Protecția mediului – între drepturi și responsabilități

Mediul este format din cadrul natural în care trăim şi spaţiile construite de către oameni dar, în sens mai larg, mediul se referă la oameni şi relaţiile dintre aceştia. Cu toţii avem dreptul la un mediu curat care influenţează implicit evoluţia firească a societăţii. Viaţa însăşi este strâns legată de condiţiile de mediu.

„Trebuie să protejăm mediul nostru natural cu marea sa varietate a vieţii, cu frumuseţea şi resursele sale, cu tot ceea ce face viaţa oamenilor mai bună, acum şi în viitor. Vom face tot ce putem pentru protecţia copiilor împotriva dezastrelor naturale şi problemelor de mediu” – extras din concluziile participanţilor la Sesiunea Specialã ONU privind drepturile copilului, din luna  mai 2002.

De-a lungul istoriei lor, oamenii au provocat importante distrugeri mediului. Acţiunile lor au produs pagube care afectează viaţa altor locuitori. Câteva exemple de activităţi ale unor oameni cu urmări dintre cele mai grave asupra altor oameni şi, în mod special asupra copiilor sunt: tăierea fără limite a pădurilor care conduce la reducerea ploilor şi deşertificarea unor zone întinse, accidente ecologice produse din neglijență; accidentul de la Baia Mare din data de 30 ianuarie 2000, o cantitate de 100.000 de metri cubi de apă contaminată cu cianură dintr-un baraj din Baia Mare a fost deversată în apele curgătoare. 100 de tone de cianură au ajuns în râurile din apropiere, ceea ce a dus la moartea plantelor acvatice și a peștilor, transformând ecosistemul respectiv într-o zonă lipsită de viață.  Cianura este o substanță extrem de periculoasă. Doar o linguriță cu o concentrație de 2% poate ucide un om. În urma nefericitului eveniment, peste 100 de oameni au fost internați, după ce au consumat peștii contaminați. Acest accident a fost considerat cel mai grav dezastru ecologic din Europa, după explozia de la Cernobîl.

Numai păstrarea unui mediu curat şi sănătos asigură dezvoltarea fizică şi morală normală a tuturor membrilor societăţii, de aceea este important ca toţi oamenii şi în mod special copiii să fie educaţi pentru păstrarea mediului, pentru stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economică şi mediu. Fără ocrotirea mediului, nu se poate asigura o dezvoltare durabilă iar aceasta include protejarea mediului. Cerinţele şi exigenţele existente la nivelul Uniunii Europene impun o nouă abordare a problemelor globale de mediu, din punct de vedere al efectelor şi presiunii asupra mediului şi a tuturor consecinţelor dezvoltării socioeconomice. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), care a avut loc la Rio de Janeiro în iunie 1992, a arătat că nu se mai pot gândi mediul şi dezvoltarea economică şi socială ca domenii izolate şi că singura cale spre progres economic pe termen lung este legarea acestuia de protecţia mediului. După Conferinţa din 1992 de la Rio de Janeiro, România a început să asimileze parametrii dezvoltării durabile, în condiţiile speciale ale tranziţiei la un alt sistem economico-social, care, inevitabil, îşi pune amprenta şi asupra activităţilor legate de protecţia mediului. Pentru protejarea mediului, statul român trebuie să adopte o serie de legi speciale şi să-i pedepsească pe cei care nu respectă legile…

Cadrul legislativ privind protecţia mediului în România

Legislația de mediu este reprezentată de toate actele de normative tip legi, hotărâri și ordonanțe de Guvern, ordine emise de diferite autorități și regulamente UE ce definesc și reglementează toate măsurile aplicate în gestionarea corectă a deșeurilor generate de persoane fizice și juridice, măsuri necesare protecției mediului și a sănătății populației, prin acțiuni de colectare selectivă și tratare eficientă și ecologică a deșeurilor de toate tipurile.

Obligațiile legale se aplică atât persoanelor fizice cât și celor juridice, cuprinzând răspunderi privind colectarea selectivă a deșeurilor, transportul acestora, depozitarea și tratarea/ valorificarea lor, prin metodele prevazute de lege în funcție de tipul de deșeu. Deșeurile gestionate pot fi clasificate, în funcție de proveniență, în 3 categorii mari și anume: deșeuri municipale și asimilabile, deșeuri sanitare și deșeuri de producție.

Ierarhia deșeurilor se stabilește în funcție de ordinea priorităților în cadrul legislației de mediu după cum urmează:
1. prevenirea;
2. pregătirea pentru reutilizare;
3. reciclarea;
4. alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică;
5. eliminarea.

Aceasta ierarhizare eficientizează acțiunile de generare și gestionare a deșeurilor, reducându-se astfel efectele nocive asupra mediului și a sănătății populației. Doar operatorii economici autorizați pot desfășura activități de gestionare a deșeurilor. Printre obligațiile legale amintim:
1. numirea un responsabil cu managementul deșeurilor, instruit în acest sens, în caz contrar, amenzile aplicate fiind între 15.000 și 30.000 de lei;
2. clasificarea deșeurilor pe care le produceți, indiferent de cantitatea lor, conform categoriilor legale din nomenclatorul de deșeuri, obligație care neîndeplinită atrage amenzi între 15.000 și 30.000 de lei;
3. valorificarea deșeurilor și colectarea separată a deseurilor din hârtie, metal, plastic și sticlă, în caz contrar se aplică amenzi între 20.000-40.000 de lei;
4. menținerea unei evidențe lunare a deșeurilor și depunerea unui raport anual centralizator la Agenția de Protecția Mediului teritorială;
5. interzicerea abandonării deșeurilor, acțiune ce se sancționează cu amenzi între 20.000 și 40.000 de lei;
6. eliminarea deșeurilor din baterii amestecate cu cele menajere, caz în care nerespectarea duce la amenzi între 25.000 și 30.000 de lei.

Prevederile protecţiei mediului sunt:

  • amplasarea obiectivelor industriale, a staţiilor de epurare şi depozitelor de deşeuri menajere la periferia localităţilor sau în zonele din afara lor;
  • menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, arborilor şi abuştilor de proţectie stradală;
  • întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi împejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri;
  • întreţineea curată a luciilor de apă (a lacurilor, ştandurilor) din parcuri, zone de agrement şi de interes turistic;
  • proţectia peisajului şi menţinerea curăţeniei stradale.

Importanţa Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului

O importanţã particulară au cele patru articole care definesc principiile generale şi anume cele referitoare la: -non-discriminare -participare -supravieţuire şi dezvoltare -interesul superior al copilului.

Principiul de bază al drepturilor copilului în societate constă în obligaţia statelor de a satisface nevoile fundamentale ale copilului, acordarea de asistenţă pentru dezvoltarea personalităţii, talentelor şi abilităţilor sale. Convenţia Drepturilor Copilului stabileşte un cadru agreat internaţional asupra standardelor minime necesare pentru asigurarea bunăstării copilului. Acestea trebuie să fie valabile pentru orice copil, fără nici o discriminare. Convenţia privind Drepturile Copilului încorporează, mai mult decât oricare alt document, întreg spectrul drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale şi culturale prevede o dezvoltare completă a potenţialului copilului într-o atmosferă de libertate, demnitate şi justiţie. Toate drepturile sunt importante şi necesare pentru demnitatea umanã. Drepturile enunţate de Convenţie se susţin reciproc şi se interconecteazã formând un tot unitar. Între ele nu există relaţii ierarhice.

Există însă 2 articole ale Convenţiei care fac referire la un mediu sănătos pentru copii, şi anume:
Articolul 24: Sănătate şi serviciile sanitare c) combaterea maladiilor şi a malnutriţiei, inclusiv în cadrul măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii, recurgând, printre altele, la tehnologii accesibile şi la aprovizionarea cu alimente nutritive şi cu apă  potabilă, luând în considerare pericolele şi riscurile de poluare a mediului natural.
Articolul 27: Nivel de viaţă
1. Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
2. Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în îngrijire un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului.

Principii generale ale Convenţiei ONU: Acestea pot fi reprezentate grafic astfel:
← Supravieţuire şi dezvoltare →     Non-discriminare           ↔            Participare

Interesul superior al copilului

Ca obiective ecologice, pot fi amintite copiilor următoarele:
-copiii trebuie să cunoască, să ocrotească şi să protejeze natura;
– copilul trebuie să devină prieten al naturii, nu duşman al ei, deoarece natura este un bun al tuturor şi trebuie să folosim raţional toate resursele ei. De sănătatea mediului depinde viaţa omului.

Educaţia ecologică este eficientă atunci când sensibilizezi  interesul cognitiv al copilului şi când desfăşori cu copiii acţiuni accesibile – cunoaşterea aspectelor naturii în toate anotimpurile prin diferite modalităţi :
– acţiuni prin care să ocrotim şi să protejăm natura (munca la colţul ecologic, în curtea şcolii, în parc, în zonele de locuit, etc…);
– acţiuni prin care să formăm şi să educăm comportamentele ecologice (plantăm flori în ghivece în clasă, acasă, în curtea şcolii, pe ronduri special amenajate, îngrijim plantele, le stropim, le săpăm,  le curăţăm de frunze uscate…), nu aruncăm gunoaie pe jos la întâmplare, ci numai în locurile special amenajate, nu aruncăm resturi menajere în apele curgătoare, lacuri, bălţi, căci poluăm apa şi omorâm vieţuitoarele, colectăm deşeurile refolosibile într-un mod selectiv, nu călcăm iarba, nu rupem florile, nu scrijelim scoarţa copacilor, nu omorâm insectele.

Bibliografie
1. Meiroşu, E., Chimia Mediului şi a Calităţii Vieţii, Ed. Crepuscul, 2000;
2. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, Editată de Organizaţia “Salvaţi Copiii”;
3. Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Drepturile copilului – manual pentru clasa a VI-a, Ed. Speed Promotion, Bucureşti 2003.

 

Articole asemănătoare