Oamenii au fost binecuvântați cu talent și au datoria să participe la identificarea, cultivarea și promovarea acestuia. Talentul este un „dar“ al naturii generoase, al divinității, implică obligația asumării conștiente a responsabilității individuale și colective și presupune participarea a două funcții esențiale ale creierului uman – afectul și rațiunea. Este susținut de creativitate, motivație (intrinsecă și extrinsecă), de originalitate, solicită implicare, perseverență, curaj, înțelepciune, sensibilitate și interes.
Demersul educativ pentru elevii cu capacități înalte se poate realiza prin identificarea aptitudinilor extraordinare, elaborarea prin colaborare de sarcini extraordinare, participarea la experiențe extraordinare de învățare.
Talentul este abilitatea unei persoane la dezvoltarea unor competențe și este dat de natură. O serie de termeni pot fi asociați persoanei talentate:
Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente; este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii.
Motivația este în general acceptată ca fundamentală pentru creativitate, iar cei mai importanți factori motivanți sunt pasiunea intrinsecă (auto-motivația) și interesul intrinsec de a efectua lucrarea (obiectul creației), care sunt mai eficienți decât motivația extrinsecă (recompense, recunoaștere). Într-un sens, persoanele creative sunt la discreția propriilor valori și motivații și se ocupă cel mai bine de probleme pentru care au o puternică afinitate emoțională.
Imaginația/ activitatea imaginativă este un proces de generare a ceva original: oferirea unei alternative la ceea ce este convențional, de așteptat sau de rutină.
Originalitatea poate fi de mai multe categorii: individuală (în raport cu rezultatul anterior al persoanei), relativă (față de grupul de care aparține) sau istorică (rezultatul este original în raport cu orice realizare anterioară în domeniul particular).
Iată și o listă extinsă de termeni care pot fi asociați noțiunii de persoană talentată: flexibilitate, capacitate, abilitate, aptitudini, inteligent, dotat, implicare, sensibilitate, fluență, perseverență, muncitor, pasiune, curaj, motivație, moralitate, înțelepciune, senzitivitate, interes.
Cunoașterea talentului
În tradiția Asiei și Europei antice talentul este interpretat ca „dar” al naturii generoase, exprimat prin aptitudini cognitive excepționale: percepție, gândire, memorie. La Confucius, noțiunea de inteligență era legată de abilitățile excepționale de vedere și de auz, dar se extindea și asupra proceselor cognitive superioare.
Talentul este considerat o capacitate intelectuală înnăscută în Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. Renașterea înlocuiește imaginea mistică a talentului cu cea umanistă, cu idealul unui „huomovirtuoso”, „magister in diversisatribus”. La începutul secolul al XX-lea expresiei de talent îi este atașat termenul de geniu de către psihiatrie și interpretată ca un simptom patologic. Ulterior s-a conturat și un curent al cercetării psihiatrice care urmărea „diagnoza științifică a maladiei care caracterizează toți oamenii ce par a fi genii”. Aceste interpretări nu au fort argumentate științific, dar ele au deformat imaginea surselor și resurselor excepționalității.
Talentul a fascinat dintotdeauna pe oamenii care au căutat să-și explice diferența între cei „înzestrați-talentați” și cei obișnuiți. În special a fascinat precocitatea de exprimare a talentului, când acesta s-a afirmat de la vârste foarte tinere, și faptul că aceste talente nu păreau explicate prin relația cu ascendenții lor; cercetări făcute au dovedit inexistența talentului la ascendenți cum a fost cazul cu Goethe, Kant, Nietzsche, Da Vinci etc.; este însă adevărat că aceste cercetări nu au mers mai departe de ascendenții imediați. Mai interesante s-au dovedit cercetările făcute în biografia marilor talentați, cei care au arătat creativitate de necontestat prin talentul lor.
Astfel este bine știut că talente până la genialitate ca Gauss – matematician, Newton, Faraday, Kant, De Foe, chiar Einstein au provenit din familii modeste; alții însă ca Bach și Mozart provin din familii unde a existat o preocupare pentru muzică, unde deci au intervenit doi factori natura și mediul prielnic. Putem spune că, din punct de vedere al eredității, nu se poate afirma cu certitudine că există factori care să favorizeze apariția talentului care poate să apară în familii înzestrate cu preocupări artistice și culturale dar poate, tot la fel de mult dacă nu predominant, să nu aibă nicio contingență cu acest fel de factori artistico-culturali.
Categorii speciale de persoane cu aptitudini intelectuale înalte
1. Populația aflată în risc față de accesul la avantajele educaționale la scara societății (Van Tassel-Baska, Patton, Prillman, 1989, SUA) care este descrisă prin: apartenența la un grup minoritar rasial/ etnic; apartenența la familii cu venituri materiale mici; apartenența la familii cu un singur părinte; provin din familii formate din părinți fără educație sau cel puțin de nivel liceal. Probleme de integrare și de cultivare a talentului în rândul acestui grup țin de: aspirații culturale scăzute; lipsa suportului afectiv din partea mediului social și școlar; respingerea de către colegi; conflictul între tendința de a-și dezvolta valorile aptitudinale specifice culturii de origine și nevoia de a avea succes în cultura majoritară; lipsa planurilor de lungă perspectivă în domeniul carierei școlare sau profesionale.
Identificarea talentului persoanelor dezavantajate se poate realiza folosind următoarele tehnici/ metode/ instrumente: teste cu un conținut cultural adaptat (motivația, speranța de realizare socială, modalități de expresie și gândire, oportunități educaționale, venituri, status social); inventare de trăsături psihocomportamentale; probe cu răspuns oral; intervenții curriculare prin îmbogățirea contextului școlar; cooperarea cu părinții; servicii de consiliere pentru părinți și elevi.
2. Elevii cu rezultate școlare inferioare posibilităților intelectuale personale (elevi cu subrealizare școlară), grup descris de următoarele aspecte: situație de nepromovare a sarcinilor școlare; situație de neatingere a cotelor personale ale performanței (intervin variabile de personalitate și de mediu educațional formal sau informal). Probleme în rândul acestor elevi apar în legătură cu următorii factori:
a. Factori de personalitate: imaturitate socială, dificultăți emoționale, incapacitatea de a stabili relații sociale pozitive; comportamente antisociale, autocontrol diminuat; imagine de sine diminuată, absența perseverenței.
b. Factorii de mediu familial: respingerea/ ostilitatea părinților față de dorințele copilului;
atitudini negative față de profesori, școală, activitate intelectuală;
c. Factorii din mediul școlar: insuficiența de cunoaștere a specificului elevilor cu abilități înalte.
3. Copii și adolescenți dotați și cu dizabilități. Natura handicapului poate fi motor, senzorial, neurologic sau persoane cu dificultăți de învățare, persoane cu probleme de adaptare social-emoțională. Problemele copiilor dotați și cu dizabilități pot fi: imagine de sine subapreciată; dificultăți de învățare; absența unor mecanisme de înlăturare a atitudinilor negative/ prejudecăților. Factori de mediu: nestimulare, inexistența unor probe adaptate acestui segment, atenția educatorilor este mai mult orientată spre handicapul decât spre talentul lor.
4. Populația feminină și frica de succes se caracterizează prin: nivelul realizărilor școlare sau universitare; diferența de abilitate intelectuală (populație feminină și masculină); alegerea și evoluția carierei profesionale; imagine de sine; stereotipuri de sex-rol; efectele școlarizării în școli/ clase de fete; intervenția curriculară. Probleme cu care se confruntă acest grup de populație: dificultăți în identificarea cu rolurile tradiționale de femeie; efectul Horner sau frica de succes (sindrom de evitare a succesului academic)-agresivitate; tendința spre conformism (pentru a fi acceptate și a evita riscul de ridicol).
Identificarea, cultivarea și promovarea talentelor
Identificarea talentelor se realizează prin screening și psihodiagnoză. Un rol important îl are consilierul psihopedagogic, dar și formarea profesorilor în acest domeniu. Cultivarea talentelor se poate realiza prin: organizarea procesului de învățământ; adaptarea curriculum-ului prin diferențiere și individualizare; managementul curriculum-ului (ministere, școli, ONG-uri). Promovarea talentelor prin sprijinire, susținere, pledoarie, popularizare, conștientizare.
Principalele practici de promovare a talentelor în medii educaționale formale și nonformale sunt: autoplanificarea și autodozarea studiului; autoorganizarea subiectului de învățat după o schemă personală; autoevaluarea rezultatelor obținute; crearea unui mediu adecvat învățării în ritmul și stilul învățării elevului; încurajarea formulării de întrebări și a autointerogării; observarea sistematică a stilului de învățare; antrenarea în rezolvarea unor probleme reale de viață. Demersul educativ pentru elevii cu capacități înalte se poate realiza prin identificarea aptitudinilor extraordinare, elaborarea de sarcini extraordinare, participarea la experiențe extraordinare de învățare.
Aspectele adaptării curriculumului se referă la curriculum diferențiat la nivelul: conținuturilor educației proceselor/metodelor didactice, mediului psihologic și fizic de învățare. Talentul poate fi cultivat și prin curriculum sau educația generală care oferă o bază de cunoștințe, abilități și comportamente obligatorii, dar și prin curriculum specializat prin formarea de competențe, abilități și comportamente în domenii particulare (cu aspecte de diferențiere și individualizare). Un rol important îl are și curriculum informal prin ocaziile de învățare oferite de mass-media, muzee, instituții culturale, comunitatea locală, familie; curriculum ascuns sau subliminal prin experiența de învățare din mediul psiho-social și cultural al clasei/ școlii.
Exemple de practici de susținere a copiilor cu aptitudini înalte: gruparea pe școli, clase și grupe speciale; programe de burse, grupe omogene și sesiuni de pregătire specială; accelerarea studiilor și organizarea centrelor de excelență; activitățile de la Palatele Copiilor și cercuri tematice/ pe discipline; îmbogățirea programelor școlare (ex. prin activități practice, aplicative); programe educaționale susținute de ONG-uri și tabere de vară cu programe instructiv – educative.
Principalele dificultăți în activitatea cu elevii talentați sunt: supraîncărcarea cu sarcini didactice și extra didactice; existența unui curriculum unic pentru toți; insuficiența claselor și a școlilor cu programe speciale; lipsa materialelor informative pe această temă; consultanța psihopedagogică deficitară din școli; insuficienta pregătire (inițială, continuă) a profesorilor; legislația insuficient corelată cu problematica asistenței educaționale științifice a talentelor.
Bibliografie
1. Crețu, Carmen, Politica promovării talentelor. Dreptul la o educație diferențiată. Iași, Editura Cronica,1995.
2. Crețu, Carmen, Curriculum diferențiat și personalizat. Ghid metodologic pentru învățătorii, profesorii și părinții copiilor cu disponibilități aptitudinale înalte. Iași, Editura Polirom, 1998.