Principiul corelativității dintre teorie și practică ne atenționează asupra faptului că tot ceea ce se însușește în activitatea didactică se cere a fi valorificat în activitățile ulterioare, fie că acestea sunt activități de învățare, fie că sunt activități materiale. În același timp, această regulă se referă la faptul că ceea ce se învață în perspectiva unei aplicații concrete, imediate sau de viitor se însușește mult mai temeinic și cu o motivație puternică.
Arhitectura memoriei în învățarea matematicii: Strategii de combatere a uitării și de consolidare a achizițiilor pe termen lung
În experiența mea didactică de zi cu zi, care variază de la interacțiunile cu elevii de clasa a cincea până la sesiunile intense de pregătire pentru examenul de Bacalaureat cu elevii de clasa a XII-a, observ o problemă constantă: elevi care arată o înțelegere bună a conceptelor în timpul lecției, dar, după scurt timp, uită informațiile prezentate. Acest fenomen, explicat de Hermann Ebbinghaus prin „curba uitării”, este un obstacol major în calea succesului școlar. În matematică, unde cunoștințele se construiesc pas cu pas, o lipsă în memoria de lungă durată poate afecta negativ înțelegerea globală a elevului.
Dezvoltarea competențelor socio-emoționale în clasa a III-a prin activități de vizualizare ghidată – exemplu de bună practică
Prezentul articol descrie o activitate de dezvoltare a competențelor socio-emoționale realizată la clasa a III-a, având ca obiectiv conștientizarea și exprimarea emoțiilor fundamentale. Activitatea s-a bazat pe tehnica vizualizării ghidate și pe exprimarea grafică a emoțiilor, oferind elevilor un cadru securizant pentru explorarea trăirilor interioare. Rezultatele au evidențiat o implicare activă a elevilor și o mai bună capacitate de identificare și verbalizare a emoțiilor.
Relațiile stabilite în clasa de elevi în învățământul primar
Intrarea în școală marchează sfârșitul micii copilării și debutul unei etape în care universul copilului se extinde dincolo de brațele părinților. Dacă până la 6 ani familia era principala sursă de validare, odată cu prima zi de școală, clasa de elevi devine scena principală pe care se joacă piesa integrării sociale. Astfel, relațiile stabilite în cadrul clasei de elevi reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai dezvoltării sociale la vârsta școlară mică (6-10/11 ani).
Dezvoltarea socio-emoțională la școlarul mic
Etapa școlară mică reprezintă o etapă din viața omului care implică mari transformări în dezvoltarea lui fizică, cognitive și psihosocială. Această etapă face trecerea mai ușoară dintre grădiniță și școală, ea fiind numită și etapa de debut în viața de elev. Copilul este introdus din relațiile grupului familial și cei care frecventează familia către activitățile obligatorii, către socializarea cu alți elevi. De asemenea, putem discuta despre faptul că tot acum el începe să sesizeze regulile impuse, ceea ce îi este interzis să facă, orarul și noile responsabilități. Sub influența acestor evoluții, diverse capacități psihice suferă modificări importante. Astfel, percepția transformată în observație, prin exersări, devine pricepere, apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizarea și observarea faptelor particulare, sunt utilizate modalități de memorare, atenția voluntară își prelungește durata, ajungând la 25- 30 minute și chiar 40-45 minute în joc.
Relația familie-grădiniță-comunitate
Educația începe de la primele momente ale vieții și se continuă pe tot parcursul acesteia. Primul mediu cu care copilul intră în contact și care îi trasează primele direcții ale educației îl reprezintă familia. Achizițiile însușite de copil în primii ani de viață în cadrul familiei sunt fundamentale pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Modelele de comportament oferite de părinți și membrii apropiați din familie, precum și climatul socio-afectiv în care se realizează aceste influențe educaționale reprezintă primul model social cu influență hotărâtoare asupra modului de comportare și relaționare al copiilor în societate.
Bullying-ul: o boală care poate fi tratată
Bullying-ul școlar reprezintă o formă de violență repetată, fizică sau psihologică, care afectează dezvoltarea emoțională, socială și educațională a elevilor. Conform studiilor recente, aproximativ 20–30% dintre elevii din învățământul preuniversitar se confruntă cu forme de bullying, fie ca victime, fie ca agresori. Impactul negativ asupra performanței școlare, stimei de sine și sănătății mintale subliniază necesitatea implementării unor strategii eficiente de prevenire și intervenție.
Bullyingul – între trecut și prezent
Bullyingul reprezintă un fenomen complex, cu implicații profunde asupra dezvoltării emoționale, sociale și academice a copiilor și adolescenților. Termenul provine din limba engleză („bully” – agresor) și desemnează un comportament agresiv repetat, intenționat, manifestat în cadrul unei relații caracterizate prin dezechilibru de putere între agresor și victimă. Potrivit lui Olweus , bullyingul presupune trei caracteristici esențiale: intenționalitatea comportamentului agresiv, repetitivitatea acestuia și incapacitatea victimei de a se apăra eficient.
Prevenirea violenței în școli prin formarea comportamentelor sociale
Când vorbim despre comportamentul prosocial, regăsim o gamă largă de conduite, definite în cadrul interacțiunii dintre individ și societate, manifestate de oameni în activitatea lor socială, pe baza normelor și valorilor sociale. Comportamentele noastre au consecințe mai mult sau mai puțin directe asupra celorlalți, iar în funcție de aceste rezultate ele pot fi prosociale (în cazul unui rezultat pozitiv) sau antisociale (în cazul unui rezultat negativ). Cei care nu deranjează prin comportamentul lor, ci dimpotrivă, consolidează normele și valorile sociale, sunt definiți ca persoane cu comportament prosocial.
Rezistența prin lectură: De la „scroll-ul” infinit la analiza textului-suport
În universul digital al elevului de liceu, informația nu mai este parcursă pe orizontală, ci se „scanează” pe verticală. Algoritmul de TikTok sau Instagram a antrenat creierul adolescentului pentru gratificație instantanee: dacă un stimul nu livrează dopamină în primele secunde, este abandonat printr-un gest reflex de glisare compulsivă, care nu lasă loc pentru reflecție. În acest context, ora de limba și literatura română riscă să devină un spațiu al anacronismului dacă nu transformăm lectura într-un exercițiu de reziliență cognitivă. Liceanul de astăzi nu suferă neapărat de o lipsă de inteligență, ci de o criză a „lecturii profunde”/ „deep reading”. Maryanne Wolf avertiza că mediul digital ne modelează circuitele neuronale spre o procesare rapidă, dar superficială.