Pentru mine, punerea în dezbatere publică a acestor Planuri cadru are 2 chei de lectură.
1. Insistența pe a prezenta concluziile de dezbateri din CP-urile școlilor și liceelor, când mare lucru de remarcat nu este ca diferență față de o stare anterioară, mă miră nespus, dar mă face să sper și să cred că reprezintă de fapt indicatorul faptului că suntem la începutul unui studiu de caz, care va arăta absența / prezența disponibilității de grup de a opta pentru supraviețuirea prin adaptare a unui grup profesional, în speță, a celui din educație.
Totul nu este decât o invitație la a reflecta, cu melancolie, dacă este cazul, sau cu strângere de inimă, dacă se vrea, la întrebarea dacă prezentul proiect de Planuri Cadru oferă șansa de a forma altfel decât așa cum se prezintă azi, cu dureros de puține excepții, pleroma acestei țări. Adică să reflectăm serios și fără ”enterese” la spiritul de echipă, la profilul pe care am dori să îl aibă școala în care lucrăm, pentru a supraviețui într-o lume nouă; la cum pot fi competențele formate prin integrarea disciplinelor; la a oferi soluții de curriculum și de Planuri Cadru alternative, sau la reinventarea unui cadru etic și de relaționare instituțională, printr-un SELFIE radical. Oricum, schimbarea nu mai poate fi evitată, nici măcar de către planul politic, care nu mai poate rămâne străin de trendul general al civilizației umane de secol XXI. Sau cel din România poate – vulpe bătrână, care știe să mârâie ca lupii ?
Dacă acesta este Planul cadru, care conține străvechi propuneri neschimbate de curriculum amărât, unidisciplinar, cu 30 ore săptămânal, cu lipsa atenției pentru formarea emoțională a adolescentului și cu atât de puține opționale, atunci totul nu este decât o mare deziluzie, care face sistemul educațional un loc cu un aer de nerespirat, sistemul însuși nefiind capabil să transforme o idee generoasă, de grup național și de societate deschisă, într-o realitate pacificatoare, întreținând, inexplicabil, cutremurător de nerealist, starea de o toxicitate canceroasă, caracterizată de multe rele din vremea de tristă amintire: funcționarea spațiului public al școlii fără reglementări – a căror respectare ar fi făcut posibil un adevărat dialog profesional; concurențe neloiale, favoritismele, relațiile privilegiate cu părinți furibunzi, care au orgoliul și pretinsul drept de a se amesteca în domenii în care nu au expertiză – protejați în prezent pentru a nu-și retrage fiica/ fiul din școală -, sau de a impune facerea și desfacerea catedrelor, fără invocarea de evaluări de specialitate; bacalaureatele contrafăcute și ”dictate la comandă”; orgoliile ”pedagogice” ale colegilor; ”dialogurile” separate ale staff-ului, ranchiunele, vicierea spațiului public din școală cu opinii personale și cu impunerea opiniilor personale fără argumente; predominanța spiritului majoritar asupra dreptului individual la opinie; lipsă de profesionalism și nerespectarea regulilor în pandemie; violența de ton, de atitudine și de opinie; umilințele înghițite în fața unor oameni care ar trebui să prezinte scuze publice pentru ofensele aduse; bullying-ul școlar și profesional, analfabetismul, funcțional, științific și existențial al elevilor, părinților și al profesorilor;, neputința de a purta dezbateri deschise, fundamentate pe rigoarea logică a oricărui demers de analiză; insensibilitatea la Idee și, cel mai trist, transformarea elevului într-o ”vacă de muls posturi”.
Dacă, în sfârșit, și în societatea românească, ar putea funcționa centrarea politicilor publice pe expertiză academică și pe studii de caz, dacă inteligența acestei țări a ar putea fi lăsată, în sfârșit, să se așeze la masa de lucru și dacă se recunoaște faptul că educația ar trebui centrată pe două principii, care figurează și în lista din Anexa de prezentare care însoțește proiectul Planurilor Cadru, adică pe principiul INTERDISCIPLINARITĂȚII și pe cel al FORMĂRII DE COMPETENȚE, de ce ar fi atât de dificil să acceptăm că educația adolescentului nu mai poate ține cont de prezentele nevoi de încadrare ale profesorilor, ci doar de nevoile de formare reală a elevilor ? Conținuturile pot fi relevante doar în măsura în care pot forma competențele adolescentului pentru un viitor extrem de dinamic (cea mai importantă dintre ele rămâne cea de a învăța să învețe) și pentru domeniul de pasiune.
Astfel, un curriculum obligatoriu, așa cum sunt toate disciplinele din TC și CD, nu poate interesa real un adolescent. O multitudine de opționale integrate, elaborate conform listei de competențe de format de către grupul de profesori dintr-o școală, ar putea fi o soluție funcțională, adaptată la nevoi educaționale reale, decât acest proiect de Plan Cadru, care ne va duce înapoi, în ”epoca pietrei”, sau vom fi funcționali pentru a deveni gunoierii Europei. Dacă alte state au găsit un consens în a se aduna în jurul ACADEMIEI, lăsându-i pe specialiști să își facă treaba pentru a forma prin educație ”conștiințe ale viitorului”, de ce nu am face și noi la fel ? Sfidând bunul simț al evidențelor, noi centrăm, ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere deschisă, pe ”isteria posturilor păstrate”, insensibili la cum vrem să arate adolescentul de mâine. Societatea viitoare va exista doar dacă va deveni o societate a cunoașterii.
Un grup focal de 5-6 discipline integrate obligatorii și o fabrică permanentă de opționale, organizate în clustere, oferind credite. Așa ar putea arăta propunerea finală de Plan Cadru, pe care oficialii nu au avut curajul de a o arunca în arenă încă de la început ? Mă întreb, pentru a-mi salva, încă, speranțele de idealist incorigibil. Ar trebui să ne obișnuim cu dialogul profesional pe argumente, cu spiritul critic în echipă, pentru a fi capabili să acceptăm și să ne adaptăm la noutatea cea mare. Dezbaterea aceasta mi se pare un test de perspicacitate pe care îl vom rata, dacă nu vom ști să îi vedem capcanele, rampa de lansare sau alunecușurile. Gândind supraviețuirea în forma rigidă și putredă actuală, a postului de acum, ne vom prăbuși cu toții.
Înclin să cred, totuși, în inteligența umană a unor profesioniști în educație, pe care i-am auzit, îi respect și îi susțin. În această idee, invitația la dezbatere ar putea doar reprezenta un pretext, atât de transparent, pentru ca dăscălimea, mai veche sau mai nouă, atât cât mai este în puterea inteligenței ei libere, să facă o singură figură frumoasă: aceea de a începe să reflecteze, așa, gratuit și într-o doară, întro-o zi de luni, la ora 15,00, la ea însăși, la demnitatea și vocația de profesor, la frumusețea spiritului și a minții umane și la ”cum ar fi dacă ar fi altfel”.
2. Anunțată de Conferințele Strategiei de digitalizare a Educației 2021- acestea prelungite târziu în noapte, la care o parte a idealiștilor și profesioniștilor în educație ai acestei țări se zgâiau neîncrezători la ecrane și credeau că totuși ar fi posibilă -, schimbarea luminoasă, care să anunțe ieșirea din Hiat sau din Infern, atât de promisă și așteptată, ar fi, iarăși, o pieptănare de babă, dacă, în cele din urmă, acestea ar fi Planurile Cadru ale unei educații a viitorului românesc. Sarcasm 100%. Neghiobie. Destin ratat și accident românesc în Cosmos ? Refuz să cred că am fost invitată să aleg unul dintre aceste Planuri Cadru ca fiind o alegere definitivă pentru o eră viitoare a viitorimii școlare.
Strategia schimbării, propusă prin proiectul ”România educată”, trenând și ea, împiedicată parcă de invizibile joimărițe, asemenea unei ”pieptănări de babă”, după vesela spusă a lui Maiorescu, a debutat furtunos în decembrie 2020, când nu a mai avut răbdare, și astfel a început seria de consultări publice pentru elaborarea / aprobarea ei. O furtună ai cărei nori se apropie și de pragul atât de idilic al educației preuniversitare, în care, în multe locuri, pașnicii locuitori carpatini nici nu își imaginează cum ar fi posibilă predarea interdisciplinară efectivă, notarea progresului, integrarea noilor tehnologii în predare și construirea de curriculum alternativ, învățarea, nu diferențiată, care totuna e acum, ci pe trasee diferențiate și personalizate pe stiluri de învățare, pasiuni și competențele secolului ce a început – mă număr, evident, printre aceștia, cu mențiunea că mi-ar plăcea să știu să aplic aceste lucruri. O soluție disperată a reprezentat, în cazul meu, încercarea de clarificare a acestor opțiuni și propuneri prin realizarea unei candidaturi Erasmus+, pentru un proiect european care să elaboreze o strategie inovativă, centrată pe aceste idei și principii inovative, propuse în noua strategie educațională prin ”România educată”, a cărei putere de schimbare și posibilitate funcțională să poată fi evaluată la nivelul unui parteneriat școlar european, în care să fie implicat și mediul universitar: INNOVATION PÉDAGOGIQUE ET FORMATION DES COMPÉTENCES TRANSVERSALES POUR L’ÉDUCATION HUMANISTE, proiect aprobat și aflat în derulare în instituția în care lucrez.
Obiectivul său general este realizarea unui cadru adecvat de cooperare între instituții de educație formală aparținând nivelului preuniversitar (2 licee din spațiul european – RO, IT) și universitar (Universitatea ”Al. I Cuza” Iași – RO), în vederea creșterii calității și a ponderii educației umaniste în procesul de formare a competențelor transversale (OECDE) și în predarea pluri / transdisciplinară în preuniversitar.
Cele 4 schimburi de bune practici educaționale vor avea o tematică ce va viza disciplinele umaniste cu prioritate. ”TICE pour tous” va fi centrat pe prezentarea de REL folosite la clase de către profesorii din grupul țintă și va continua în forma unui Curs practic de realizare de REL în Programul Livresq, de pe Platforma de lecții și resurse digitale cu același nume: www.livresc.ro. Al doilea schimb de bune practici, ”Literacy pour tous mes élèves”, va consta într-o amplă abordare teoretică și o dezbatere a conceptului, destul de nou în pedagogia contemporană, urmate de un Atelier de creare de resurse didactice / Metodologie de utilizare la clasă a tehnicilor de literacy. ”La compétence – la clé d’or de ma réussite”, centrat pe conceptul de formare de competență, va avea o conferință de deschidere, o dezbatere, o sesiune de exemple de bune practici și un Atelier de lucru, în care vom concepe exemple de seturi de lecții prin care putem forma în mod autentic competențele transversale ale elevilor. Cel de-al patrulea schimb, organizat de către Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Limbi Clasice, propune o reflecție, o dezbatere și o punere în act a conceptului de multi și transdisciplinaritate, în vederea integrării acestuia în predarea integrată în liceu. Va exista o perioadă de activitate E-Twinning, una de Schimb de elevi și o activitate-pilot, de aplicare a strategiei inovative EDUPed ModernPlus, elaborată în proiect, la nivelul a trei clase din fiecare liceu, cu evaluarea impactului și a schibării la nivelul formării competențelor elevilor.
Planul Cadru propus este, din punctul meu de vedere, prea uniform, rigid și fără strălucire, pentru a permite fiecărui tânăr înflorirea lui specifică, dar și pentru a-mi stimula imaginația, profesionalismul, bucuria unei vocații împlinite. Drept pentru care îl voi părăsi pentru că ”oferta” acestui sistem educațional nu corespunde aspirațiilor mele profesionale. Un sistem în care, una înveți și ai vrea să profesezi, și alta ți se impune, de către neprofesioniști, sub amenințarea reacțiilor părinților, să faci, nu este un sistem loial cu angajații săi. Neschimbându-mă pe mine însămi și acceptând un asemenea cadru, aș deveni prizoniera jalnică a sfârșitului perpetuu al lumii.
În acest context, dacă aceste Planuri Cadru sunt propuse cu intenția ca dăscălimea să aleagă varianta 1, 2 sau 3 (ce sens mai are să mai spunem câte, dacă principiul ce caracterizează închiderea lumilor este același ?), personal mă simt extrem de umilită, desființată profesional și transformată într-o marionetă cu sforile arse, a unei societăți fără de imaginație. Nu voi alege, mă voi retrage tăcută și învinsă în culisele Ideii și ale resemnării (Uf !!!), întrucât oferta profesională făcută de sistemul educațional nu este nici rațională, nici în consens cu orizontul meu de așteptări. E seacă, lipsită de perspective, făcută pentru un popor de pitecantropi reeducați. Nimic nu pare schimbat.
Deja ne-am împărțit, suntem într-un război psihologic al supraviețuirii, în forme de osuar, unii, în cele pe care le-am putea visa împreună, alții, dacă vom avea inteligența comună de a o face.