Şcoala este cea mai importantă instituţie de cultură şi educaţie, principalul pilon pe care se structurează caracterul viitorului om. Profesorul facilitator colaborează la formarea acesteia, găseşte împreună cele mai bune criterii şi metode în toate şcolile. A forma oameni înseamnă a forma caractere, a modela conştiinţe. Materialul uman este cel mai greu de modelat. A lucra cu omul înseamnă a lucra cu sufletul şi cu mintea lui, dar şi a lupta cu moştenirea ereditară nonconformistă. Modelarea minţii cere timp, efort, răbdare şi perseverenţă. Fiecare este un unicat, pe care trebuie să-l înveţi să se integreze în societate, acolo unde se potriveşte cel mai bine. Modelarea caracterelor cere oameni de caracter.
Nu poţi educa un om dacă nu eşti tu însuţi educat, iar educaţia nu se poate face cu calculatorul. Trebuie mult suflet, înţelegere, bunăvoinţă şi răbdare, ceea ce o maşină nu are. Dacă instruirea nu trece prin inimă este seacă, fără putere, neproductivă este ca memorarea fără logică. Diferenţa între tocilar şi elevul inteligent este că primul doar memorează, iar celălalt gândeşte şi simte ceea ce citeşte, dar gândeşte şi la ce-i poate fi de folos ceea ce a citit.
Fiecare om are un talent, doar că unii au norocul să-l descopere, iar alţii nu. Asta ar trebui să facă şcoala, în special profesorul, indiferent de timp şi loc, să fie “lumânarea” care să ardă veşnic, pentru a arăta fiecărui copil calea de urmat în viaţă, iar sfătuitorul său să fie dascălul.
Profesorul trebuie să evolueze de la tipul autoritar, birocratic, la cel modern, în care singura autoritate să fie profesionalismul, deciziile să fie luate în comun, elevii să fie stimulaţi să participe la decizii, pentru a-i forma în consens cu cerinţele viitorului.
Profesorul facilitator este deschis la schimbare, este receptiv la nou, acest lucru facilitând schimbarea mentalităţilor. Profesorul facilitator are un rol deosebit de important în educarea şi formarea elevilor, este important să acorde şanse egale tuturor şi să le exemplificăm, să le explicăm pentru a favoriza şi a facilita procesul de învăţare. Rolul profesorului nu trebuie să se reducă la a transmite informaţii, cunoştinţe, iar cel al elevului la a asculta şi a asimila informaţii. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de conexiune între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie. Profesorul facilitator ajută, înlesneşte cumulul informaţiei, elevii sunt “dirijaţi” spre cunoaştere, în acest caz profesorul devine puntea de legătură între elev şi informaţie.
Pentru a facilita procesul de învăţare este nevoie ca profesorul să-i motiveze pe elevi. Rolul profesorului devine acela de a media între standardele exterioare, predeterminate şi nevoile elevului, activate de contextul educaţional, în primul rând de relaţia cu profesorul. Profesorul trebuie să formeze o echipă, să devină facilitator, îndrumător al acestora, fără însă a se limita la transmiterea de informaţii şi evaluarea cantitativă a elevilor. De fiecare dată când profesorul se comportă calm şi asertiv cu elevii are mai multe şanse de a reduce comportamentele inadecvate.
Dacă în urma unui comportament mai autoritar rezultatele pozitive sunt pe termen scurt sau chiar deloc, în cazul unui comportament favorabil, facilitator rezultatele pozitive, dezirabile sunt progresive şi pe termen mult mai mare. Gibbs (1992) consideră că profesorul facilitator “oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învaţare şi la ritmul de studiu”. Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la: ceea ce se învaţă, modul cum se învaţă şi de ce, momentul când se învaţă În ceea ce priveşte profesorii autoritari, “prin tradiţie”, aceştia i-au privit pe elevi ca pe nişte receptori pasivi de cunoştinţe. Ei au presupus în mod automat că au dreptul de a fi autoritari şi că pot conduce elevii fără ca aceştia să protesteze.
Mulţi profesori cred că dacă se concentrează pe calitatea relaţiei lor cu elevii apare pericolul de a-şi pierde autoritatea. Numai că această concepţie limitează considerabil procesul educativ. Studiul, materia nu este ceva ce poate fi “predat” ca un ziar. Studiul a avut loc mereu natural şi cel mai eficient prin interacţiunile dintre oameni. Se realizează prin comunicare şi prin dezvoltarea relaţiilor pozitive.
Profesorul autoritar centrat pe pedepse, ca singura modalitate de a impune comportamentul aşteptat, poate obţine în cele din urmă liniştea şi disciplina pe care şi le doreşte, dar disponibilitatea elevilor de a învăţa este inhibată. Profesorul autoritar poate inhiba participarea elevului la lecţie chiar prin atitudinea lui, prin tonul vocii, prin modul său de a se adresa, de multe ori acesta având un aer de superioritate. Acesta îşi desfăşoară lecţiile după un “şablon” foarte bine definit şi nu este deschis comunicării cu elevii.
Deşi este mai simplu pentru profesor să stabilească controlul asupra elevilor printr-o atitudine autoritară, apelând la pedepse şi ameninţări, la nivelul elevilor aceste reacţii negative nu fac decât să activeze mecanismele de apărare. Profesorul autoritar impune o disciplină severă şi se aşteaptă să fie ascultat necondiţionat; dacă elevul nu reacţionează suficient de prompt, va fi oprit după ore sau va fi trimis la director. La orele unui asemenea profesor se execută ordine şi nu se iau decizii comune.
De obicei, profesorul autoritar nu lasă în vreun fel să se vadă că îi pasă de elevi; aceştia primesc foarte rar laude şi încurajări sau nu primesc deloc, acest lucru face ca motivaţia extrinsecă să fie minimalizată. Activităţile extraşcolare (excursii, vizite la muzee, etc.) sunt considerate irelevante pentru educaţia elevilor, de aceea nu vor intra în atenţia profesorului autoritar.
Profesorul autoritar acceptă rareori să motiveze absenţe şi nu învoieşte pe nimeni. Elevii ştiu că profesorul nu trebuie întrerupt, că acesta descurajează discuţiile şi conversaţiile, fapt pentru care nu vor deprinde şi nu vor exersa abilitatea de a comunica. Pentru elevi este important ca profesorul să transmită informaţia în mod corespunzător, dar acest proces poate fi periclitat de comportamentul profesorului, un comportament inadecvat din partea profesorului poate să pună în pericol procesul educativ.
Atunci când profesorul are un comportament dezirabil, facilitator, atunci când empatizează şi comunică cu elevii rezultatele elevilor vor fi mult mai bune, iar această relaţie profesor-elev va contribui la aceste rezultate. Singurul risc care ar putea să împiedice profesorul facilitator la atingerea obiectivelor ar putea fi în primă fază un eventual comportament indezirabil din partea unor elevi mai rebeli. Dar, cred că datorită manierei profesorului de a aborda această problemă şi a modului său de a acţiona este posibilă rezolvarea prin găsirea unei soluţi cât mai optime.
Este foarte important ca profesorul să-i ajute într-un mod cât mai corespunzător, facilitator, relaxant pe elevi, nu manipulându-i sau inhibându-i. Comportamentul eficient al profesorilor este legat de înţelegerea faţă de semeni. Aşa cum recomanda şi Garden, profesorul trebuie să fie deschis şi preocupat de problemele elevilor, să fie atent cu elevii menţinându-le şi încurajându-le în aceleşi timp individualitatea.
Profesorul nu are doar rolul de facilitator, ci şi de comunicator, colaborator implicând activ pe cel ce învaţă. Se pot utiliza metode ca: observaţia, munca independentă, experimentul, simularea, problematizarea, jocul de rol, exerciţiul discuţiile în grup care stimulează gândirea critică, învăţarea prin proiecte, studiul de caz, brainstormingul etc. Aceste metode se caracterizează prin faptul că:
- sunt centrate pe elev şi pe activitate;
- pun accent pe dezvoltarea gândirii, formarea aptitudinilor şi a deprinderilor;
- încurajează participarea elevilor, creativitatea, iniţiativele;
- determină un parteneriat profesor – elev;
- au un puternic accent formativ, nu informativ;
- presupun folosirea unui limbaj simplu, accesibil;
- adaptează metodele de lucru la nivelul clasei.
Atmosfera creată în clasă de către profesor constituie un factor care influenţează comportamentul de învăţare al elevului, înlesneşte procesul educativ. Instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între profesor şi elevi, a unui climat caracterizat printr-o tonalitate afectivă, pozitivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate asumată, reprezintă o condiţie principală ce trebuie realizată în lecţie. Profesorul trebuie să ofere posibilitatea elevilor de a-şi spune părerea într-o atmosferă neautoritară, promovând o atitudine deschisă, prietenoasă, elastică, pozitivă şi receptivă, apreciind ideile bune. El îngăduie elevului să-şi manifeste curiozitatea, indecizia, interesul pentru schimbul de informaţii.
Climatul spornic de lucru este facilitat de faptul că profesorul tratează de fiecare dată întrebările elevilor cu interes, respectă opiniile celorlalţi, întăreşte constant convingerea elevilor că pot emite idei valoroase, antrenându-i în procesul de evaluare, comunicându-le criteriile de evaluare şi oferindu-le timpul necesar exersării propriilor capacităţi. Pentru a stimula, a facilita activismul şi creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie un tip creativ şi activ, să manifeste un comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens.
Instruirea interactivă redimensionează rolurile şi ipostazele cadrului didactic. Transmiterea de informaţii nu trebuie să constituie ţinta profesorului , nu este important „un cap bine umplut, ci un cap bine făcut” Acesta trebuie să creeze oferte de stimulare şi de diferenţiere a propriilor structuri cognitive ale elevului; structuri cognitive construite şi angajate în cadrul procesului de învăţământ, în spiritul paradigmei curriculumului prin activităţi de instruire, proiectare simultan la nivelul interdependenţelor dintre acţiunile de predare-învăţare-evaluare.