După mulți ani la catedră, pot afirma că cele mai bune rezultate la grupă le-am obținut în cazurile în care am reușit să fac din familia copilului, aliatul meu, colaboratorul și sfătuitorul meu. Am constatat și eu (și o arată și studiile) că rolul familiei este determinant în formarea comportamentului copiilor, iar parteneriatul educațional grădiniță-familie întărește educația și dezvoltarea copiilor, dar și relațiile de colaborare între educatoare și copii.
Parteneriatul educațional grădiniță-familie sprijină părinții, nu le suplimentează sarcinile sau obligațiile pe care aceștia le au, ci îi ajută să fie mai conștienți de rolul lor, această colaborare are la bază o propunere de parteneri egali părinți-grădiniță și în niciun caz nu se bazează pe o poziție de superioritate a grădiniței. Acest parteneriat se naște an de an din necesitatea cunoașterii de către părinți a atribuțiilor pe care ei le au în spațiul educațional.
În general, multe educatoare se bazează pe dialogul cu părinții, realizat în cadrul ședințelor cu părinții, dar acest lucru s-a dovedit insuficient și fără rezultate semnificative. Activitățile cu copiii și părinții cu cel mai eficient rezultat și cea mai spectaculoasă dezvoltare, benefică și de durată s-au dovedit a fi cele inițiate de grădiniță și realizate într-un cadru non-formal, extracurricular.
Ceea ce încercăm noi să realizăm prin parteneriatul dintre grădiniță și familie se referă la sporirea modalităților, a instrumentelor de lucru, a acțiunilor prin care copiii, dobândesc un comportament prosocial și rezultate mai bune, în cadrul activităților din grădiniță.
Studiile arată că, de câțiva ani, părinții au o implicare mai scăzută în activitatea grădiniței, plasând educatoarelor, responsabilități care de fapt ar trebui să le revină. Comunicarea eficientă a educatoarelor cu părinții este condiționată de cel puțin trei factori:
• experiențele educatoarelor în relația cu părinții;
• biografia educatoarelor
• formarea educatoarelor
Din perspectiva unor specialiști, ar fi potrivit ca parteneriatul grădiniță-familie să fie integrat în formarea continuă a cadrelor didactice, astfel încât să dobândească acele competențe de comunicare eficientă cu părinții.
S-a constatat că implicarea familiei și o mai bună cunoaștere a particularităților mediului de proveniență al copiilor, de către educatoare, au condus la creșterea frecvenței cu care copiii vin la grădiniță, rata mai mică a abandonului școlar, rezultate mai bune în timpul activităților și implicit la formarea unor competențe-cheie și comportamente prosociale. Desigur educația din familie conduce la formarea acestor comportamente prosociale, acestea fiind însă influențate și de:
- exemple de bună conduită între membrii familiei
- oferirea unui mediu sigur și stabil
- încurajarea pentru studiu
- discuții sincere și deschise între părinți și copii.
Este esențial ca grădinița să păstreze contactul cu familia și invers, atât pentru informare, cât mai ales pentru implicarea părinților în activitățile grădiniței astfel, copiilor le crește stima de sine, și li se intensifică interesul pentru atitudini pozitive, comportamente coerent pozitive în direcția învățării și socializării.
S-a observat că părinții se implică mai mult atunci când sunt solicitați de educatoare ca urmare a unor comportamente, atitudini și rezultate negative ale copiilor.
Oficial, grădinița ar trebui să aibă misiunea asigurării contextului de formare a comportamentelor prosociale ale copiilor dar, familia rămâne în continuare instituția care pune bazele acestui proces. Acest parteneriat între grădiniță și familie ar trebui mai mult susținut de autoritățile statului.
Documentele oficiale ale Ministerului Educației din Danemarca arată cum, în cazul abaterilor comportamentale ale copiilor sau pentru neefectuarea temelor, este recomandată reținerea elevilor după ore. Tot în această direcție, în Finlanda există un Plan Educațional Individualizat, cu titlu obligatoriu, în cazul fiecărui copil de vârstă preșcolară, actele fiind întocmite de către municipalitate, în baza parteneriatului grădiniță-familie-comunitate. Întâlnirile de lucru dintre educatoare și părinți sunt prevăzute prin politicile educaționale.
Obiectivele unui parteneriat model între grădiniță și familie ar putea fi:
1. Implicarea familiei pentru a îmbunătăți comportamentul copiilor și rezultatele acestora;
2. Analizarea în cadru restrâns (educatoare- părinte) a comportamentului și a rezultatelor parțiale ale copiilor, din cadrul activităților de la grădiniță.
De exemplu: dacă educatoarea propune un plan de educație individualizat pentru un copil cu rezultate slabe în cadrul activităților și comportament antisocial, în care atrage familia ca sprijin, rezultatele copilului se vor îmbunătăți.
Este însă esențial ca indicatorii comportamentali să descrie cu multă acuratețe comportamentele observate. Un indicator comportamental ar putea să fie comunicarea cu colegii este bazată pe joc sau prin cuvinte ofensatoare.
Parteneriatul model între grădiniță și familie ar putea cuprinde trei paliere:
- trecut (istoricul copilului: determinarea factorilor care au condus la obținerea unor rezultate slabe în activitățile la grupă și/sau la un comportament deviant;
- prezent – propunerea unor măsuri care contribuie la sporirea rezultatelor în activitățile la grupă și formarea unui comportament prosocial;
- viitor – rezultatele obținute.
Tot în acest context acțiunile legate de parteneriatul model între grădiniță și familie, ar putea să se bazeze pe câteva instrumente care să conducă la cunoașterea situației de fapt a copilului:
- ancheta pe bază de chestionar
- observația
- interviul cu părinții.
În concluzie, oricare ar fi modalitatea de realizare a parteneriatului între grădiniță și familie, esențial este să se realizeze și să se readapteze constant în funcție de rezultate.