În contextul educațional contemporan, definirea clară a obiectivelor pedagogice reprezintă o componentă fundamentală pentru eficientizarea procesului de învățământ. Obiectivele educaționale funcționează ca repere esențiale care orientează întreaga activitate didactică, oferind cadrelor didactice instrumentele necesare pentru planificarea, desfășurarea și evaluarea procesului instructiv-educativ.
Evoluția teoriei pedagogice a demonstrat necesitatea unei abordări sistematice și ierarhizate a obiectivelor educaționale, ceea ce a condus la dezvoltarea taxonomiilor pedagogice – instrumente metodologice care permit clasificarea și structurarea obiectivelor în funcție de complexitatea și specificitatea lor. Aceste taxonomii nu reprezintă doar exerciții teoretice, ci constituie ghiduri practice pentru educatori în procesul de proiectare curriculară și evaluare educațională.
Prezentul studiu își propune să exploreze conceptele fundamentale legate de obiectivele educaționale, să analizeze principalele taxonomii pedagogice elaborate de specialiști recunoscuți în domeniu și să evidențieze funcțiile esențiale pe care obiectivele le îndeplinesc în cadrul procesului educativ. Prin această abordare comprehensivă, se urmărește oferirea unei perspective clare asupra modului în care obiectivele educaționale contribuie la optimizarea rezultatelor învățării și la formarea armonioasă a personalității elevilor.
Obiectiv pedagogic
- „finalitățile pedagogice microstructurale care asigură orientarea activității educative la nivelul procesului de învățământ. Ele reflectă dimensiunea valorică a finalităților macrostructurale definite pe termen mediu și lung la scara socială a întregului sistem educațional” (S. Cristea, 1998, p.312).
- „finalităţile educaţiei cu cel mai scăzut nivel de generalitate; desemnează tipuri de schimbări pe care procesul de învăţământ le anticipează şi le realizează” (C. Cucoş, 1996, p. 48).
- „variabilă fundamentală a procesului de învăţământ, concretizând intenţiile care se au în vedere în organizarea activităţii instructiv-educative, fie că este vorba de luarea în considerare a întregului sistem de învăţământ, fie de anumite segmente ale acestuia, fie de activitatea directă, nemijlocită, pe care o desfăşoară cadrele didactice cu diferitele categorii de elevi” (Suport de curs DeCeE, 2008).
Taxonomie
- „disciplină metodologică ce se ocupă de legile, criteriile și configurațiile clasificărilor pornind de la cele din biologie ce sunt tipice; știință a clasificării și sistematicii științifice” (P. Popescu-Neveanu, 1978, p.703).
- „modalitate de clasificare sistematică a unor concepte din domeniul educației, realizată pe baza avansării unor criterii teoretice explicite și specifice, operabile la nivelul sistemului și al procesului de învățământ” (S. Cristea, 1998, p. 438).
- clasificare ierarhică care prezintă, în complexitatea lor crescândă, obiective urmărite pe diferite laturi ale educației.
Principala taxonomie s-a realizat în domeniul obiectivelor educației (taxonomy of educational objectives). Prima taxonomie de acest fel, consacrată obiectivelor din domeniul cognitiv, a fost întocmită, în 1956, de pedagogul american B.S. Bloom. Au urmat, în 1964, o taxonomie a obiectivelor din domeniul afectiv, datorată lui D.R. Krathwohl, iar în 1972 a obiectivelor educației psihomotricității, de A.J. Harrow. De atunci, acestea servesc alcătuirii programelor școlare și sistemelor de evaluare, testării elevilor și proiectării didactice curente (Ștefan M., 2006).
Finalitate pedagogică
- Intenționalitate a educației, exprimată prin schimbările care se urmăresc a fi induse în personalitatea celor cuprinși în acțiunea educativă (Ștefan M., 2006).
Funcțiile obiectivelor educaționale
C. Cucoș (2002) consideră că principalele funcții îndeplinite de obiective sunt următoarele:
- funcţia axiologică sau valorică – obiectivele exprimă, inevitabil, şi opţiunea pentru anumite valori pe care şcoala doreşte să le interiorizeze generaţiilor tinere implicate în diverse programe de instruire şi formare.
- funcţia de anticipare a rezultatelor educaţiei – cadrele didactice îşi pot reprezenta în mai mare măsură progresele pe care le vor face elevii pe care îi instruiesc, dar în acelaşi timp şi unele dificultăţi asupra cărora va trebui să se insiste pentru a putea fi depăşite într-un timp mai scurt şi cu resurse mai puţine.
- funcţia evaluativă – calitatea obiectivelor, claritatea enunțării și concretizarea lor sunt condiții esențiale pentru validitatea și fidelitatea evaluării și aprecierii școlare. O dată cu proiectarea obiectivelor, profesorii vor concepe și tehnicile de evaluare.
- funcţia de organizare şi de reglare a întregului proces instructiv-educativ – obiectivele intervin în procesele didactice ca instanțe sau criterii referențiale, pentru dirijarea acțiunii de predare și învățare. Acestea au un rol important în controlul și autoreglarea acțiunilor instructiv-formative
Clasificarea obiectivelor educaționale
I. După nivelul de generalitate, obiectivele educaționale pot fi clasificate astfel (Massari, 2009):
1. Obiective educaționale de generalitate maximă care au un caracter global, abstract şi se referă la anumite laturi ale personalităţii; desemnează finalităţi ce orientează întreaga activitate didactică, care corespund idealurilor social-educaţionale;
2. Obiective de generalitate medie care derivă din obiectivele generale ale educaţiei, pe profiluri de pregătire; sunt finalităţi privind disciplinele şcolare, stabilite pe trepte de şcolaritate în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor; vizează schimburi comportamentale cognitive, afective şi psihomotorii ale elevilor şi evidenţiază direcţia în care va fi valorificat conţinutul informaţional specific diferitelor discipline.
3. Obiective specifice/concrete/operaţionale care sunt derivate din obiectivele generale al disciplinelor de învăţământ; desemnează performanţe concrete în cadrul lecţiei sau în timpul activităţii didactice şi sunt direct observabile şi măsurabile.
II. După durata de realizare (Ionescu apud Cucoș, 2002):
1. Obiective pe termen lung;
2. Obiective pe termen mediu;
3. Obiective pe termen scurt.
III. După domeniul pe care le vizează, obiectivele sunt:
1.Cognitive – se referă la transmiterea și asimilarea cunoștințelor;
2. Afective – ce vizează formarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor;
3. Psihomotorii – centrate pe formarea unor conduite și operații manuale (Cucoș, 2002).
Pentru fiecare domeniu comportamental s-au elaborat mai multe taxonomii dar cel mai acoperit este domeniul cognitiv şi, în mai mică măsură, cel afectiv şi cel psihomotor. Se consideră că cele mai reprezentative taxonomii sunt:
- Taxonomia elaborată de B. Bloom pentru domeniul cognitiv;
- Taxonomia elaborată de D. Krathwohl pentru domeniul afectiv;
- Taxonomia elaborată de A.J.Harrow pentru domeniul psihomotor.
1. Pentru domeniul cognitiv, B. Bloom delimitează şase mari clase comportamentale: cunoaşterea, înţelegerea, aplicarea, analiza, sinteza, evaluarea. „Taxonomia lui Bloom este formulată în plan abstract. Pentru a-i ajuta pe educatori să treacă la un plan concret –acela al obiectivelor operaționale- au fost elaborate liste de verbe și de obiective” (Frumos, 2008, p.111). Taxonomia obiectivelor cognitive este ordonată după criteriul complexității crescânde și cuprinde următoarele categorii și subcategorii (Frumos, 2008):
- Cunoașterea: achiziția cunoștințelor; cunoașterea datelor particulare; cunoașterea datelor care permit utilizarea datelor particulare; cunoașterea reprezentărilor abstracte.
- Comprehensiunea: transpunerea; interpretarea; extrapolarea;
- Aplicarea;
- Analiza: căutarea elementelor; căutarea relațiilor; căutarea principiilor de organizare.
- Sinteza: producerea unei opere personale; elaborarea unui plan de acțiune; derivarea dintr-un ansamblu de relații abstracte.
- Evaluarea.
2. D. Krathwohl a elaborat următoarea taxonomie în domeniul afectiv (Frumos, 2008):
- Receptarea: conștiința, când atenția individului este atrasă de un stimul cu conținut valoric; dorința de a primi când individul este pregătit pentru a acorda atenție unui stimul cu conținut valoric; atenția dirijată sau preferențială, când individul însușii caută stimulii valorici și îi conștientizează;
- Răspunsul afectiv: asentimentul; dorința de răspuns; satisfacția răspunsului, adică apariția unui răspuns în plan emoțional.
- Valorizarea: acceptarea unor valori; preferința pentru o valoare (căutarea unei valori anume); angajarea (ajungerea la concluzia că valoarea respectivă este benefică).
- Organizarea, adică aranjarea valorilor acceptate într-un sistem, care cuprinde: – conceptualizarea valorii; organizarea unui sistem de valori.
- Caracterizarea printr-o valoare sau un sistem de valori: dispoziția generalizată; caracterizarea.
3. În domeniul psihomotor, A.J.Harrow a elaborat următoarea taxonomie (Cucoș, 2002):
- Mișcările reflexe;
- Mișcările naturale sau fundamentale;
- Capacitățile perceptive;
- Capacitățile fizice;
- Deprinderile motrice;
- Comunicarea nonverbală.
Analiza conceptelor și taxonomiilor prezentate în acest studiu evidențiază importanța crucială a obiectivelor educaționale în structurarea și optimizarea procesului de învățământ. Taxonomiile elaborate de Bloom, Krathwohl și Harrow pentru domeniile cognitiv, afectiv și respectiv psihomotor oferă cadre teoretice solide care facilitează transpunerea intenționalității educative în practici pedagogice concrete și măsurabile.
Funcțiile multiple ale obiectivelor educaționale – axiologică, de anticipare, evaluativă și de organizare – demonstrează că acestea depășesc statutul de simple instrumente tehnice, devenind piloni fundamentali ai actului educativ. Ele asigură coherența între intențiile educative, metodele de predare-învățare și sistemele de evaluare, contribuind astfel la crearea unui proces educativ integrat și eficient.
Clasificarea obiectivelor după criteriile de generalitate, durată și domeniu comportamental oferă educatorilor posibilitatea de a adapta strategiile didactice la specificul contextelor educaționale și la particularitățile dezvoltării elevilor. Această abordare diferențiată permite o mai bună valorificare a potențialului individual al fiecărui elev și o orientare mai precisă a eforturilor educative.
În perspectiva dezvoltării continue a sistemului educațional, înțelegerea și aplicarea corectă a principiilor legate de obiectivele educaționale și taxonomiile pedagogice rămân esențiale pentru formarea unei generații capabile să răspundă provocărilor societății contemporane. Viitoarele cercetări în domeniu ar trebui să se concentreze pe adaptarea acestor instrumente teoretice la realitățile educaționale actuale, inclusiv la integrarea tehnologiilor digitale și la nevoile unei societăți în continuă transformare.
Bibliografie
• Cristea, S. (1998). Dicționar de termeni pedagogici. București: Editura Didactică și Pedagogică.
• Cucoș, C. (1996). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
• Cucoș, C. (2000). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
• Frumos, F. (2008). Didactica. Fundamente și dezvoltări cognitiviste. Iași: Editura Polirom.
• Massari, G. (2009). Teoria și metodologia instruirii. Manual anul II, semestrul I-ID Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza ” Iași.
• Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.
• Programul Național de dezvoltare a competențelor de evaluare ale cadrelor didactice (DeCeE), CONCEIP (2008).