Dacă vorbim despre creativitatea unui individ, trebuie să avem în vedere întreaga sa personalitate, dimensiune fundamentală a creativităţii. În lucrările de psihologie, personalitatea este definită ca un ansamblu de trăsături fizice, fiziologice şi psihologice care asigură adaptarea individului la mediul său. Personalitatea presupune anumite dimensiuni: temperamentul, caracterul, aptitudinile şi creativitatea, la care s-au adăugat motivaţia, atitudinea şi sentimentele.
Al. Roşca este de părere că principala componentă cognitivă a creativităţii este flexibilitatea gândirii, ce presupune restructurarea adecvată a informaţiei, a cunoştinţelor, în funcţie de noile cerinţe, dar şi modificarea modului de abordare când cel anterior nu se dovedeşte eficient. (Creativitatea generală şi specifică, Bucureşti, 1981, p.60)
Opusul flexibilităţii este rigiditatea gândirii, numită şi stereotipie în gândire. Flexibilitatea în gândire presupune analizarea unei probleme din mai multe puncte de vedere, găsind diferite tehnici pentru a o rezolva. Astfel, este necesară perseverenţa pentru rezolvarea unei probleme. Flexibilitatea are în vedere capacitatea individului de a-şi modifica rapid fluxul ideatic în scopul găsirii unor utilizări noi ale unor produse uzuale. Se pot identifica două tipuri de flexibilitate:
- Flexibilitatea spontană, bazată pe iniţiativa persoanei.
- Flexibilitatea adaptativă care este dirijată din afară. Ea presupune abandonarea metodelor convenţionale de rezolvare a unor probleme în vederea găsirii de soluţii noi.
În cadrul orelor de limba şi literatura română, am solicitat elevilor să găsească finaluri cât mai variate la fabule, relatări neterminate sau să aranjeze trei sau mai multe imagini realizate de colegi, astfel încât să construiască cât mai multe relatări diferite, corespunzătoare aranjărilor obţinute.
O altă componentă a creativităţii este originalitatea, ce constă în aptitudinea elevului de a oferi răspunsuri neuzuale la problemele ridicate. În activitatea didactică, am solicitat elevilor să alcătuiască povestiri, dându-le anumite cuvinte, o anumită temă, un final sau un început.
Un alt element definitoriu al creativităţii este fluenţa ideilor, care presupune abilitatea de a genera cât mai multe răspunsuri la o problemă dată într-un timp limitat/nelimitat. De exemplu, construirea de propoziţii cu sens, formate din două sau mai multe cuvinte, pentru care se pot oferi silabele iniţiale ale cuvintelor (de exemplu, silabele „ţi”, „stri”). De asemenea, am solicitat elevilor să găsească expresii sau propoziţii scurte, pornind de la o temă. Poate fi folosit şi un joc de cuvinte ce presupune găsirea a cât mai multe perechi de cuvinte ce rimează, cuvinte care au un final sau un început dat, enumerarea a 30 de cuvinte care încep cu „ra”.
Pentru aceasta, este important ca elevul să identifice relaţiile dintre concepte, să găsească cuvinte cu sens similar/opus, să extindă sensul unor cuvinte, să selecteze cuvintele care nu au importanţă, să inventarieze noi cuvinte. Acest lucru presupune realizarea unor asociaţii, un alt tip de gândire care facilitează creativitatea fiind gândirea asociativă. Aceasta presupune producerea de idei şi soluţii noi, pornind de la combinarea de imagini sau concepte aparent independente. Astfel, pot fi realizate asociaţii lingvistice sau asociaţii imagistice.
De exemplu, la ora de literatură, elevii au primit ca sarcină elaborarea unei compuneri cu titlul „Marea în amurg”, însoţită de un desen. De asemenea, la o altă oră elevii au fost solicitaţi să enumere o serie de cuvinte asociate pornind de la cuvântul „spray”. Pentru realizarea acestui exerciţiu aceste înlănţuiri trebuie să se realizeze în absenţa unor idei preconcepute, iar asocierile să se facă rapid fără a fi prea mult analizate.
În cercetările realizate s-a constatat că la vârsta de 14-15 ani există o stagnare, chiar regresie în ceea ce priveşte originalitatea şi flexibilitatea. În activitatea creatoare, flexibilitatea gândirii şi flexibilitatea temperamentală îndeplinesc funcţii diferite. Flexibilitatea gândirii acţionează ca instrument al creativităţii, pe când calităţile temperamentale determină stilul activităţii.