Importanța geografiei în învățământul secundar nu poate fi suficient subliniată, având în vedere faptul ca pregătește viitoarele generații să-și gestioneze mediul pentru binele societății în ansamblu. Eficiența predării în școală poate fi măsurată prin examinarea metodelor aplicate de profesor și performanța elevilor din școală. Provocarea a fost, dintotdeauna, aceea de a face geografia mai vie, mai „reală” și mai ușor de asimilat de elevii de liceu.
Este, prin urmare, important să se analizeze modul în care această disciplină este predată în gimnaziu și liceu. Geografia este descrisă ca o materie dinamică, ce răspunde schimbărilor constante de mediu. Metodele tradiționale includ prelegerea, discuții, demonstrații, proiecte și metode de excursii în mediul natural.
Prelegerea este una dintre cele mai vechi metode de predare, prin care profesorul caută să creeze interes, să influențeze și să stimuleze elevii și pentru a-i implica în învățare, prin utilizarea unui mesaj verbal, activitatea elevilor limitându-se la a asculta și a nota. Există două forme ale acestei metode: o prelegere formală în care comunicarea se face într-un singur sens și conferința informală în care comunicarea se desfășoară în ambele direcții – de la profesor la elevi și de la elevi la profesor. Deși în prelegerea formala profesorul este cel care se află în centrul activității, ea este folosita în principal de către profesorii de geografie atunci când prezintă informații faptice. Cu toate acestea, limitează participarea elevilor la lecție și nu dezvoltă puterea de raţionament a elevilor. Utilizarea metodei se justifică în școlile secundare în cadrul următoarele condiții: când sunt prezentate materiale importante care nu sunt ușor de obținut, când aceste materiale sunt completate de elemente grafice atractive ori când se rezuma puncte importante după un studiu unic.
Așa cum susțin psihologii Gestalt, faptele și informațiile sunt semnificative numai atunci când sunt privite în legătură cu întregul concept învățat. In acelasi timp este cunoscut faptul ca personalitatea profesorului contribuie mult la succesul lecției, indiferent de metoda utilizatata. Stilul vestimentar, timbrul vocal, pronunția corectă, dar si expresiile faciale și gesturile sunt mijloace eficiente de dezvoltare a entuziasmului elevilor.
Discuția ca metodă de predare
Potrivit lui Gitau, discuția se definește drept interacțiunea orală între oameni; constă în a pune întrebări și a da răspunsuri. El mai spune că metoda implică participarea activă a studenților și oferirea de feedback și, prin urmare, este o metodă eficientă de predare. Institutul pentru Educație din Marea Britanie afirmă că unul dintre obiectivele predării geografiei în școlile secundare se referă la „interpretare, analiză și utilizare a principiilor și metodelor geografice pentru rezolvarea problemelor de dezvoltare națională”. Folosirea metodei de față este potrivită pentru îndeplinirea obiectivelor predării geografiei deoarece aceasta oferă un mijloc eficient de a dezvolta abilități și de a utiliza fapte și informații, adică studenții nu numai că învață să comunice idei, ci și să discearnă să evalueze și să găsească aplicații mai largi și mai practice. Ca rezultat, o mai bună înțelegere asigura ca învățarea este mai semnificativă și mai durabilă.
Există două tipuri de metodă bazată pe discuție: cea orientată spre expoziție și ancheta (Ayoti și Patel, 1992). În discuția orientată spre expunere, profesorul își prezintă obiectivele, explică activitatea de învățare, o demonstrează și apoi invite la discutii asupra subiectului înainte de a încheia activitatea didactică. Al doilea tip de discuție este ancheta orientata, în care profesorul precizează obiectivele, organizează discuția pentru a avea loc, iar întreaga activitate este deschisă. Acest procedeu poate fi eficient și de succes atunci când următoarele pregătiri sunt făcute de către profesor și elevi: li se oferă un timp adecvat pentru a căuta informații despre subiect, profesorul folosește documentele sau asistă elevii sugerând surse de informații; iar elevii sunt organizați în mod corespunzător in grupuri și alege liderii de grup pentru a orienta cercetarea. Este de subliniat faptul că rolul profesorilor în timpul discuțiilor ar trebui să fie cel al unui ghid, elevii beneficiind astfel de timp pentru a-și exprima ideile și a participa activ la lecție.
Metoda discuţiei este, prin urmare, adecvată atunci când subiectul necesită flux de informații și idei de la profesor la elevi, de la elevi la profesori sau de la elevi la elevi.
Demonstrația
Potrivit programelor școlare geografice, demonstrația este una dintre metodele de predare propuse pentru a fi utilizate de profesori, afirmandu-se că geografia în școlile secundare ar trebui să permită elevului să dobândească abilitățile adecvate ca bază a dezvoltarii tehnologice și industriale. Achiziția de cunoștințe este posibilă prin prelegeri orale, precum explicațiile, în timp ce dezvoltarea de competențe nu se poate face decât prin demonstrație. Skinner afirmă că învățarea prin observație este urmată de practica: exerciții necesare pentru a permite elevilor să efectueze în cele din urmă activitatea ca indivizi sau ca grup. Subiectele geografice, cum ar fi măsurările meteorologice și munca pe hartă, pot fi eficiente dacă este utilizată demonstrația. Studiile efectuate au observat că accentul în demonstrație este învățarea prin observare și trebuie adesea urmată practica. Tot Skinner descrie demonstrația ca o metodă de predare care combină spunerea, prezentarea și realizarea în beneficiul studenților. Descrierea de mai sus a demonstrației este susținută de zicala chineză, “când fac ceva, înțeleg”.
În mâinile unui profesor eficient și competent, metoda demonstrativă poate fi foarte eficientă, deoarece antrenează elevii să fie observatori buni, stimulează gândirea lor, formarea conceptelor și generalizarea. Așa cum spun Pagny si Thibaud, elevii noștri trebuie să fie învățați folosind acele metode de predare în care se va construi încrederea in propriile competente si cunostinte. Conform experienței cercetătorului, utilizarea demonstrației necesită o planificare amănunțită și repetiția activității. Acest lucru se datorează faptului că metoda expune profesorul pentru a fi evaluat de către elevi și succesul în demonstrație dezvăluie în mod clar competența cadrului didactic.
Excursiile tematice
Munca de teren ca metodă de predare a fost definită ca o știință de selectare, observare, evaluare și raportare a informațiilor într-o anumită zonă. Aceasta implică utilizarea directă a mediului ca sursă de informație fizică.
Majoritatea profesorilor din învățământul secundar au considerat multă vreme studiul pe teren ca o metodă care se poate aplica numai atunci când are loc într-o zonă îndepărtată. Această concepție greșită a făcut metoda de fata să fie folosita numai de câteva școli și sa poata fi utilizata doar o dată sau de două ori în întreaga viața școlară a unui elev. Costurile ridicate implicate atunci când elevii trebuie să călătorească la distanță, riscurile călătoriei pe care si le asuma elevii, timpul necesar pentru călătoria de studiu care este considerată de unii profesori ca fiind excesivă, și în cele din urmă, o mulțime de activități administrative care, de obicei, nu sunt bine primite de către profesorii care sunt deja ocupati cu alte angajamente fac ca munca pe teren să fie nepopulară. Cu toate acestea, călătoria pe teren este o metodă foarte eficientă de predare în scoala secundara. Se observă că metoda utilizată în mod corect implică elevii în timpul pregătirii deplasarii prin colectarea de informații pe tema și pregătirea instrumentelor de colectare a informatiilor, în timpul etapei de prezentare prin implicarea în activități de colectare a datelor, colectarea de eșantioane și înregistrarea informațiilor, după studiu prin activități ulterioare, cum ar fi scrierea de rapoarte și prezentarea, afișarea articolelor colectate sau efectuarea unui test.
Proiectul educațional
Studiile realizate au definit metoda realizării de proiecte ca o unitate de activități desfășurate de către cursanți într-o manieră naturală pentru a atinge un scop educational. Proiectul educational trebuie privit ca fiind în esență o unitate de învățare, proiectată și condusă de elevi sub îndrumarea profesorului. Obiectivele proiectului sunt stabilite de către acestia pe baza propriei lor experiențe anterioare și sunt încurajați să lucreze prin studiu în vederea atingerii acestor obiective. Proiectul educational se poate defini si ca studiu in grup sau individual al unei situații provocatoare în viața reală în contextul său natural cu scopul de a obține o realizare pozitivă și concretă. Cele trei definiții ale proiectului reveleaza faptul că: tema aleasă pentru studiu ar trebui să fie o problemă reală pentru elevi care, atunci când este rezolvata, va dezvalui o schimbare pozitivă a mediului inconjurator. De exemplu, elevii pot fi luați într-o zonă din jurul complexului școlar care a fost afectată de eroziunea solului și apoi se lucreaza în grupuri pentru a conserva acest sol. Astfel, elevii se vor simți mulțumiți și își vor aprecia munca. Metoda accentuează implicarea profesorului ca ghid. Utilizarea metodei proiectului le permite elevilor să inițieze și să continue cunoștințele, să învețe și să lucreze in ritm propriu, să-si dezvolte curiozitatea, competentele de cercetare și de abordare investigativă pentru a dobândi cunoștințele și pentru a oferi șansa cursanților să vină în contact cu problemele, provocările și oportunitățile în situația reală. Cercetătorii de la Fundația Națională pentru Cercetare Educațională din Marea Britanie au efectuat un studiu și au constatat că profesorii care folosesc metoda proiectului didactic, cum ar fi grădinăritul în procesul de predare, se îmbunătățeste capacitatea cursanților de a învăța și încurajeaza cursanții să devină mai activi în rezolvarea problemelor. Raportul comandat de Royal Horticultural Society (RHS) spune că utilizarea unor proiecte precum grădinăritul școlar ar trebui să fie folosită ca un instrument-cheie de predare mai degrabă decât ca activitate extra-curriculară, deoarece încurajează cursanții să fie mai activi in rezolvarea problemelor legate de mediul lor.
Metodele utilizate in timpul orelor de geografie pot fi mai variate decât în predarea altor discipline. Diferența însă o face capacitatea profesorului de a adapta aceste metode la punctele de interes ale elevilor săi, la conținuturile pe care programa școlară le impune, dar mai ales de a acoperi nevoile societății de maine din ce în ce mai afectata de schimbările de mediu.