul și perfecționa abilitățile de exprimare și comunicare. Creând o atmosferă dinamică, reușesc să îi fac pe elevi să simtă siguranța de care ei au nevoie pentru a oferi răspunsuri, dar și pentru a adresa întrebări. Provocându-i să interacționeze și să colaboreze spre rezolvarea unor sarcini de lucru, caut să descurajez tendința de izolare a unora dintre ei și reticența în a împărtăși idei, opinii cu restul clasei.
În practica predării limbii engleze există o multitudine de metode și strategii didactice care au fost şi sunt folosite, unele mai eficiente, altele mai puţin. Cele tradiționale funcționează dacă scopul profesorului este limitat la a clarifica sensul unor cuvinte și la a exersa structuri gramaticale și de vocabular în formulări standardizate. Cele moderne stimulează inițiativa elevului, dorința lui de implicare în sarcina didactică și abordarea responsabilă a acesteia, promovează învățarea prin cooperare și acționează asupra gândirii critice a elevului, pe lângă faptul că asigură o bună punere în practică a cunoștințelor și priceperilor. Consider că e necesară utilizarea echilibrată a ambelor tipuri de metode, atâta timp cât acestea conduc spre asimiliarea cât mai corectă a noțiunilor de limbă engleză, spre valorificarea lor în situații de comunicare reală.
Cunoașterea și aprofundarea limbii engleze presupune, printre altele, familiarizarea cu texte literare autentice. Acestea oferă elevilor experiențe valoroase care, altfel, nu ar fi introduse în viața lor. Astfel de texte literare trebuie să ocupe un loc special în planificarea unei ore de limba engleză, deoarece literatura implică utilizarea limbii și imaginației pentru a reprezenta, recrea și explora experiențe umane. Textele literare reprezintă un mod de a folosi bogăția și puterea limbajului, de a stimula imaginația și conștiința estetică, de a forma gândirea și de a facilita înțelegerea. Citind, vorbind și scriind despre o serie de texte, ficționale sau non-ficționale, dramatice sau lirice, elevii ajung la o cunoaștere mai profundă a lor înșiși și a lumii.
Abordarea textului literar în predarea limbii engleze este o strategie de succes, care poate fi utilizată pentru a motiva elevi de toate vârstele și de nivele diferite de pregătire. Astfel, elevii de nivel începător (beginner level students) sunt capabili să asimileze orice informație nouă cu ușurință, prin utilizarea unor imagini sau fotografii preluate din reviste sau de pe diferite site-uri, imagini însoțite de mesaje simple sau citate în limba engleză. Prin folosirea de materiale vizuale autentice în predare, le facilitez acestor elevi asimilarea de informații într-o perioadă scurtă de timp. În ceea ce privește elevii de nivel intermediar (intermediate level students), acestora le testez capacitatea de concentrare și înțelegere prin intermediul exercițiilor de audiție a unor conversații, dialoguri și povestiri înregistrate în format MP3 sau MP4. Cei care învață limba engleză la acest nivel au nevoie să cunoască rigorile caracteristice stilului scris, dar, în egală măsură, să se familiarizeze cu exprimările specifice stilului oral, astfel încât aceste texte autentice devin cele mai bune mijloace care i-ar putea încuraja să încerce să comunice în limba engleză fără prea multă ezitare. Cât despre elevii de nivel avansat (advanced level students), consider că cel mai bun mod de a-i determina să se implice în problemele lumii noastre este citirea de ziare și cărți. În plus, această practică dezvoltă coerența în gândire, ceea ce, la rândul său, conduce la corectitudine, logică și coerență în exprimare.
Poate că, prin cunoașterea acestor mici secrete ale meseriei, un profesor se transformă într-un bun educator. Atenția acordată fiecăruia dintre cei pe care îi numim beneficiari ai educației și strădania de a-i implica în orice tip de activitate ajută, cu siguranță, la formarea unor elevi de succes.
Bibliografie:
Bowen, Tim & Marks, Jonathan – Inside Teaching, Macmillan Heinemann, 1994.