Proiectarea lecțiilor pentru o învățare incluzivă

Într-o societate digitalizată, în permanentă evoluție, un profesor bun trebuie să-și adapteze metodele și strategiile didactice astfel încât fiecare elev să-și pună în valoare competențele, aptitudinile și abilitățile practice.
Tocmai de aceea mi-am propus ca prin intermediul acestui articol să prezint diferite jocuri de tip ice-breaking și câteva activități ce pot fi aplicate cu succes atât la orele de consiliere și dezvoltare personală, cât și la orele de limba română. Aceste metode au fost studiate și experimentate în cadrul cursului de formare profesională Designing Inclusive Learning Environments (ILE) to Support all Students (DILEs), desfășurat în perioada 3-8 iulie 2023 la Nisa, în Franța.

Participarea mea la acest curs s-a realizat în cadrul proiectului de mobilitate în domeniul educației școlare Erasmus+, Acțiunea cheie 2022-1-RO01-KA121-SCH-095712, derulat de Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgoviște, în perioada 1 septembrie 2021- 31 august 2023.

Fie că vorbim de strategii de învățare sau de spațiu fizic, proiectarea incluzivă funcționează după un set de principii conceput pentru a maximiza accesul la educație de către fiecare elev. Astfel, atunci când avem în vedere crearea unui scenariu didactic, este bine să ținem cont de următoarele principii:

  • utilizarea echitabilă („designul” lecției este util, realizabil și „învățat” pentru copii cu abilități și cu interese diverse?);
  • flexibilitatea învățării (se are în vedere o gamă largă de preferințe și de stiluri de învățare?);
  • utilizarea simplă și intuitivă (lecția este ușor de înțeles, indiferent de cunoștințele , de abilitățile lingvistice sau de nivelul de concentrare?);
  • informații perceptibile (se comunică informații în mod eficient, indiferent de condițiile de mediu sau de abilitățile senzoriale ale elevului?);
  • toleranța la eroare (se ține cont de minimalizarea ambiguităților?);
  • efort fizic scăzut (munca necesară este egală cu recompensa sau cu învățarea dobândită?);
  • mărimea și spațiul pentru abordare și utilizare ( se asigură un mediu fizic propice învățării eficiente?).

Una dintre temele abordate în cadrul cursului de formare a fost importanța jocului în procesul instructiv-educativ. Exercițiile de spargere a gheții sunt utile atât pentru că reușesc să creeze un mediu propice învățării (lipsa emoțiilor, stimularea mindfulness-ului), cât și pentru că îi pun în valoare pe toți participanții la curs. Dintre exercițiile de tip ice-breaking, amintim: „Oglinda”, „Plăcuțe cu litere”.

Pentru primul exercițiu avem nevoie de postit și de pix. Fiecare copil își va scrie numele pe un postit, formulând trei propoziții despre sine. Două dintre enunțuri trebuie să fie adevărate, iar unul va fi fals. Colegii vor ghici care dintre propoziții este falsă.

Cel de-al doilea exercițiu, „Plăcuțe cu litere”, presupune achiziționarea unor farfurii de hârtie și confecționarea pe cartoane a tuturor literelor alfabetului. Înainte de joc, fiecare literă din alfabet va fi scrisă/ lipită pe o farfurie. Vom avea grijă să creăm un set pentru fiecare grupă. Apoi, echipele vor organiza farfuriile în ordine alfabetică ( de la A la Z), cât de repede pot. Vom aștepta ca toate echipele să finalizeze jocul.

O altă temă care mi-a captat atenția în timpul cursului a vizat activitățile concrete de la clasă. Mi-a stimulat imaginația metoda inteligențelor multiple. Știm că suntem diferiți și că atunci când proiectăm un scenariu didactic este bine să avem în vedere diversitatea și unicitatea fiecărui elev. Până să creăm scenariul didactic ar fi util să îi cunoaștem pe copii. În acest sens putem apela la fișa „Discovering your SMARTS” (Chestionar pentru descoperirea inteligențelor multiple). Această fișă poate fi consultată pe site-ul ro.scribd.com, dar și pe www.csie.org.uk. Indiferent de chestionarul pe care-l vom alege pentru a-l aplica la clasă, important este ca la final  copiii să-și acorde un punctaj și să conștientizeze care tip de inteligență este mai pregnantă în cazul lor.

Metoda investigării unei cărți poate fi abordată cu succes la diverse ore de limba și literatura română. Putem împărți clasa pe grupe, ținând cont de taxonomia lui Bloom, de teoria inteligențelor multiple. Activitatea se va desfășura pe parcursul mai multor ore. Fiecare grupă va primi o carte pe care o va analiza din mai multe puncte de vedere, răspunzând unor cerințe de tipul:

1. Amintește-ți!
Ex.1 Scrieți un acrostih folosind aspectul principal al cărții!
Ex. 2 Desenați o parte interesantă a cărții!

2. Înțelege!
Ex. 1 Povestiți propria experiență în legătură cu opera dată!
Ex. 2 Faceți un exercițiu de mimă legat de cartea voastră!

3. Aplică!
Ex. 1 Redactați o reclamă pentru cartea voastră, spunând oamenilor de ce ar trebui să o cumpere!
Ex. 2  – V-ar putea ajuta această carte în domeniul studiului mediului? Cum?

4. Analizează!
Ex. 1 Realizați un PMI (Plus-Minus-Interesant) referitor la textul vostru!
Ex. 2 Dacă l-ați întâlni pe autorul cărții sau pe un personaj din carte, ce întrebări ați vrea cel mai mult să îi adresați? Formulați minimum 5 întrebări!

5. Evaluează!
Ex. 1 Credeți că opera literară dată are nevoie de ilustrații proprii? Scrieți 3 motive pentru a vă justifica răspunsul!
Ex. 2 Alegeți un sunet care să reprezinte fiecare dintre personajele din carte!

6. Creează!
Ex. 1 Imaginați-vă un alt final pentru carte!
Ex. 2 Colectați material din natură pentru a crea o imagine/ scenă care să vă complimenteze cartea!

În concluzie, atunci când proiectăm o lecție este bine să ținem cont de nevoile copiilor noștri, de stilul acestora de învățare, apelând la metode interactive care să-i motiveze și să-i pregătească pentru o integrare reală în societatea actuală.

Bibliografie
1. Natalie Croome and Ruby Soames, Designing Inclusive Learning Environments (ILE) to Support all Students (DILEs), International House Nice, july 2023.
2.  www.classtools.net/random-group-generator
3. www.csie.org.uk

 

 

 

 

 

 

 

prof. Cerasela Cociug

Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Târgoviște (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cerasela.cociug

Articole asemănătoare