Procese psihice joacă un rol foarte important în învățare, mai ales în învățarea școlară, pentru că în orice act de învățare intervine psihismul. Funcțiile de bază ale întregului proces cognitiv sunt atenția, percepția și memoria, iar aprofundarea cunoașterii aduce în prim-plan imaginația și gândirea.
Atenția este unul dintre cele mai importante aspecte ale comportamentului de învățare. Atenția este orientarea și concentrarea activităților mentale cognitive asupra obiectelor sau fenomenelor. Atenția facilitează într-o măsură importantă actul cunoașterii, în sensul că sesizarea aspectelor ce urmează a fi cunoscute se realizează mai rapid; atenția sporește claritatea cunoștințelor și mărește viteza de prelucrare a informațiilor achiziționate. În context educațional, sunt relevante următoarele tipuri de atenție:
- atenția involuntară, realizată fără efort, în mod natural, doar datorită interesului
- atenția voluntară, care presupune aportul voinței pentru focalizare
- atenția postvoluntară apare după ce o activitate care necesita înainte un efort de voință se transformă într-o activitate plăcută, care atrage în mod natural.
Indiferent de forma în care se manifestă, atenția evidențiază un set de calități obiective și strict cuantificabile pe baza cărora poate fi apreciată. Cele mai importante sunt: volumul, concentrarea, stabilitatea, flexibilitatea, distribuția.
Percepția presupune înțelegerea fenomenelor și a obiectelor, când acestea acționează asupra organelor de simț. Percepția este integrarea și procesarea la nivel superior a informațiilor senzoriale specifice, inclusiv procesarea informației mentale unificate a diferitelor aspecte și caracteristici ale stimulilor, în timp ce aceștia acționează asupra organelor senzoriale.
Filosofii empirici cred că percepția este primul pas către cunoaștere.
Percepția este constituită din numeroase senzații, este constituită din reprezentări, care o îmbogățesc, presupune și intervenția gândirii.
În percepție intervin și o serie de atitudini: atitudine motorie (poziția, postura pe care se sprijină comportamentul nostru este în relație cu ceea ce observăm), atitudine intelectuală (starea de pregătire cognitivă, punctul de vedere, orientarea în situație), atitudine afectivă (o dispoziție subiectivă a persoanei de a reacționa pozitiv sau negativ față de o situație, persoană ori afirmație).
În procesul învățării intervin diferite forme ale percepției: percepția mărimii, percepția distanței și a adâncimii, percepția formei, percepția timpului. În ansamblul unei percepții, nu toate detaliile au aceeași importanță.
Memoria este procesul psihic care reflectă lumea și relațiile omului cu lumea prin întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare. Memoria este funcția psihică fundamentală care face posibilă fixarea, conservarea, recunoașterea și reproducerea fenomenelor psihice. Într-o scurtă trecere în revistă, caracteristicile memoriei sunt: activă, situațională, selectivă, relativ fidelă, mijlocită, inteligibilă.
Memoria este implicată în toate procesele psihice. Putem vorbi despre memorie imaginativă, memorie verbal-logică, memorie afectivă, memorie motorie.
În literatura de specialitate se disting trei forme ale memoriei: „memoria de foarte scurtă durată (0,25-0,50 dintr-o secundă), memoria de scurtă durată (cca 18 secunde), memoria de lungă durată (ore, zile, ani)”.
Memoria involuntară este legată, în principal, de proprietățile inerente ale mecanismului creierului prin care poate fi evidențiată capacitatea de memorie de bază a creierului. Memoria voluntară (intenționată) se desfășoară sub acțiunea reglatoare directă a scopului sau sarcinii de a reține materialul ce urmează a fi prezentat.
Condițiile optime ale memoriei sunt: motivația subiectului, necesitatea cunoașterii efectelor, înțelegerea materialului de învățat, voința, intenția de a ține minte, repetarea cunoștințelor .
Imaginația este un proces psihic cognitiv complex care dezvoltă noi imagini și proiecte bazate pe combinarea și transformarea experienței.
Imaginația joacă un rol foarte important în adaptarea pozitivă, transformatoare și creativă. Prin ea, domeniul cunoașterii este mult lărgit, iar ființele umane pot realiza unitatea trecutului, prezentului și viitorului într-o performanță unică.
Imaginația presupune trei calități:
- fluența – capacitatea de a vizualiza un număr mare de imagini, idei, situații, într-o perioadă scurtă de timp
- plasticitatea – ușurința de a schimba opinii, cum să rezolvi problemele când procesul se dovedește ineficient
- originalitatea – este expresia noutății, a inovației.
Formele imaginației sunt: imaginația reproductivă, visarea, imaginile hipnagogice, visele, halucinațiile, imaginația preponderent voluntară. Cu imaginație, omul își poate formula în minte scopul și planul de dezvoltare al acțiunii și, pe această bază, să îl execute orientat și permanent cu mici erori și cu mare eficiență.
„Gândirea este o succesiune de operații care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realității și la rezolvarea anumitor probleme. René Descartes considera gândirea drept o calitate specifică spiritului.”
Gândirea presupune o serie de operații: operații generale, prezente în orice act de reflecție (comparație, analiză, sinteză, abstractizare, generalizare) și operații specifice, legate de o anumită clasă de probleme, cu un anumit domeniu de studiu. Gândirea nu operează asupra obiectelor individuale, ci asupra relațiilor. Aceste relații pot fi explicite și decisive. Gândirea are un caracter procesual, exprimă caracterul infinit al cunoașterii umane și nu ajunge niciodată la un produs cognitiv definitiv.