Parcursul școlar al unui elev cu C.E.S. (Studiu de caz)

De-a lungul carierei mele de învățător, am întâlnit câteva cazuri de elevi cu C.E.S., dar unul dintre ele a avut un impact major, punându-și amprenta asupra menirii mele ca dascăl. Deși este un caz mai vechi, am urmărit cu atenție, emoție și interes parcursul școlar al acestei eleve. Redau, în continuare, o parte din observațiile și din  Planul de intervenție personalizat al acestui caz.

Numele: T. A.
Clasa a IV-a
Eleva M. A. a fost victima unei erori medicale timp de aproape 8 ani. Inițial, a fost diagnosticată cu autism, medicii excluzând posibilitatea de a avea hipoacuzie.
Ulterior, fost  încadrată în gradul de HANDICAP MEDIU , tipul de deficiență AUDITIV, conform raportului de evaluare complexă  şi a fost reorientată spre învățământ obișnuit, cu servicii de sprijin ( curriculum adaptat şi profesor itinerant) .
Rezultatele şcolare obţinute până la această dată au fost foarte slabe.   A fost protezată auditiv, iar in anul şcolar următor este transferată de la o şcoală din oraşul Piteşti,  în cadrul colectivului meu de elevi.

Nivelul de dezvoltare:

• Dezv. somatică : sub media nivelului vârstei cronologice
• Motricitate: bună
• Comunicarea: vocabular sărac,  tulburări de vorbire, manifestă disgrafie şi dislexie, multe greşeli de exprimare (în special dezacorduri)
• Percepţia : diferenţiază greu formele, are formate noţiuni elementare temporale
• Atenţia: stabilă, capacitate de concentrare foarte bună
• Memoria : mecanică, domină cea involuntară,
• Gândirea: concret-intuitivă, lacunară, manifestă stereotipie şi rigiditate, incapabilă de analiză şi sinteză
• Capacitate de învăţare: relativ  redusă
• Afectivitate şi voinţă: manifestă stabilitate afectivă, caută să fie în centrul atenţiei învăţătoarei,o extraordinară vointă de a învăţa. Simte nevoia de a fi acceptată şi iubită de noii ei colegi.
• Scris-cititul : cunoaşte toate literele şi reuşeşte să scrie şi să citească corect , cunoaşte semnele de punctuaţie , dar nu le scrie în dictări, greşeşte în scrierea ortogramelor.
• Noţiuni matematice : se descurcă mai bine decât la limba română,  rezolvă corect exerciţii complexe  cu operaţii de ordinul I şi al II lea, rezolvă doar probleme simple,  la cele compuse are nevoie de ajutor .
• Conduita : este ascultătoare, docilă, oarecum inhibată, timorată.
• Socializarea: timidă, îi este frică să nu fie respinsă. In  şcoala unde a învăţat anterior a fost respinsă de colegi, agresată verbal şi fizic ( un dinte spart ).

Implicarea familiei în procesul de formare şi dezvoltare al acestui copil este maximă. Mama alocă foarte mult timp in fiecare zi pentru temele şi recuperarea rămânerii în urmă la învăţătură. De altfel, mama a fost cea care a contrazis medicii şi a susţinut faptul că fata ei nu este autistă.  Copila este foarte interesată de istorie, citeşte foarte mult, utilizează des dicţionarul când nu înţelege un cuvânt.

În vederea stabilirii obiectivelor educaţionale, pe baza cărora să se întocmească PIP s-au evaluat dificultăţile pe care le avea la începutul anului şcolar, astfel:

1. în domeniul socializării: stabilirea unor punţi afective de legătură intre ea şi colegi.
2.  în domeniul achiziţiilor şcolare: unele probleme de disgrafie , pronunţie defectuoasă, probleme de comunicare, incapacitatea de a alcătui un text logic.

Scopul activităţilor  M. A. constă în înlăturarea şi diminuarea dificultăţilor determinate de deficienţele  pe care le are, urmărind realizarea unei pregătiri şcolare şi unei socializări la nivelul maxim al potenţialului său.

PROGRAM DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT

Pentru prima etapă a PIP (septembrie –decembrie ), s-au stabilit   obiectivele programului:

  • Reducerea şi eliminarea lacunelor din cunoştinţele elevei;
  • Educarea exprimării verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic;
  • Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii;
  • Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare şi rezolvare de probleme;
  • Formarea şi dezvoltarea abilităţii  de  comunicare.

Domeniul : Socializare

Obiective educaţionale (și cine contribuie la realizarea lor)
1. Să stabilească relaţii de prietenie şi colegialitate  cu colegii de clasă, să participe la activităţi în grup (învăţătoarea, profesoara de sprijin, părinţii)
2. Să comunice deschis cu  persoanele cu care relaţionează (învăţătoarea, profesoara de sprijin, părinţii)

Domeniul : Achiziţii şcolare

Obiective educaţionale (și cine contribuie la realizarea lor)
1.  Să scrie corect şi într-un ritm mai rapid propoziţii şi texte după dictare, să înveţe  să folosească semnele de punctuaţie (învăţătoarea, profesoara de sprijin, părinţii)
2. Să citească cursiv şi cu intonaţie  texte , să alcătuiască rezumatul acestora (învăţătoarea, profesoara de sprijin, prof. logoped)
3. Să compună texte scurte cu ajutorul unor cuvinte de sprijin (învăţătoarea, profesoara de sprijin, prof. logoped)
4. Să comunice liber pe teme diverse (învăţătoarea, profesoara de sprijin, prof. logoped)
5. Să înţeleagă şi să utilizeze corect semnificaţiile structurilor gramaticale (învăţătoarea, profesoara de sprijin, prof. logoped)
6.  Să rezolve corect probleme simple şi compuse  pe baza  planului de rezolvare al acestora ( cu material intuitiv) (învăţătoarea, profesoara de sprijin)

Eleva va fi antrenată în activităţile specifice pe arii de stimulare sau recuperatorii şi recreative, cu respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale;
În cadrul lecţiilor se lucrează diferenţiat, cu respectarea planificării materiei (cu revizuiri şi adaptări);
De două ori pe săptămână, suplimentar orelor de curs învăţătoarea împreună cu profesoara de sprijin vor lucra cu eleva  în scopul atingerii  obiectivelor propuse.
Astfel se vor aplica : dictări, transcrieri, copieri, exerciţii diverse de scriere, exerciţii de citire şi povestire de  texte scurte, jocuri de rol etc.

Pentru partea de matematică, problemele simple şi compuse ce se vor rezolva vor avea suport intuitiv, pentru a se uşura înţelegerea acestora.
I se va explica, ori de câte ori este nevoie, ce are de făcut. Se va avea permanent în vedere sporirea motivaţiei acesteia pentru învăţare prin încurajări şi laude.

În ceea ce priveşte socializarea se vor aplica metode ca : joc de rol, metode de autocunoaştere şi intercunoaştere, dezbateri astfel încât să eleva să înţeleagă care sunt „secretele” unei bune relaţionări cu cei din jur şi că în mare parte de el depinde comportamentul colegilor în ceea ce îl priveşte.

Lacunele elevei sunt mai numeroase,  însă se urmăreşte asigurarea unei baze instrumentale care influenţează fundamental evoluţia ulterioară a acesteia.

Implicarea activă a părinţilor în programul de intervenţie a uşurat foarte mult munca profesorilor implicati in acest program .
Eleva a avut un traseu şcolar impresionant, recuperând pe parcursul clasei a IV – a o mare parte din lacune şi continuând cu acelaşi entuziasm şi ambiţie şi in clasele de gimnaziu şi liceu, susţinută, ajutată şi încurajată permanent de mamă.

În prezent, fosta elevă, timidă, timorată, complexată de faptul că oamenii din jurul ei nu îi înţeleg vorbele, este studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe (profilul  Biologie).

 

prof. Daniela-Ionela Bărbulescu

Școala Gimnazială Vintilă Brătianu, Ştefăneşti (Argeş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.barbulescu

Articole asemănătoare