Pledoarie pentru instruirea diferențiată

Douǎ dintre condiṭiile fundamentale ale statutului instruirii şi dezvoltǎrii omului prin ȋnvǎṭare sunt deschiderea şi diversitatea. Nu trebuie uitat faptul cǎ situaṭiile, problemele şi exigenṭele cu care se confruntǎ educaṭia şi educatorul au depǎşit şi vor mai depǎşi cu siguranṭǎ frontierele instituṭionale ale şcolii. Ṣcoala modernǎ este aceea ȋn care elevii trebuie sǎ-şi asume ȋntr-o mai mare mǎsura responsabilitatea dobândirii cunoştinṭelor, cadrul didactic devenind astfel un organizator al activitǎṭii de ȋnvǎṭare.

Tehnicile de diferenṭiere a instruirii vizeazǎ o gradare a sarcinilor şcolare, potrivit posibilitǎṭilor individuale şi a ritmului propriu de dezvoltare a fiecǎrui individ, astfel ȋncât randamentul sǎ fie asigurat pentru toṭi. Putem sublinia ȋn acest sens rolul deosebit de important al profesorului ȋn generarea unui climat de ȋncredere ȋn posibilitǎṭile individuale ȋncât sǎ combatǎ complexul de inferioritate pe care ȋl trǎiesc mulṭi dintre cei care nu pot atinge performanṭe ridicate şi de asemenea, sǎ combatǎ atitudinea de uniformizare a condiṭiilor de ȋnvǎṭare şi dezvoltare pentru indivizii capabili de performanṭe.

Instruirea diferenṭiatǎ se aplicǎ ȋn acord cu disponibilitǎṭile elevilor, cu interesele lor şi cu profilul lor de ȋnvǎṭare printr-o gamǎ de strategii manageriale şi educaṭionale având la bazǎ teoriile cognitiv-contextuale ale inteligenṭei. Aceste teorii trateazǎ modul ȋn care procesele cognitive opereazǎ ȋn diferite contexte. Astfel, diferenṭierea ȋnvǎṭǎrii se poate realiza prin:

  • folosirea sarcinilor diferenṭiate ȋn micro-grupuri eterogene ȋn colectivul de elevi;
  • folosirea de sarcini diferenṭiate ȋn micro-grupuri omogene ȋn funcṭie de performanṭe;
  • inter-ȋnvǎṭarea ȋn micro-grupuri eterogene;
  • programe compensatorii de acumulare de cunoştinṭe;
  • inter-ȋnvǎṭarea ȋn grupuri fals-eterogene.

Pentru a determina eficacitatea instruirii şi reuşita tuturor elevilor la ȋnvǎṭǎturǎ ȋn condiṭiile actuale ale ȋnvǎṭǎmântului românesc, soluṭia este individualizarea, diferenṭierea şi motivarea ȋnvǎṭǎrii ȋn cadrul unor programe compensatorii  şi ȋn condiṭiile instruirii diferenṭiate la clasǎ.

În concluzie, profesorul trebuie sǎ gǎseascǎ cele mai bune strategii de a pune ȋn practicǎ principiul instruirii diferenṭiate mereu şi pentru fiecare elev.

Bibliografie:
1. Oprea, Crenguṭa-Lǎcrǎmioara. Strategii didactice interactive, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, R. A., Bucureşti, 2008
2. Pânişoarǎ, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientǎ, editia a III-a, Editura Polirom, Iaşi, 2006.

Accesări: 59

Articole asemănătoare