Odată cu integrarea copilului în ciclul primar, apar unele schimbări cu privire la activitatea acestuia. Chiar dacă învățarea devine activitatea de bază şi prioritară a elevilor asta nu înseamnă că se va renunţa definitiv la activitatea de joc. Cadrul didactic va integra jocul didactic ca metodă de învaţare. Spre deosebire de joc, învăţarea este o activitate organizată, cu anumite finalităţi, care presupune un efort major din partea elevilor (Antohe, G., Huţupaş, I., 2002, pp. 30-31).
La vârsta şcolară mică se formează deprinderea şi aptitudinea de a învăţa, iar jocul capătă un alt sens în această perioadă. Pe la 8-9 ani apar jocurile cu reguli prin care se manifestă condiţia de competiţie şi creşterea performanţei elevilor.
Jocul didactic poate fi introdus în cadrul tuturor disciplinelor studiate în învăţământul primar, atât la începutul unei lecţii, cât şi la mijlocul sau la sfârşitul acesteia. Jocul asigură participarea şi interesul elevilor şi totodată succesul lecţiilor. Jocurile didactice constituie modalitatea care solicită intens gândirea şcolarilor mici pentru buna desfaşurare a acestora şi pentru înţelegerea noţiunilor de învăţare ce urmează a fi transmise (Neagu, 2011, p. 53)
Ciclul primar permite elevilor dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului prin activitatea de învăţare îmbinată armonios cu jocul didactic. Jocul are o influenţă excepţional de formativă asupra capacităţii elevului, ceea ce îi permite o gamă variată de intervenţii atât cantitative, cât şi calitative.
Cu precădere la clasa I, învăţarea trebuie să se realizeze atât prin utilizarea adecvată a jocurilor, cât şi cu ajutorul acestora, astfel elevii au posibilitatea de a îmbina utilul cu plăcutul şi de a-şi însuşi un limbaj specific muncii şcolare. Deşi la clasele a III a şi a IV a jocul nu mai ocupă locul principal, acesta poate fi utilizat ca auxiliar al activităţii devenind eficient în afara activităţii propriu zise a cadrului didactic.
De exemplu, în practica pedagogică am asistat la clasa I la o oră de matematică. Lecţia propusă în ziua respectivă avea în vedere consolidarea operaţiilor de adunare şi scădere. Elevii au fost solicitaţi să lucreze în perechi, apoi li s-a impus rezolvarea sarcinilor printr-un joc intitulat „Completează cu semnele potrivite”. Cadrul didactic a împărţit elevilor o fişă cu operaţii de adunare şi scădere, apoi a solicitat elevilor sa noteze semnul”+” sau”-” acolo unde este cazul.
Prin intermediul acestui tip de joc, consider că elevul are prilejul de a lucra în echipă, este pus în situaţia de a coopera şi de a solicita părerea celuilat, iar din punct de vedere cognitiv îşi poate însuşi cu uşurinţă atât numeraţia, cât şi operaţiile cu numere întregi. Pe de altă parte jocurile matematice permit elevilor însuşirea unui limbaj matematic şi ştiinţific adecvat.
De altfel, cred că introducerea jocurilor didactice în cadrul orelor din ciclul primar facilitează procesul instructiv-educativ, determinând elevii să devină mai activi şi să capete mai multă încredere în propriile forţe, lucru care este deosebit de benefic în achiziţionarea cunoştinţelor şi în exersarea aptitudinilor.
Reuşita jocurilor depinde foarte mult de proiectarea metodică a acestora. Elementele de joc şi materialul didactic au o influenţă deosebită în desfaşurarea jocului, iar regulile activează întreaga clasă în rezolvarea sarcinilor. Materialele didactice trebuie să fie variate, să fie în concordanţă atât cu conţinutul jocului, cât şi cu cerinţele generale ale jocului (Neagu, M., R., 2011, p. 55, Creţu, E., Iliescu, C., Nichita, S., Popescu, S., 1981, p. 23)
Un alt exemplu pe care îl pot aduce este utilizarea jocului didactic în cadrul orelor de limba şi literatura română la clasa pregătitoare şi implicit la clasa I. De exemplu pot fi folosite jocuri didactice care urmăresc pronunţarea corectă a cuvintelor având în vedere primul sunet care intră în componenţa acestora. Astfel că elevii au fost solicitaţi să denumească anumite imagini, să menţioneze primul sunet cu care începe cuvântul şi să dea exemple de alte cuvinte care încep cu acelaşi sunet.
Pot afirma faptul că jocul didactic este util şi are efecte pozitive şi în cazul elevilor cu tulburări remediabile de limbaj. De obicei dislalia este forma cea mai des întâlnită la copiii de grădiniţă şi ciclul primar aceasta având la bază pronunţarea incorectă a unor consoane, omiterea sau inversarea acestora (Creţu, E., Ilescu, C., Nichita, S., Popescu, S., 1981, p. 30)
În cadrul practicii observative, am participat alături de cadrul didactic la diverse jocuri în care s-a urmărit pronunţarea diferitelor sunete ale limbii române. De exemplu s-a desfaşurat un joc prin care era solicitată pronunţarea sunetelor ”ş”,” j” şi ”ţ” în diferite contexte. Acest joc a fost utilizat cu precădere în cazul elevilor care aveau tendinţa de a omite aceste sunete sau de a le înlocui cu sunetele ”c”,”s” sau”z”. De altfel, au mai fost utilizate jocuri de tip exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic care aveau ca scop capacitatea de a distinge şi de a diferenţia sunetele. De exemplu, s-au aplicat jocuri în care era solicitată diferenţierea lui ”l” faţă de ”r”, a lui ”g” faţă de ”c”.
Tot în cadrul orelor de limba română la clasele pregătitoare şi I, am observat jocuri pentru însuşirea unor onomatopee şi pronunţarea corectă a unor sunete din cadrul acestora. Elevii au fost solicitaţi să arate cum face şarpele, vântul sau albina. În acest caz s-a verificat emiterea corectă a sunetelor în contextele ”şşş”, ” vjjj” sau ”bzzz”. Elevii care au înlocuit ”ş” cu ”j” au fost corectaţi.
Jocul didactic poate fi utilizat şi în cadrul orelor de educaţie civică la clasa a IV a pentru a înlesni învăţarea normelor de conduită moral-civică. Prin intermediul unor jocuri adaptate nivelului de vârstă elevii îşi pot achiziţiona informaţiile mai uşor şi se vor deprinde cu capacitatea de a se comporta adecvat în diverse locuri.
De exemplu, la clasa a IV a a fost aplicat un joc care avea în vedere familiarizarea elevilor cu drepturile şi îndatoririle copilului şi totodată rezolvarea unor situaţii de încălcare sau nerespectare a acestora. Prin acest joc am constatat că elevii au înţeles mai bine care sunt atribuţiile lor în societate şi când să îşi ceară drepturile.
Au mai fost aplicate şi unele jocuri de rol care prevedeau împărţirea elevilor în perechi sau pe grupe şi aveau ca scop formarea deprinderii de comportare civilizată în anumite împrejurări, si anume: ”La doctor”,” La cinema”,”La primărie” sau ”De-a poliţistul”.
Consider că, la şcolarul mic, jocul devine o activitate ce compensează învăţarea determinându-l pe acesta să participe direct la formarea lui. Elevii sunt puşi în situaţia de a participa la diverse jocuri în care realul şi imaginarul sunt în strânsă corelaţie. După cum afimă Cerghit (1976, p. 171) ”elevul se află în situaţia de actor, de protagonist şi nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginaţiei şi vieţii lui afective, unei trebuinţe interioare de acţiune şi afirmare”.
Chiar dacă jocul, la această vârstă, este modificat într-o manieră complexă faţă de jocurile preşcolarilor, în practică am observat că elevii iniţiază jocuri de mişcare în aer liber, jocuri de rol cu tematică variată, fie din lumea poveştilor, fie din viaţa cotidiană şi am observat chiar şi apariţia unor jocuri cu tematică socială în cadrul cărora este exprimată nevoia şi trebuinţa de comunicare, de socializare.
Bibliografie
1. Antohe, G., Huţupaş, I., Psihopedagogia jocului, Editura Nitnelav, 2002;
2. Neagu, Maria Ramona, Jocul didactic-cale de acces spre sufletul copilului, Editura Rovimed Publishers, 2011;
3. Creţu, E., Iliescu, C., Nichita, S., Popescu, S., Îndrumător metodic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981;
4. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976;