Portret de personaj prin interviu

Actanţii permanenţi și activi ai actului educațional din cadrul unei instituții școlare sunt cadrul didactic şi elevul. În consecință, profilul profesional al profesorului, dar și profilul comportamental și psihologic al elevului  sunt influenţate de „schimbare”. Noțiunea de „schimbare” presupune apariţia unor abordări inovative ale actului educațional, în defavoarea unor activități educative ce stau sub semnul tradiţionalului. Orice cadrul didactic trebuie să-şi însuşească actualele deziderate ale învăţământului, trebuie să cunoască şi să actualizeze rolurile prevăzute de noua paradigmă educaţională: mediator, moderator, facilitator al desfăşurării activităţilor instructiv-educative.

Abordând o atitudine profesională aflată, în permanență, în concordanță cu tendințele și transformării paradigmei sistemului educațional, profesorul poate veni în întâmpinarea elevului cu activități inedite bazate pe personalizarea lecţiilor în funcție de particularitățile specifice fiecărei clase sau nivel de elevi,  pe metode didactice alternative care stă stimuleze permanent interesul elevului, pe dialogul cu elevii. Toate aceste elemente  îl vor atrage pe elev, îl vor transforma într-un subiect activ- participativ în propriul proces de formare.

Ora de literatură oferă contextul potrivit pentru a concepe un proces de învățare prin implicarea directă a elevului, prin valorificarea gândirii critice, pentru a descifra mesajul textual, pentru a pătrunde cu ușurință în staturile de profunzime textuală, pentru a  descoperi conotația simbolurilor și pentru a relaționa cu personajele. Astfel, profesorul este cel care trebuie să găsească cele mai eficiente modalităţi prin care să stimuleze potenţialul creativ al fiecărui elev în parte.

Atitudinea activă şi creatoare a elevilor este o consecinţă atât a stilului de predare al profesorului, cât şi a obişnuinţei elevului de a se raporta la sarcina de lucru. Prin felul în care solicită răspunsuri la o problemă, prin felul în care organizează activităţile de informare şi de formare ale elevilor, prin accentul pe care îl pune pe dezvoltarea proceselor cognitiv-aplicative, profesorul influenţează comportamentul activ şi creativ al elevului.

În cadrul orelor de limba şi literatura română, elevul trebuie să depăşească limitele învăţării unor eseuri literare impuse, fără a trece mesajul textului prin filtrul personalităţii sale, fără a se raporta la experiența sa de viață.

O activitate îndrăgită de elevii obișnuiți să stea de vorbă cu textul literar este interviul cu un personaj dintr-un text studiat sau din lectura personală. Elevii se transpun în situația următoare: simulează întâlnirea cu un personaj al unei opere literare, ei aflându-se în ipostaza de reporteri. Acest statut impune o etapă de documentare privind datele ce definesc personalitatea personajului (statut social, moral, psihologic, relația cu celelalte personaje, gânduri, conflicte). Se poate spune că elevul pătrunde în psihologia personalității fictive, își formează propria opinie despre personaj. Elevii vor concepe un set de întrebări menite a evidenția starea emoțională a personajului în anumite contexte, filozofia asupra vieții pe care acesta o promovează, tipul de relații sociale în care este antrenat, manifestarea anumitor comportamente. Un exemplu concret poate fi activitatea intitulată „ Interviu cu Ion Pop al Glanetașului”. Reporterul – elev a formulat întrebări precum: – Cine ești și ce loc ocupi în sat?; – Ce înseamnă pământul pentru tine?; – De ce ai ales să te căsătorești cu Ana?; – Ai iubit-o pe Ana cu adevărat?; – Cum îți explici comportamentul dur față de ea?; – Crezi că ai greșit în alegerile tale?; – Ce rol a avut Florica în viața ta?; – Cum ai vrea să fii perceput de ceilalți?

Bibliografie

Crenguţa – Lăcrămioara Oprea – „Strategii didactice interactive”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
Ana Stoica – „Creativitatea elevilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Constantin Șchiopu, Simularea întâlnirii cu personajul literar în revista PRO DIDACTICANr. 5-9, anul XV, 2005

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Alina Iftime

Liceul Economic Virgil Madgearu, Constanța (Constanţa), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.iftime