Predarea online: Concluzii finale sau o nouă încercare?

Sunt profesor de informatică la un liceu dintr-un oraș mare, cu elevi cu interes crescut pentru învățare și reușită școlară, dar unde uneori presiunea părinților se resimte în critici exacerbate, în alegerile copilului dirijate de ambițiile adultului și în pretențiile de individualizare ale demersului colectiv pentru educare după necesitățile propriului copil. Majoritatea elevilor sunt deosebit de înzestrați și însetați de cunoaștere, și asta de obicei se dezvoltă pe mai multe planuri, iar talentele lor extrașcolare, de multe ori artistice, te uimesc, reflectând multiple laturi ale personalității lor.

În martie am ales cu copiii, în ultima zi de școală-la-școală, platforma pe care vom lucra, după ce am testat mai multe, am făcut împreună grupurile claselor și materiilor și ne-am familiarizat cu ea. Am ales Discord, pentru că aducea în plus partea de întâlnire sincronă audio/ video, posibilitatea de share-screen care la informatică poate funcționa în rezolvarea de exerciții cu rol de “tablă virtuală”, și posibilitatea de adăugare de materiale pe fluxul de chat. Am suplinit restul facilităților tablei  în predarea de noțiuni noi cu scanuri/ poze după materiale scrise de mâna. Nu am folosit partea de video decât la ora finală cu o clasă de a 12-a, din motive legate de protecția personală a datelor și pentru ei și pentru mine. La nivel liceal, nu mi se pare că psihologic ar aduce un plus motivațional vizualizarea pedagogului față de riscurile pe care le întâmpini cu creativitatea lor în materie de “boacăne digitale”.

După ce am început predarea de acasă, chiar dacă inițial am crezut ca postarea de materiale pe Google Drive prin sharing și primirea de sarcini rezolvate pe mail va fi suficientă ca și comunicare de documente între profesor și elev, totuși am completat resursele educaționale folosite cu Google Classroom, simțind nevoia de a avea un flux al întregului material parcurs la ore și de a avea o metodă de comunicare a feedbackului la sarcinile date. Ce m-a atras cel mai mult la folosirea Classroom a fost modalitatea rapidă și clară de a corecta exercițiile și temele, posibilitatea de tăiere a textului și evidențiere a corecturilor cu adnotare de comentariu. Am centrat evaluarea sumativă pe proiecte și potofolii, iar cea formativă pe teme și întrebări frontale(am observat și la orele copiilor mei că una din metodele prin care profesorii mențineau atenția și interesul copiilor ridicat era provocarea la răspunsuri a fiecărui elev în fiecare oră). Am evitat testele online datorită riscului de fraudă care le făcea ineficiente, iar temporizarea lor mi se parea un factor de stres mai ales dacă testul are grad de dificultate mai mare care poate afecta randamentul elevului la testare.

Pe parcurs am mai adăugat la colecția de resurse folosite și Skype permițându-mi luxul de a mă adapta eu după ce folosea și cunoștea mai bine o clasă, decât să îi zăpăcesc pe ei cu prea multe aplicații și cu scopul clar de a putea compara mai bine lucrul pe mai multe platforme. Bineînțeles că în paralel am cunoscut și altele(Zoom, V8x8), datorită copiilor mei care făceau școală în altă încăpere din acasă și strigau disperați după ajutor la fiecare mică problemă tehnică, fiind în clase mai mici: a 4-a și a 5-a.

A fost o perioadă stresantă:

• Psihic
-stresul dat de o activitate zilnică, anormal repartizată ca proporție de activități fizice/ intelectuale, fără pauze, marcată de oboseala dereglărilor de program și de amenințarea creșterii greutății corporale
-excesul jocurilor în rândul tinerilor și consecințele lor asupra programului și motivației școlare
-suplinirea, ca părinte, a multor activități ajutătoare pentru îndeplinirea sarcinilor de lucru, efort mare de convingere să-ți ții copilul pe scaun uneori până la 6 ore, fără pauză
-“stresul aparaturii”- a fost perioada cu cele mai multe defecte tehnice pe care le-am avut de gestionat
-suplinirea, ca profesor, cu suport psihologic sau discurs  motivațional pentru cei ce au simțit că e momentul să nu mai facă nimic  sau ca nu mai fac față și să se ascundă sub cortina pe care scrie “nu merge microfonul/ aplicația, nu pot.., nu am..” sau pur și simplu nu au mai participat la ore speculând modul de calcul al mediilor
-prea multe lucruri de făcut simultan, lucru care le asigura mai puțin reușita, iar amalgamul ocupațional rezultat (profesor, mama, inginer de sistem, bucătar, coordonator de activități și cleaning) au făcut ca respectarea unui program zilnic să devină o provocare și o corvoadă
-nesiguranța dată de necunoașterea la timp a modului de desfășurare a examenelor de competențe și a examenelor naționale de sfârșit de ciclu vizavi de responsabilitatea față de reușita elevilor

• Fizic
-durerile de spate s-au dezvoltat datorită numărului de ore mare petrecut în fața calculatorului (peste 10-12 ore/zi)
-slăbirea vederii

Rezultatele acestui efort depus de elevi, părinți și de profesori și marcat de o contribuție mai mare ca de obicei din partea tuturor, a fost per total similar școlii normale, cu unele plusuri la unii și minusuri la alții, care au diminuat diferența, elevii care și-au dorit să învețe au reușit să o facă, iar cu o notare mai puțin exigentă mediile chiar au crescut.

La nivel de examene naționale chiar dacă rezultatele au fost mai bune ca anii trecuți, dezamăgirea de a nu fi admis la ceea ce ți-ai dorit chiar dacă ai muncit din greu și ai obținut rezultate fantastice a fost prezentă în mai multe cazuri. Siguranță a conferit doar nota 10. Și nu cred că a fost normal. Se știe că în școlile care concentrează mai mulți elevi capabili de performanță, o medie generală bună se obține mult mai greu, iar elevii care lucrează preponderent probleme dificile au tendința să greșească mult mai repede la subiecte ușoare, care bineînțeles că sunt punctate mai mult. Două dezavantaje clare la admiterea în liceu care au permis ca elevii să fie repartizați la profile mult mai nepotrivite față de pregătirea lor și posibilitățile lor de adaptare. Așadar nu mă aștept la o clasa a 9-a ușoară. Universitățile din topul preferințelor, în loc să urmeze exemplul admiterii UMF, au ales varianta comodă a admiterii pe bază de rezultate la bacalaureat, aducând la același nivel o probă dificilă de matematică M1, cu una de M2 sau chiar cu media la matematică din clasele 9-10 la un profil uman. Oare câți profesioniști vor termina aceste facultăți în seria asta? Și câți elevi dotați pentru această meserie își vor irosi vocația?

Ar fi interesant de urmărit cât o să crească numărul de transferuri anul școlar următor și la nivel de a 10-a și de anul II de facultate. Și mai bine să crească decât să degenereze în multiple eșecuri educaționale. Acesta a fost marea mea tristețe de anul acesta și poate bucuria, să sperăm pe termen lung, a altora.

Experiența școlii în pandemie și posibilitatea continuării acesteia online mă face să mă întreb din nou ce aș putea face ca să mă pregătesc mai bine pentru începutul anului școlar din septembrie și nu pot sa-mi imaginez ce aș putea face în plus decât să-mi avertizez elevii din clasele terminale asupra scenariilor posibile astfel încât să se poată orienta mai bine sau să ia în calcul mai multe variante, să pregătesc unele materiale în avans, să investesc în aparatură de calitate, să studiez și să aleg unele aplicații pentru lucrul colaborativ la tablă, să pregătesc teste formative evaluate automat, să automatizez evaluarea/interpretarea testelor inițiale, să încerc să găsesc o variantă de evaluare sumativă online satisfăcătoare, să mă odihnesc, să fiu pregătită… pentru orice.

 

prof. Anca Lăpuștea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/anca.lapustea

Articole asemănătoare