Integrarea tuturor copiilor în procesul de învățământ, respectiv în învățământul de masă, presupune un efort de durată și susținut de către toți beneficiarii educației. Dacă procesul de integrare se realizează lent aceasta se datorează profilului copilului atipic, ce are o deficiență, iar neuroplasticitatea se realizează prin multe exerciții stimulative și în timp și presupune o perioadă de adaptare. Adaptarea socială este o achiziţie complexă care se realizează treptat, cu ajutor specializat, cu sprijin și cu paşi mici şi susţinuţi.
Copilul atipic vine ca un semnal de alarmă a ceea ce se întâmplă azi în învăţământ. Reformele nenumărate date fără un fond ce presupun rezultate slabe sau nu ale unor experimente realizate pe o societate ce nu este românească pentru că multe dintre ele sunt traduceri din alte părți pentru a ne alinia la niște standarde, doar teoretice, pentru că rezultatele testelor PISA reflectă realitatea fie că ne place sau nu.
Pentru copilul atipic, cel care mai poate face totuşi ceva este profesorul de la clasă, care pune mai presus de orice informaţie abstractă academică crearea unui climat socio-afectiv care-l poate face şi pe elevul atipic să iasă din carapacea lui pentru a se alinia măcar la cel mai mic nivel de achiziţie a cunoştinţelor sau deprinderilor specifice disciplinei. De altfel acesta este și scopul integrării, nu atingerea unui nivel academic de cunoștințe abstracte.
Ca profesor cu experienţă în câmpul muncii, am constatat că metodele activ integrate în procesul instructiv-educativ duc la obţinerea unor progrese atât în rândul elevilor tipici, cât şi în rândul elevilor atipici, progrese ce vor sta la baza formării personalităţii lor ca şi adulţi responsabili.
Una dintre metodele pe care le aplic la clasă în orele de biologie este jocul. De ce? Pentru că el dezvoltă niște competențe complexe de socializare ceea ce dezvoltă inteligența emoțională, deficitară astăzi și în rândul copiilor tipici. Jocul combină armonios elementul instructiv cu cel distractiv, astfel se asigură o unitate deplină între sarcina didactică şi acţiunea de joc.
Ciorchinele, în etapa de feedback, când marchezi cuvintele cheie, hărțile mentale colorate joacă un rol esențial în împlinirea elevilor atipici la oră. Desenele pe care trebuie să completeze componentele unei structuri anatomice duc la facilitarea învățării pe un fond al stării de bine, al sentimentului că acel copil a făcut acel ceva la școală.
Din păcate, sunt colegi care fac un curriculum adaptat pe principiul să scrie cât știe, fără a adapta conținutul, fără a stabili real nivelul de competențe atins. Și atunci dacă nu i se dă nicio șansă de a fi împlinit că finalizează ceva, ce motivație mai are cel care are nevoie de o recompensă și mai mare față de cel tipic, care prin natura structurii sale este mai fragil sufletește și nu are curajul și puterea de a-și exprima oful decât prin încrâncenare și deranjare a orelor pe motiv să fie și el „băgat în seamă” cu ceva?
Poate că nu avem școala de psihologie de afară, dar măcar ne putem strădui acolo, fiecare cum suntem, să ne facem meseria pentru toți copiii, mai ales că numărul copiilor este mai mic acum legal într-o clasă.
Prin dorința fiecăruia dintre noi de a face totuși ceva susținut putem realiza integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă, dar susțin și ajutorul specializat, acea persoană care să intervină după nevoile copilului pentru a-l ajuta să realizeze chiar reala integrare a elevului cu CES în școala de masă.
Să nu uităm că integrarea presupune menţinerea în şcoală a aceluiaşi sistem, dar adăugarea anumitor elemente care să răspundă elevilor cu nevoi diferite, pe când incluziunea presupune reducerea oricărui tip de bariere în calea învăţării şi participării.
Dar ce este incluziunea? Incluziunea înseamnă ca relațiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoaștere a integrității lor, a valorilor și drepturilor comune pe care le posedă. Când lipsește recunoașterea acestor valori, se instaurează alienarea si segregarea între grupurile sociale. Altfel spus, integrarea se referă la relația stabilită între individ și societate, astfel se poate analiza având în vedere mai multe niveluri, de la simplu la complex. Incluziunea este despre:
- gând pozitiv asupra diversității;
- calitatea învățării pentru toți, nu doar acelor care învață;
- asigurarea accesului egal la educație sau adoptarea anumitor dispoziții pentru anumite categorii de copii, fără a le exclude.¹
Indiferent de ce metode didactice și fișe de lucru adaptate utilizați, ele nu vor putea atinge succesul dorit, fără priceperea acelor oameni de a relaționa sensibil cu clasele lor, unde fiecare copil să se simtă valorizat, înțeles, susținut și încurajat.¹
Bibliografie
1.Interventii educaționale în școala incluzivă românească, vol. 1, autor coordonator Alina Georgeta Mag, Editura Științele Educației,
2. Introducere în Didactica biologiei, autori: Aurel Ardelean, Mariana Marinescu, Dan Tudoran, Editura Junimea, 2012
3. Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, autori: American Psychiatric Association, Editura Medicala CALLISTO, 2016
4.https://cjraecluj.ro/wpcontent/uploads/2020/10/Integrare.vs_.inclusiune.Moldovan.Ana_.Maria_.pdf