Plan de acțiune pentru crearea unui mediu de învățare incluziv, în vederea integrării în școală a unui copil cu ADHD

Un copil cu ADHD este la fel de inteligent, creativ si iubitor ca toți ceilalți copii. Totuși, din cauza comportamentelor specifice ADHD, un copil care nu este diagnosticat la timp va întâmpina multe dificultăți acasă si la școală. El este considerat ca diferit față de ceilalți copii, nu-și va face prieteni, fiind respins de către colegi. Cu timpul, se va demotiva, iar rezultatele școlare se vor înrăutăți.

Manifestările școlarului cu ADHD sunt adesea un impediment pentru învățare și un distractor pentru colegi; acesta este distras cu ușurință de stimulii din mediul înconjurător, își face temele neglijent, le pierde sau uită de ele, are note mai mici decât nivelul așteptat, nu vrea să îndeplinească sarcini acasă, îi întrerupe adesea pe colegi, nu poate sta liniștit pe scaun, este agresiv, impulsiv, nu își așteaptă rândul, nu respectă regulile jocurilor, răspunde neanunțat, are dificultăți de relaționare cu colegii, nu se simte valorizat, are abilitați de auto îngrijire reduse, nu are „simțul timpului”, nu observă pericolele sau nu le acordă atenție.

Odată diagnosticat, elevul cu ADHD va beneficia de un plan terapeutic, de modificări/ adaptări ale stilului de viață si strategii de monitorizare a simptomelor si de adaptare a terapiei. Planul de modificare comportamentală permite construirea suportului familial si educațional necesar. Presupune reguli clare si masuri psihologice prin care se urmăresc:

  • dezvoltarea atenției si capacitații de concentrare
  • reducerea comportamentului agresiv
  • dezvoltarea abilităților sociale
  • creșterea încrederii în sine
  • îmbunătățirea performanțelor școlare.

Rolul dascălului si al părinților este esențial in aplicarea intervențiilor adresate copilului cu ADHD. Prin intermediul intervenției comportamentale, părinții, profesorii si copiii învață o serie de tehnici si abilitați specifice de la terapeut sau de la educatorul specializat in terapii comportamentale. Aceste tehnici ii vor ajuta pe copii sa învețe comportamente noi, pozitive.

Iată câteva exemple de activități care pot fi realizate cu elevii, cu părinții, dar si modalități prin care pot colabora cadrele didactice în vederea ameliorării manifestărilor și integrării cu succes a unui elev cu ADHD:

Sugestii pentru elevi

  • fragmentarea unei sarcini complexe in sarcini comportamentale mici, ușor de realizat
  • după fiecare sarcină realizată, copilul primește o recompensă vizuală (un jeton, un simbol, un abțibild)
  • utilizarea unui carnețel pentru notarea sarcinilor, temelor -repere temporale vizibile si fragmentarea temporala a activităților (în următoarele 5 minute vom rezolva această problemă)
  • prezentarea unor modele de acțiune (deschide cartea! va fi urmată de acțiunea efectivă)
  • tranzițiile rapide de la o activitate la alta trebuie pregătite si recompensate dacă se desfășoară la timp (Dacă ai caietele și cărțile pregătite după pauză, vei primi un jeton)
  • lucru in echipă pentru sarcinile dificile sau lungi la care credem ca nu s-ar descurca singur
  • activități care implică mișcare deoarece simte des nevoia (cântecele însoțite de dans, jocuri de mișcare)
  • orice activitate in care elevul sa fie pus in valoare pentru ceea ce știe sau poate sa facă.

Strategii de învățare: monitorizarea învățării, vizualizarea, organizarea materialului, reprezentarea grafică, planificarea activității, activitatea in echipă, proiectul.

Resurse: recompense, material vizuale, mobilier modular, videoproiector.

Evaluare: formativă, frontală, pe echipe, individuală; pot fi realizate tabele comportamentale.

Sugestii pentru părinți

  • utilizarea unui calendar zilnic, săptămânal și lunar este o metodă de structurare a sarcinilor si evenimentelor relevante, de exemplu, notăm in fiecare zi la ce oră mergem la școală, orarul școlar, activitățile extrașcolare, activitățile de relaxare si timpul liber petrecut cu prietenii, activitățile de la sfârșit de săptămână
  • realizarea unor repere temporale vizibile (un afiș care semnalizează etapele si sarcinile care au fost rezolvate si cele care urmează)
  • suport pentru realizarea temelor
  • controlul si eliminarea stimulilor atunci când își face temele (muzica, animale de companie, alte persoane)
  • activități recreative, cu toată familia, în care sa fie valorizat.

Strategii de învățare: monitorizarea învățării, vizualizarea, organizarea materialului, reprezentarea grafică, planificarea activității.

Resurse: supraveghere si îndrumare permanentă.

Evaluare: formativă; pot fi realizate tabele comportamentale.

Sugestii pentru cadre didactice

  • Elevii cu ADHD au deseori nevoie de un tutore, care poate fi unul dintre ceilalți profesori, care se poate apropia de copil și îl poate consilia sau chiar ajuta în anumite probleme.
  • Colegii profesori vor fi informați si vor evita sa facă observații elevului, de genul: ești un copil agitat.
  • Directorul școlii, personalul de pază vor fi informați pentru o supraveghere atentă dar discretă, pe camerele de luat vederi, a comportamentului din timpul pauzelor.

Strategii de învățare (comune cu alți colegi): observația, interviul.

Evaluare: formativă.

 

prof. Grațiela Alexandru

Școala Gimnazială Nr. 195 (Bucureşti) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gratiela.alexandru

Articole asemănătoare