În orele dedicate analizei romanului, profesorii ar trebui să pună accent pe elementele definitorii ale fiecărui tip de roman, pentru că, deși toate sunt romane ca specie, modul de structurare a conținutului diferă, în funcție de epoca în care sunt scrise sau de concepția autorului. Vistian Goia în lucrarea Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, precizează că ,,dacă în cercetarea unui roman realist nucleul analizei îl vor constitui personajele, în cazul romanului de tip modern, introspecția și analiza psihologică vor fi pe primul plan.” (Vistian Goia, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2008, pag. 188-189)
Pentru ca interesul elevilor pentru lectura romanelor interbelice să nu scadă, profesorul trebuie să stimuleze curiozitatea elevilor, să găsescă activități prin care să-i uimească, să-i atragă în actul lecturii, fapt dificil de aplicat în rândul adolescenților contemporani, însă nu imposibil. Pentru a facilita apropierea de aceste romane, utile sunt activitățile de prelectură. Ele au un rol foarte important, Alina Pamfil, considerând că prelectura reprezintă „intrarea în lumea textului”, o etapa de „conturare a orizontului de asteptare”.
Proiectarea unor astfel de activități presupune duplicarea perspectivei profesorului asupra textului, care trebuie, mai întâi, să anticipeze dificultățile de receptare/ analiză pe care textul le poate pune elevilor. Acestea pot fi de ordin lexical, semantic, sintactic, pragmatic, textual, cultural sau cognitiv. După ce aceste elemente sunt identificate/anticipate, profesorul trebuie să observe potențialul textului, să vadă ce poate oferi acesta elevilor, să descopere cele mai puternice reverberații ale acestuia în timp și să găsească cele mai potrivite strategii didactice prin care să facă elevul să empatizeze cu textul.
În rândurile ce urmează, voi prezenta câteva modele de activitate de prelectură a două romane interbelice: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu și Enigma Otiliei de George Călinescu.
Pentru romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, activitatea poate începe prin prezentarea de către profesor a unor documente din epocă care atestă că autorul, Camil Petrescu, a trăit activ o serie dintre experiențele pe care le descrie în partea a doua a romanului, un citat ce reflectă o mărturisire a autorului, imagini care surprind imaginea frontului Primului Război Mondial, imagini din Bucureștiul interbelic și pagini de ziar care prezintă evenimente ale societății de atunci, încolțite de război, dar și o hartă veche a României.
B. Memoriu
Am fost făcut prizonier în ziua de 26 iulie 1917, în următoarele împrejurări.
Făceam parte din Regimentul Suceava Nr. 16, comandat de dl. Colonel Cezar Mihail, şi eram comandantul secţiei I de mitraliere din Comp. 8 a. Ataşat Comp. 7 de sub comanda d-lui locot. Paplica – aveam piesele în sectorul acestei companii- pe Cota Ungureanu, Valea Oituzului.
încă din seara de 25 iulie 1917 inamicul a început pregătirea de artilerie, care a devenit violentă în dimineaţa zilei de 26 iulie continuând cu cea mai mare intensitate până la ora 10 când s-a produs un atac general pe toată Valea Oituzului. Am respins însă uşor acest atac. A urmat o nouă pregătire de artilerie mai violentă, care ne-a îngropat cea mai mare parte din oameni sub dărâmăturile tranşeelor. Auzeam focuri de armă când în spatele nostru în jumătate la stânga şi cum treceau într-acolo întăriri, am bănuit că s-a pierdut o parte din tranşee.
Din cauza tirului violent – cu toate sforţările noastre, n-am mai putut restabili legătura telefonică – iar prin patrulare devenise extrem de greu.
La ora 13 30 a urmat un nou atac pe care l-am respins din nou Comp. 5 care ca întărire a avut şi ea pierderi mari de tot.
Noua pregătire artileristică – de o violenţă extremă – care a urmat ne-a sfărâmat aproape complet tranşeele şi bordeele, iar la ora 18: 30 când s-a produs ultimul atac inamic – erau sectoare întregi de tranşee fără garnizoană din cauza pierderilor de oameni
La ora 18 30 am fost atacaţi din front şi din spate, căci inamicul pătrunsese complet la stânga noastră. După o scurtă şi violentă luptă de mitraliere aruncând grenade – culcaţi în pâlnii de obuze. Am aruncat cu două grenade pe care le-am găsit la îndemână şi apoi am vrut să fug înapoia crestei înţelegând că poziţia e pierdută.
Am fost întâmpinat de un alt grup tot cu grenade – care urca la deal.
Am fost fugărit până într-un bordei – căci nu mai aveam nici o armă la mine – unde era să fiu omorât dacă un ieşeam – încercând din nou să fug. Am fost prins.
Făceam parte din Reg. 18 vânători alpini din Brigada 15 de Bavaria.
Trecând pe la Regimentul – Brigada – Divizie şi corpul respectiv, am fost dus în lagărul de la Râşnov Braşov. Tot drumul am văzut cum treceau rezerve de infanterie şi artilerie inamice, a început apoi a sosi un număr extraordinar de mare, ceea ce provoca îngrijorarea tuturor, mari transporturi de răniţi care nu mai aveau loc prin spitale. Erau complect surprinşi de rezistenţa românească.
Am fost dus apoi în lagăr de ofiţeri prizonieri de la Sapronijek unde am fost aproximativ bine trataţi, primind îmbrăcăminte, hrană, soldă şi îngrijiri în marginile posibilităţii.
Ni s-a dat voie să ne procurăm cu banii noştri însă cât putem şi cei bogaţi nu prea o duseră rău. M-am întors din captivitate în ziua de 24 Martie cu trenul. Din gazetele nemţeşti ce le citeam zilnic şi din conversaţiile numeroase ce le-am avut cu ofiţerii austrieci şi germani, am căpătat un complet de impresii pe care mi-ar fi greu să le expun în câteva rânduri. în rezumat însă: toată lumea, mai cu seamă populaţia de jos care suferea groaznic, e sătulă de războiu. Contele Czernin, pentru tendinţele lui pacifiste, era extrem de iubit de populaţie, care era foarte agitată împotriva „anexioniştilor germani”.
în genere sunt mari nemulţumiri, mai cu seamă în Ungaria, împotriva aşa zisului „deopotrivă german” grevele care au avut loc, însă din cauza disciplinei lor caracteristice nu cred să aibă vreo influenţă asupra războiului mai ales că de câte ori situaţia militară e favorabilă, curentul războinic devine din nou îndrăzneţ.
M-a surprins atitudinea dârză a naţionaliştilor – din nefericire nu şi a românilor, care declară că nu înţeleg să mai suporte jugul austro – ungar, în special cehii şi polonii.
Pentru noi clasele de jos, nu aveau nici un pic de ură, prin ziarele lor citeam însă aprecieri asupra armatei române care trădau o mare ciudă şi admiraţie în acelaşi timp.
Mi-aduc aminte de pildă un caracteristic şi lung articol din suplimentul ziarului Contelui Czernin „Tremdemblatt” în care se vorbea despre luptele de la Oituz pe larg cu groază şi admiraţie..
Ca să poţi trăi comod ai nevoie de un venit de 1000 lei lunar pentru o familie de trei inşi. De unde să-i ia micii funcţionari cu familii numeroase?
Sublocotent (sic!)Petrescu Camil
Reg. Suceava Nr. 16
1918 aprilie 15
C. Toate întâmplările din volumul al doilea le-am trăit aievea, alături de regimentul meu. Toate personajele mele există şi trăiesc sau au trăit, însă modificate după legea mea interioară.
( Camil Petrescu )
Lupte crâncene de la Oituz Ofițeri studiind hărțile pentru pregătirea acțiunilor
următoare
Exemple de întrebări pe baza materialelor prezentate:
- Despre cine se vorbește în documentele date?
- Crezi că participarea directă la război a scriitorului l-a influențat în scrierea romanului?
- Ce observați în imaginile date?
- Ce sentimente vă declanșează imaginile?
- Voi cum ați proceda dacă v-ați fi aflat pe front? Dar în prizonierat?
- Conduita voastră poate fi influențată de iubire?
- Redați printr-un desen/melodie imaginile vizualizate.
Altă activitate de prelectură a romanului camilpetrescian se poate realiza prin prezentarea unor documente/studii ce aparțin lui Sigmund Freud, Henri-Louis Bergson și Husserl. O astfel de abordare extinde perimetrul de cunoaștere al elevilor către filozofie. Textele suport pot constitui izvoare de informație despre subconștient, inconștient, memorie, experiență, intelect, conflict, experiență, conștiință și explicație a felul în care cele enumerate influențează conduita, evoluția/involuția omului, pot fi indicii de descifrarea a textului, a personajului, dar pot constitui și un impuls în alegerea meseriei, contribuind în același timp la dezvoltarea gândirii analitice a elevilor.
Pentru romanul Enigma Otiliei de George Călinescu, activitatea de prelectură se poate concentra în jurul unei fotografii a Palatului Parlamentului din București, cu blocurile și străzile pe locul unde, până în 1980 era cartierul Antim, spațiu al desfășurării celei mai mari părți din romanul propus, dar și a analizei altor fotografii, ale arhitectului Andrei Pandele care a surprind câteva dintre cele zece biserici translate după metoda inginerului Eugen Iordăchescu. Printre acestea se află și biserica Antim și Palatul Sfântului Sinod, azi înconjurate de blocuri gigante, cu 10 etaje. Astfel se ajunge la expozițiunea romanului, în care se prezintă descrierea detaliată, minuțioasă a străzii pe care se afla casa lui Costache Giurgiuveanu.
Se analizează aspectul casei descrise la începutul și la sfârșitul romanului, constatându-se degradarea totală a acesteia. De asemenea se poate discuta și despre felul în care un personaj se desprinde de trecut, dar și cum ficțiunea conservă realități dispărute, chiar dacă, pe vechea stradă, de dinainte de demolări, casa cu pricina n-ar putea fi identificată.
Tot pentru acest roman, se poate folosi ca activitate de prelectură un citat extras din creația Ioanei Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, citat prin care elevii sunt dirijați spre observarea statutului personajului feminin:
Cel mai bun rol secundar al femeii este realizat în secolul 19. I se permite apariția numai în câteva secvențe precise, dar în acestea strălucește, își arată talentul. Cine știe să vadă în viitor își dă seama că, peste mai puțin de un secol, va avea parte de foarte dificile roluri principale, ceea ce nu înseamnă că va fi mai fericită și nici că le va juca mai bine. Deocamdată, asemenea lumii copiilor, și lumea Lucsițelor, a Demetrelor, Zoelor, Ecaterinelor,…și mai ale a Mariilor este bine delimitată între o mulțime de nu e voie și câteva e voie. Tabuurile sunt ca tabla înmulțirii, trebuie învățate pe dinafară, rând pe rând, cu rezultatul lor cu tot: nu e nevoie și nu are rost să urmezi o facultate căci asta e treabă de bărbat care te îndepărtează de la menirea femeii, e voie și e bine să te măriți cu un bărbat învățat sau bogat pentru că vei fi fericită. Nu e voie să stai cu părul desfăcut în fața altui bărbat decât soțul tău pentru că e rușine, nu e voie să lenevești pentru că nu se cade, nu e voie să te amesteci pe față în treburile lui pentru că nu e treaba ta, și îl întărâți. Dar nu strică să-i dai sfaturi, dacă-l liniștești înainte cu un ,, nu mă amestec, dumneata hotărăști”. Nu e voie să devii avocat, judecător, preot, medic, dirijor, primar, inginer pentru că ar fi de neînchipuit și lumea ar fi șocată, e voie să fii pianistă, cântăreață de operă, violonistă, croitoreasă, fată în casă, hangiță, călugăriță pentru că se potrivește cu firea femeii, nu e nevoie să câștigi singură bani pentru că n-are rost, dar e voie și e nevoie sp-i ceri dumnealui, pentru casă și micile capricii personale. Nu e voie să umbli singură, nici ziua, nici seara, pentru că e extrem de primejdios, e obligatoriu să ai un ,,gardedam”, trebuie să asculți și să te supui tatălui, soțului, pentru că așa a făcut mama mamei tale și tot șirul de mame de la începutul începutului, trebuie să ai grijă de casă, de copii, de mâncare, de servitori, ai voie să citești, să ții un salon literar, n-ai voie să fii critic literar, ai voie să scrii poezii, ai voie să ceri dedicații în album, ai voie să-ți dai copii la doică sau să-i alăptezi singură, ai voie, dar nu e bine să divorțezi.
Rolurile secundare cele mai izbutite ale femeilor în secolul bărbaților sunt cinci: mame, soții, muze, fiice, surori- în această ordine. În plus, mai sunt roluri episodice, despre care fie nu se vorbește, fie se vorbește, adică să se vorbească rău: amante, servitoare, ,,fiice ale plăcerii”. E un întreg șir de femei care nu numai că au stat în umbra bărbaților, dar de cele mai multe ori au fost umbra lor. Privite de aproape, sunt remarcabile și ai impresia că tocmai în secolul care socotește femeia mai fragilă decât floarea, ea are tăra și rezistența celei mai mari. ( Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, București, Editura Humanitas, 2005, pag. 100-102)
Acest tip de prelectură, în contextul actual, are rolul de a crea un fundal istoric și mentalitar necesar tinerilor care par din ce în ce mai dezinteresați de istorie.
Prelectura constituie momentul de maximă comuniune a experiențelor livrești cu cele personale. Având posibilitatea de a-și identifica și exprima propriile emoții, de a-și reactiva unele emoții, trăiri, cunoștințe latente, dar și prin posibilitatea de a realiza conexiuni între noutatea învățării și ceea ce știe, interesul elevului pentru lectură va crește, fapt ce va spori dorința lui de interpretare/analiză a romanului interbelic.
Concluzii
Activitățile de prelectură prezentate în acest studiu demonstrează că abordarea romanelor interbelice poate deveni accesibilă și captivantă pentru elevii contemporani, cu condiția unei proiectări didactice atente la specificul textului și la nevoile cognitive și afective ale cititorului. Utilizarea documentelor de epocă, a imaginilor istorice și a textelor filozofice sau literare complementare creează un cadru propice pentru înțelegerea contextuală a operei și pentru activarea empatiei lectoriale. Astfel, prelectura nu doar pregătește terenul pentru analiză, ci contribuie la formarea unor competențe transversale – gândire critică, capacitate de conexiune interdisciplinară, sensibilitate istorică – esențiale pentru profilul absolventului de liceu.
Din perspectiva practicii didactice, modelele propuse pot fi adaptate și extinse la alte opere din programa școlară, oferind cadrelor didactice un repertoriu flexibil de strategii. Pentru sistemul educațional, în ansamblul său, promovarea unor astfel de abordări semnalează necesitatea unei reconsiderări a modului în care literatura este predată: nu ca inventar de informații despre autori și curente, ci ca experiență de lectură vie, capabilă să dialogheze cu întrebările și sensibilitățile generațiilor actuale.