Se acordă tot mai mare importanţă protecţiei şi promovării drepturilor copiilor, pentru a se evita abuzurile şi maltratarea lor. Un rol important în această misiune de ocrotire a minorilor îl au părinţii şi educatorii.
Drepturile copiilor sunt consacrate la nivel internaţional în Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copiilor. Dispoziţii asemănătoare privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copiilor există la noi în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Ştiu că e foarte greu să schimbi ceva ce a căpătat inerţie deja, şi evident, relaţia profesor-elev a devenit o cămașă prea strâmt cusută. Dar, o şcoală este atât de bună, precum profesorii şi elevii laolaltă.
Niciodată până acum elevii nu au avut atât de multe drepturi şi atât de puţine obligaţii. Niciodată până acum profesorii nu au avut atât de puţine drepturi şi atât de multe obligaţii. Asta pentru că se schimbă mereu norme şi regulamente.
Şcoala, ştiinţa, pe lângă faptul că dă pentru copil realitate lumii, oferă şi respectă dreptul copiilor de a primi o educaţie, dreptul la activităţi recreative şi culturale, dreptul la vacanţă, dreptul de a fi informat, dreptul la libera exprimare, fără a i se aduce atingere demnităţii acestuia. Şcoala îi oferă condiţii de dezvoltare fizică şi psihică armonioasă. Dreptul la educaţie ilustrează poate cel mai bine modalităţile de colaborare între stat, familie şi copil în asigurarea dezvoltării şi autodeterminării treptate a copilului.
Se pare că în ziua de azi, pentru elevi este moda învăţământului schematic, cu foarte puţină informaţie, iar pentru profesor cât mai multă birocraţie şi foarte multe raportări inutile.
Din experienţele personale, am constatat că adevărata noţiune de profesor, în zilele noastre a devenit muzeificabilă. Nu-i tragism şi nu încerc acum să înveşmântez asta într-o retorică greşită şi nici să îngrădesc cu tradiţionalisme, sau şi mai rău, să mă pun de-a curmezişul timpului, dar noi, dascălii, am dori respect. Dorim respect atât din partea copiilor cât şi din partea părinţilor.
Profesorul nu este un actor pus într-un rol pentru care nu este pregătit. Profesorul trebuie să-şi ajusteze rolul în funcţie de fiecare elev în parte. Tu, ca profesor, trebuie să faci elevul să se simtă în siguranţă emoţională, să nu se simtă minimalizat, ridiculizat, pentru a nu-i crea acestuia o stare incomodă.Trebuie să ştii să-i nişezi toate palierele raţionalului la ora ta, şi nu-i uşor să faci asta. Să-i descifrezi emoţiile, să discuţi cu el, chiar dacă nu la subiect, si-am observat că s-ar putea să primeşti semnale de genialitate din partea multora. Altfel, elevul va avea ceaţă pe pleoape cât hăul la orele tale. Mulţi elevi au supradoză de calităţi după ce ai reuşit să le restructurezi imaginile mentale. Trebuie să-i percepi potenţialul vocaţional al fiecărui copil.
Mă indignează afrontul adus de multe persoane copiilor noştri, ce nu ratează nici o ocazie de a-i denumi „generaţie de proşti”. Pe mulţi adulţi ce susţin asta, i-am ascultat, i-am privit şi mi-am dat seama că nu erau nici pe departe academicieni. Copiii noştri sunt inteligenţi, din ce în ce mai inteligenţi. Trebuie să ştii doar să le canalizezi aptitudinile. Şi cine poate concura în această privinţă cu un profesor. Tocmai de aceea profesorul trebuie repus în poziţia de autoritate, nu de umil al apostrofărilor părinţilor elevilor, sau mai grav, victimă a carenţelor de educaţie din familie ale propriilor elevi.
De aceea, problemele între drepturile elevilor şi obligaţiile profesorilor, trebuie rezolvate până nu devin cu adevărat semnificative, nu cu oroare şi nu cu revoltă, ci cu intuiţie. Taberele antagonice trebuie să se armonizeze într-un final.
Cu foarte mult bun simţ, calm, echilibru şi detaşare, învăţăm unii de la alţii!
Bibliografie
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor a fost publicată in M.OF. nr. 557/2004