Pregătirea optimă a preșcolarilor în vederea adaptării la regimul vieții școlare

Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea din şcoală constituie un scop fundamental al procesului instructiv-educativ din grădiniţă. Aceasta presupune integrarea fermă a instituţiilor preşcolare in ansamblul activităţii instituţionalizate de pregătire a tinerei generaţii intr-o concepţie unitară, sistemică asupra invăţământului nostru. Se urmăreşte, astfel, să se valorifice deplin şi  la un nivel calitativ superior potenţialul si receptivitatea vârstei cuprinse între 3 si 6 ani, în sensul sporirii influenţei pozitive a educaţiei ulterioare.

„Există un singur mod de a-ţi creşte copilul astfel incât să meargă pe calea pe care trebuie să o urmeze:acela de a merge impreună cu el pe ea.” – Abraham Lincoln

Intrarea copilului in şcoală constituie un moment crucial in viaţa sa, date fiind “rolul” său de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales,specificul invăţării-act deosebit de complex ce angajează dintr-o perspectivă inedită intreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomofiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În această perspectivă, crearea in grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii si progrese in sfera cognitivă, afectivă si psihomotrică a preşcolarilor apar cu atât mai necesare cu cât vârsta preşcolară este „una din cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile in toate planurile şi,in special,in sfera sentimentelor si personalităţii copilului” (Chircev Anatolie -Particularităţile ontogenezei psihice a copilului in perioada antepreşcolară).

Preponderenţa laturii formative asupra celei informative are semnificaţii deosebite si la nivelul invăţământului preşcolar, în perspectiva pregătirii copiilor pentru şcoală, având in vedere faptul că eficienţa procesului de invăţare depinde in mod hotărâtor de terenul psihologic pe care se grefează cunostinţele, de modul cum este pregătită asimilarea lor. De altfel, este acreditată din punct de vedere ştiinţific, ideea că particularităţile psihice ale copilului se definesc, in primul rând, după nivelul lor operaţional, nu după volumul de informaţii pe care le are el; pentru a afla in ce stadiu de dezvoltare a ajuns un copil trebuie să se verifice cum gândeşte, cum simte, nu doar ce ştie. Ţinând seama de faptul constatat de J.Piaget că pivotul activităţii cognitive a omului il constituie caracterul operaţional al proceselor superioare de cunoaştere, dezvoltarea tuturor acestor procese (alături de gândire, memorie, imaginaţie, limbaj etc.) și formarea unor capacităţi cognitive de bază constituie coordonate esenţiale ale pregătirii copiilor pentru debutul şcolar.

Printre principalele direcţii de natură să conducă la realizarea unei pregătiri superioare a copiilor preşcolari pentru adaptarea la viaţa şcolii, menţionăm următoarele:

  • organizarea si desfăşurarea intregii activităţi instructiv-educative in funcţie de obiectivele urmărite de curriculumul existent şi operaţionalizarea acestora până la nivelul fiecărei experienţe de invăţare cu care preşcolarul vine in contact la grupă;
  • promovarea consecventă a metodelor active care favorizează intr-un grad inalt participarea efectivă si conştientă a copiilor la activităţi;
  • utilizarea jocului ca „formă de activitate conducătoare in dezvoltarea psihică a copilului”, îmbinarea acestuia, ca “tip dominant”de activitate la vârsta preşcolară, cu elemente de invăţare,pentru a inlesni producerea unor insemnate schimbări in natura si structura proceselor psihice;
  • tratarea diferenţiată a copiilor in cadrul intregii activităţi din grădiniţă.

Gândirea, prin toate trăsăturile sale, este un element constitutiv al personalităţii şi are o importanţă covârşitoare. Gradul ei de dezvoltare reflectă in mare măsură etapa la care a ajuns evoluţia intelectuală a unui individ. De aceea, procesul de invăţământ, în latura sa informativă, trebuie să urmărească, începând de  la vârsta cea mai fragedă, dezvoltarea gândirii copilului sub toate aspectele ei (operaţii, gândire cauzală, mobilitate și flexibilitate, perspicacitate), până la punctul maxim ingăduit de particularităţile de vârstă.

Exemple de probleme orale pentru dezvoltarea perspicacităţii preşcolarilor.

-Doi fraţi văd că mama lor aşează masa. Care dintre ei o iubeşte mai mult?
(cel care o ajută)

-Dacă torn intr-o cratiţă laptele dintr-o ceaşcă, unde este mai mult lapte?
(in cratiţă, deoarece in ceaşcă nu va mai fi lapte)

-Intr-o puşculiţă am bani din metal. Toţi sunt la fel de mici in afară de unul care este mai mare. Care sunt mai mulţi: banii mici sau banii din metal?
(banii din metal-copiii sunt tentaţi să răspundă că banii mici sunt mai mulţi)

-Mama serveşte masa celor doi copii ai ei. Care dintre copii este mai politicos?
(cel care răspunde primul “mulţumesc”)

-De ziua ei, Oana a oferit două bomboane unei prietene care a venit in vizită la ea, două bomboane verişoarei şi două bomboane unei vecine. La câţi oaspeţi a oferit Oana bomboane?
(la trei oaspeţi)

-Ionel imprumută o carte cu poze unui prieten, iar după ce acesta i-o inapoiază, o imprumută şi unei fetiţe. Câte cărţi a imprumutat Ionel?
(una)

Bibliografie:
Chircev A.,Roşca Al.,Mare V.,Roşca M.,Radu I.,Zorgo B.-Psihologie generală,Ediţia a II a,Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti,1975
Tomşa, Gheorghe – Psihopedagogie preşcolară si şcolară-Bucureşti-2005.
Popescu Neveanu, Paul – Dicţionar de psihologie,Editura Albatros, Bucureşti, 1978.

Accesări: 124

Articole asemănătoare