Predarea online și beneficiile acesteia

Predarea online a devenit o temă aprinsă de dezbatere, numeroși actori din sistemul de învățământ, și nu numai, punctând avantajele și limitele acestei noi modalități de desfășurare a cursurilor. Ne propunem în această lucrare să trecem în revistă doar partea pozitivă a acestei experiențe și să subliniem câteva dintre avantajele clasei virtuale.

O experiență de predare online, spre deosebire de o experiență de clasă tradițională, cuprinde o serie de proceduri de predare asistate de calculator care implică unele instrumente online.

Înainte de a discuta principalele beneficii ale predării online, trebuie să menționăm că există două mari categorii de tipuri de predare online: predarea de tip sincron și asincron.  Primul tip de predare implică o experiență de predare online în timp real. Aceasta include sesiuni legate de timp în care atât profesorul, cât și elevul trebuie să fie online într-un moment specific, cum ar fi cursurile online. În cazul predării de tip asincron, cursurile nu se desfășoară în timp real. Acest lucru înseamnă că interacțiunea dintre profesor și elev poate avea loc astfel încât să avantajeze atât programul elevului cât și al profesorului. Sesiunile de instruire înregistrate sunt un bun exemplu de astfel de predare.

Un prim avantaj al predării online îl reprezintă însuși mediul virtual ce integrează mai multe oportunități de predare: un mediu de învățământ fără restricții de timp și locație deschide în mod evident mai multe oportunități pentru profesori, în comparație cu predarea tradițională la clasă.

Trebuie să menționăm și aspectul legat de confort: predarea online nu necesită niciun efort de mișcare și nu pune presiune pe elev/profesor, față de învățământul clasic unde suntem condiționați de mijloace de transport și de timp. Un profesor poate preda în timp ce stă acasă, iar elevii pot lua notițe stând în fotoliul preferat. Predarea online ar putea fi astfel percepută ca o muncă de acasă cu program flexibil.

Un alt aspect pozitiv este flexibilitatea timpului și a locației: profesorul poate alege să predea oricând îi convine. În special pentru angajații care lucrează și pentru adulții care învață, predarea online este un avantaj, cursurile putând fi urmate seara sau în weekend. Nu există pierdere de timp, spre deosebire de predarea tradițională în clasă, unde un profesor trebuie să călătorească până la un centru pentru a ține cursurile. De asemenea, profesorul poate preda de oriunde și poate ajunge la elevii săi indiferent de locația acestora, ceea ce  înseamnă că profesorii și elevii din diverse locații se pot întâlni prin predarea online.

Predarea online ajută și la o organizare mai bună. Ne putem imagina în mod clar provocările administrative ale profesorului într-o clasă tradițională față de predarea online. Spre deosebire de predarea la clasă, profesorul nu trebuie să se concentreze atât de mult pe probleme de disciplină.

De asemenea, prezența la curs poate fi ținută cu ajutorul unei aplicații. Acest lucru poate ajuta la îmbunătățirea performanței profesorului.  Majoritatea profesorilor online raportează că instrumentele de predare online și-au sporit eficiența generală. Acest lucru se datorează faptului că sunt capabili să organizeze cursul mai bine și sunt, de asemenea, capabili să automatizeze anumite activități precum teste periodice, teste, rezultate.

Mediul online de predare oferă profesorului o oportunitate și o experiență de a se conecta cu studenți din diferite discipline, medii și culturi. Predarea online poate duce astfel experiența didactică de la un nivel regional la un nivel național și chiar mai departe la un nivel internațional.

În mod surprinzător, profesorii online raportează că predarea online contribuie la consolidarea colaborării între elev și profesor. Spre deosebire de interacțiunea dintr-o sală de clasă cu numeroși studenți, un mediu online le oferă o sesiune individuală mai strânsă iar acest lucru le sporește încrederea de a-și afirma ideile fără teama de a fi criticați. De asemenea, studenții timizi și neparticipativi, care nu se simt confortabil să participe la discuții la clasă, sunt, evident, mai dispuși să participe la o oră online, O parte din profesorii  ce au ținut cursuri online raportând că elevii au performanțe mai bune și se implică mai mult în timpul unei ore online.

Având în vedere toate avantajele principale ale predării online, cum ar fi flexibilitatea, comoditatea, ușurința accesului și partajării, un profesor în mediul online poate fi mulțumit profesional. Întrucât educația online a adus o revoluție în sfera educației, participarea și explorarea acestui spațiu virtual ar putea aduce beneficii nebănuite pentru fiecare profesor.

Webografie
Învățarea online-avantaje și dezavantaje, www.dascalidedicati.ro/invatarea-online-avantaje-si-dezavantaje/, accesat pe 17 februarie 2021
Creșterea utilizării învățării online: beneficii și provocări pentru profesori, epale.ec.europa.eu/ro/blog/rise-online-learning-benefits-and-challenges-teachers-part-one-benefits, accesat pe 17 februarie 2021
Învățarea online-avantaje și dezavantaje, www.didactform.snsh.ro/campanie-online/invatarea-online-avantaje-si-dezavantaje, accesat pe 17 februarie 2021
Avantajele și dezavantajele studierii online, ro.questionofwill.com/9525-23-advantages-and-disadvantages-of-studying-online, accesat pe 17 februarie 2021

 

prof. Carmen-Florina Pascaru

Școala Gimnazială, Bogdănești (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/carmen.pascaru

Articole asemănătoare