Mica școlaritate este perioada când se modifică substanțial regimul de muncă și de viață al copilului. El se adaptează mai ușor acestui regim dacă a frecventat grădinița, aceasta contribuind într-o măsură semnificativă la formarea și dezvoltarea aptitudinii de școlaritate.
Aptitudinea de școlaritate presupune existența unui ansamblu de calități, însușiri în plan: senzorio-motor, cognitiv, afectiv-motivațional și volițional, care permit copilului să facă față cerințelor formulate de școală, asigurând desfășurarea cu succes a activității școlarului.
Capacitățile necesare copilului pentru a se integra cu succes în clasa pregătitoare depind de următorii factori:
1. Dezvoltarea fizică:
– dezvoltarea motorie complexă;
– pregătirea mâinii pentru scris;
2. Dezvoltarea intelectuală:
– formarea capacității de a observa sistematic și de a înțelege fenomene simple;
– dezvoltarea capacităților perceptive, de vorbire cursivă, de gândire logică, de memorare, atenție și imaginație;
– orientarea în spațiu și timp;
– formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;
– formarea deprinderilor de comportare civilizată și adaptare socială;
3. Dezvoltarea socio-afectivă:
– rezolvarea unor sarcini care necesită efort de voință și atenție, perseverență și cooperare cu alții;
– capacitatea de relaționare la mediul școlar;
– trezirea interesului pentru activitatea școlară;
Aptitudinea de școlaritate nu poate fi limitată la pregătirea intelectual-cognitivă a copilului pentru a putea asigura conținutul instruirii primare;ea este o pregătire mai complexă, care se raportează la starea multidimensională a personalității copilului, cuprinzând și sfera afectivă, volițională și de integrare socială.
În acest sens, gradul de dezvoltare a intereselor de cunoaștere a copilului- ca suport al unei motivații susținute de învățare- se asociază cu capacitatea sa de orientare în mediul ambiant, sociabilitatea copilului, care-l face apt pentru a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului și ale activității în grup.
Școala introduce în fluxul activității copilului un orar pe care este obligat să-l respecte. El trebuie să ajungă la școală la o anumită oră, care nu mai este flexibilă, așa cum era la grădiniță. Există copii care, cel puțin în primele zile de școală, nu ajung la timp în clasă. Această necesitate trebuie conștientizată în primul rând de către elev, pe care învățătorul, fără a-l face să se simtă ofensat, îl va ajuta să înțeleagă că trebuie să ajungă la școală o dată cu colegii, pentru a nu rămâne în urma a ceea ce se desfășoară în clasă. De aceea este indicat ca, la începutul programului, în cadrul primei ore de curs, să se desfășoare activități cât mai interesante, care să-i atragă pe copii și să-i determine să ajungă la timp pentru a nu le pierde. De exemplu, se poate începe cu un joc distractiv la care, dacă un elev întârzie nu mai poate să participe. Pentru rezolvarea acestei probleme învățătorul trebuie să discute și cu părinții celui în cauză, care pot avea partea lor de vină. Părinții trebuie să asigure acasă astfel de condiții de viață și de muncă, încât să-i permită copilului să facă față programului școlar. Este deosebit de importantă colaborarea învățătorului cu familia elevului.
În ceea ce privește menținerea atenției pe parcursul întregului program, cei mai mulți copii reușesc acest lucru pentru că durata orelor de curs este asemănătoare cu cea a activităților din grupa mare de la grădiniță. Când elevii tind să-și piardă atenția și nu mai reușesc să participe la desfășurarea lecțiilor, este necesar să se apeleze la scurte jocuri sau la exerciții de înviorare care îi reactivează.
Sistemul de cunoștințe noi, de exigențe și îndatoriri, pe care școala îl pune în fața școlarului mic, poate provoca un șoc al școlarității. Copilul este nerăbdător să-și pună ghiozdanul în spate și să meargă la școală, să învețe să scrie și să citească, să-și cunoască colegii și învățătorul. De aceea, el nu trebuie dezamăgit. Nu este indicat ca din primele zile elevii să fie puși în fața unor exigențe prea mari. Totul trebuie să evolueze de la simplu la complex pentru a nu provoca reacții de respingere față de școală.
Învățătorul este cel care-i va ajuta pe copii să se adapteze la tot ceea ce presupune școala, printr-o relație sinceră și deschisă, care-i va face pe copii să-și învingă teama și chiar insuficienta lor pregătire pentru viața de școlar. Nu toți copiii se confruntă cu aceleași probleme. De aceea, învățătorul, cu răbdare, pricepere și dăruire, trebuie să se apropie de mintea și sufletul fiecăruia și să-l înaripeze pentru a merge mai departe în viață.
Bibliografie:
Crețu, T., (2001), Psihologia vârstelor, Ed. Credis, București