Educaţia este considerată drept o sarcină ambiţioasă pentru dezvoltarea individului şi a societăţii. Fiecare individ este încurajat şi ajutat să se folosească de posibilităţile de a învăţa oferite pe parcursul întregii sale vieţi. Din acest motiv se aşteaptă şi se cere foarte mult din partea profesorilor, fiindcă transformarea acestei viziuni în realitate depinde în mare măsură de ei.
Importanţa rolului pe care îl deţine dascălul, ca agent al schimbării, care promovează înţelegerea şi toleranţa, este foarte mare. De aceea, şi responsabilitatea aşezată pe umerii profesorilor este enormă, fiindcă ei sunt printre cei care participă la modelarea caracterelor noii generaţii.
În clasă se învaţă mai mult decât o materie, se învaţă adevărate lecţii de viaţă. Învăţătorul stimulează şi întreţine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea.
Accentul pus pe performanţă, pe eficienţa actului didactic, a determinat orientarea studiilor de specialitate spre identificarea acelor trăsături de personalitate care influenţează randamentul la învăţătură al elevului.
Marii pedagogi au pus problema calităţilor şi competenţelor necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor. De aici au apărut o serie de ĩntrebări de genul: Care sunt aceste calităţi? Sunt ele înnăscute sau dobândite? Care sunt criteriile prin care putem stabili dacă un profesor este eficient? Corespunde profilul profesorului eficient al cadrelor didactice din Romȃnia cu profilul conturat de specialişti?
Cu siguranţă aceste ĩntrebări au generat şi vor mai genera discuţii şi controverse, de aceea considerăm că schimbarea ar trebui să pornească de la cadrul didactic, concentrându-se pe formarea sa, pe dobȃndirea unor competenţe esenţiale pentru meseria de dascăl, ca etape esențiale în managementul carierei, cu scopul ca fiecare să devină un dascăl eficient.
Puţine profesiuni cer atȃta competenţă, dăruire şi umanism precum cea de cadru didactic, pentru că doar ĩn cȃteva se lucrează cu un material atȃt de preţios, de complicat şi de sensibil precum omul ĩn devenire.
Ne întrebăm cu toții încotro se îndreaptă educația românească? Ce trebuie să facă un profesor ca să-şi ajute elevii să devină adulți echilibrați, căutători de soluții, capabili de a face față schimbărilor permanente ale lumii moderne, care să se ghideze după valori reale, corecte, umane în adevăratul sens al cuvântului? Cum ĩşi ĩnţelege cadrul didactic menirea? Se rezumă el la transmiterea cunoştinţelor sau le prezintă elevilor ca modele? Ce face ca un profesor să fie bun, să fie eficient? Modul ĩn care predă? Felul ĩn care relaţionează cu elevii săi?
În acest context al unor întrebări care ne frământă, un posibil răspuns poate fi găsit în paginile care urmează.
Literatura de specialitate oferă o serie de mituri despre profesorii buni, eficienţi (Gordon, T. , 2011, p.42):
- Profesorii buni sunt calmi, nu se enervează şi sunt mereu temperaţi;
- Profesorii buni nu sunt părtinitori şi nu au prejudecăţi;
- Profesorii buni pot şi ĩşi ascund adevăratele sentimente faţă de elevi;
- Profesorii buni au acelaşi grad de acceptare faţă de toţi elevii. Ei nu au niciodată elevi preferaţi;
- Profesorii buni creează un mediu de ĩnvăţare stimulant, liber, şi ĩn acelaşi timp, mereu liniştit şi ordonat;
- Profesorii buni sunt consecvenţi, nu manifestă mişcări bruşte, nu uită, nu fac greşeli;
- Profesorii buni ştiu toate răspunsurile. Sunt mai inteligenţi decât elevii;
- Profesorii buni se sprijină unii pe ceilalţi. Ei fac “front comun” faţă de elevi indiferent de sentimente personale, de valori sau de convingeri.
Cu alte cuvinte, profesorii buni trebuie să fie mai buni, mai ĩnţelegători, mai inteligenţi decât majoritatea oamenilor, trebuie să demonstreze tot timpul imparţialitate, organizare, consecvenţă, empatie.
Conceptul de profesor eficient a apărut la sfârșitul secolului XIX în SUA ca urmare a cerinţelor societăţii ca școala să adopte modelele de organizare ale unei întreprinderi.
Din analiza rezultatelor cercetărilor, studiilor realizate atât în România, cât și în spațiul internațional, a rezultat că profesorul eficient este definit în multe feluri, cu referire la cunoștințele lui științifice pe care le predă, la abilitățile psiho-pedagogice, abilitățile verbale, trăsăturile de personalitate, certificările obținute, motivația pe care o are, responsabilitatea pe care o simte față de elevii săi.
Smith și Coldron (1998, p.60) consideră că întrebarea crucială pentru un cadru didactic la debutul carierei sale este „ce fel de profesor vrea să fie”, dar, în opinia noastră, această ĩntrebare trebuie formulată de-a lungul întregii cariere a acestuia cu ținta clară de a aspira spre a deveni din ce în ce mai bun.
În opinia lui Stronge, profesorul eficient este acela care ”are o influență majoră și de durată asupra vieții elevilor săi” (2007, p.10). Acelaşi autor a analizat rezultatele mai multor cercetări realizate de-a lungul timpului în Statele Unite și în Canada, care au avut în centrul preocupărilor lor definirea profesorului eficient, care sunt trăsăturile sale, cum se pot dezvolta acestea, cum se evaluează acesta. Concluziile la finalul acestei analize sunt că profesorul eficient este caracterizat de abilități verbale, studii pedagogice, certificările profesionale, cunoașterea disciplinei pe care o predă, experiența la catedră (2007, p.5-6) .
Conform rezultatelor cercetărilor realizate de Lipman, 1998, Payne, 1994, citate de Sternberg și Subotnik (2006, p. 128) profesorul de succes este definit prin următoarele caracteristici: ”dedicat, conștient de nevoile elevilor săi, atent la elevii săi tot timpul orei, implicat mereu intelectual și emoțional, având așteptări mari de la elevii lor, care recunosc atât slăbiciunile, cât și calitățile elevilor”.
În concluzie, profesorii eficienți sunt aceia „umani, în sensul plin al cuvântului” adică cei ce se caracterizează prin „umor, corectitudine, empatie, mai mult democratic decât autocratic, capabili să creeze un raport cu elevii, atât individual, cât și în grup, deschiși, spontani, adaptabili la schimbări”, în timp ce cei ineficienți ”nu au simțul umorului, devin nerăbdători repede, fac comentarii care atacă persoana elevului și nu comportamentul acestuia, mai puțin integrați, înclinați spre autoritarism, mai puțin sensibili la nevoile elevilor (Hull, E., Ronald, Mohan, Madan, 1975, p. 241 apud Hamachek, D).
Bibliografie:
• Good, T., Brophy, J., Looking in the Classroom, New York, Harper Row.(1984)
• Hamachek, D., Characteristics of Good Teachers and Implications for Teacher Educators, în Hull, E., Ronald, Mohan, Madan, (1975),
• Smith, R., Coldron, J., Thoughtful teaching, in Cashdan, A, and Overall, L., (eds) “Teaching in Primary Scholl”: London, Cassell, 1998
• Sternberg, R. J., & Subotnik, R. F. (Eds.). Optimizing Student Success in School with the Other Three RS, 2006
• Stronge, H., James, Qualities of Effective Teachers, 2nd Edition, 2007.