Literatura de specialitate defineşte „noile educaţii” ca fiind un set de răspunsuri pe care sistemele educaţionale îl oferă provocărilor societăţii contemporane, izvorâte din imperativele de natură politică, socio-economică, culturală, demografică, ecologică etc.
Aceste noi educaţii sunt prezentate ca fiind obiective pedagogice prioritare, ce pot fi integrate la toate dimensiunile educaţiei şi care vizează:
- educaţia relativă la mediu;
- educaţia pentru pace;
- educaţia pentru participare la viaţa democratică;
- educaţia demografică;
- educaţia pentru o nouă ordine internaţională;
- educaţia pentru comunicare şi pentru mass-media;
- educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
- educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă;
- educaţia pentru familie.
Evoluţia societăţii moderne determină şi o evoluţie în materie de noi educaţii, de aceea este normal ca pe lângă cele deja existente, să apară noi educaţii, strâns legate de problemele societății în care trăim. Evoluţia şi apariţia unor noi educaţii răspunde provocărilor grave lansate de mişcările socio-politice şi economice cu care ne confruntăm, fiind centrate supra unor obiective şi mesaje noi, care dau naştere unor conţinuturi şi strategii educaţionale inovative.
Omenirea se confruntă cu o serie de probleme legate de diminuarea resurselor naturale, astfel că suntem cu toții din ce în ce mai preocupaţi de viitorul copiilor noştri, de conservarea mediului în care trăim şi a resurselor naturale, pentru a nu îi priva pe aceştia de dreptul de a trăi într-o lume curată, sănătoasă ca cea pe care am primit-o de la înaintași.
Societatea contemporană încearcă să găsească soluţii pentru contracararea efectelor negative pe care le au activităţile cotidiene asupra mediului înconjurător, prin reducerea consumului iresponsabil, prin colectarea selectivă a tuturor deşeurilor, prin transformarea unor deşeuri în noi resurse.
Educaţia ecologică sau educaţia relativă la mediu trebuie să îşi reconsidere mesajele şi obiectivele. Pe lângă formarea şi cultivarea capacităţii de rezolvare a problemelor declanşate odată cu dezvoltarea tehnologiilor industriale şi industrializarea masivă a societăţii, acestea trebuie să fie capabile să gândească educaţia în şi din perspectiva unei dezvoltări durabile a societăţii contemporane aflate în pragul unui colaps socio-economic şi cultural, ale cărei valori sunt dominate de latura consumistă a fiinţei umane.
Încă de la cele mai mici vârste, copiii sunt sensibilizaţi cu privire la aspectele de mediu, de poluare, consum iresponsabil de resurse naturale, producerea în exces a unor bunuri de larg consum. Toate acestea nu trebuie să fie doar informaţii goale, lipsite de aplicabilitate în viaţa de zi cu zi, ci trebuie să devină parte a educaţiei oferite de către mediul educaţional, să pregătească preșcolarii, elevii şi tinerii în vederea dobândirii abilităţilor de viaţă necesare unei dezvoltări durabile a societăţii în care vor trăi şi se vor dezvolta.
Educaţia pentru dezvoltarea durabilă, educaţia centrată pe dobândirea competenţelor cheie pentru o dezvoltare durabilă ar trebui să înceapă încă din perioada educaţiei timpurii (0-3 ani) prin programe şi activităţi adecvate fiecărui nivel de educaţie sau de şcolaritate, adaptate pe înţelesul preșcolarilor şi elevilor.
Lester Brown, fondatorul Institutului Worldwatch (care are ca obiect studierea mediului înconjurător din lumea întreaga şi care anual editează buletinul „The State of the World” – Starea lumii), a propus următoarea definiţie pentru conceptul de dezvoltare durabilă: „Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care îmbină cerinţele prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.”
Conceptul de dezvoltare durabilă se axează pe trei mari dimensiuni:
- dimensiunea economică;
- dimensiunea socială;
- dimensiunea relativă la mediu.
Strategia pentru Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă adoptată în 2005 de către statele membre UNECE (Comisia Economică a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Europa) scoate în evidenţă temele cheie ale dezvoltării durabile, teme ce fac referire la:
- reducerea sărăciei;
- îndatoririle cetăţeneşti;
- pacea;
- etica;
- responsabilitatea, în contextul local şi global,
- democraţia şi guvernarea;
- justiţia;
- securitatea;
- drepturile omului;
- sănătatea;
- egalitatea dintre sexe;
- diversitatea culturală;
- dezvoltarea rurală şi urbană;
- economia;
- modelele de producţie şi de consum;
- responsabilitatea civică;
- protecţia mediului;
- managementul resurselor naturale;
- diversitatea biologică şi a naturii.
Acelaşi document stipulează faptul că pentru a-şi dovedi eficienţa, Educaţia pentru Dezvoltare Durabilă:
- trebuie să treacă de stadiul de concept şi să fie integrată în curricula educaţională, prin crearea de discipline, programe şi cursuri specifice, prin integrarea temelor în disciplinele, programele şi cursurile relevante;
- să ofere experienţe de învăţare care să promoveze comportamentul durabil, atât în cadrul instituţiilor de învățământ, cât şi la locul de muncă, în familie şi în comunitate;
- să promoveze cooperarea dintre toţi membrii comunităţii, să promoveze realizarea de parteneriate reale şi eficiente între comunitatea educaţională şi factorii de decizie, indiferent de nivelul lor;
- să ofere o imagine reală şi cu date exacte asupra problemelor de mediu la nivel global, regional, naţional şi local, prin utilizarea abordării „ciclului de viaţă”;
- să pună accent nu numai pe impactul asupra mediului, ci mai ales pe implicaţiile sociale şi economice, cu referire la mediul natural, in general, şi la cel modificat de om, în special.
Educaţia pentru dezvoltare Durabilă ar putea reorienta sistemul educaţional actual, bazat aproape exclusiv pe informaţie, către un sistem educaţional flexibil, axat pe identificarea problemei, tratarea acesteia cu responsabilitate si identificarea tuturor soluţiilor posibile. Astfel, problemele apărute ar putea fi tratate multidisciplinar sau interdisciplinar, cu impact asupra structurii programelor de învăţământ şi asupra metodelor de predare.
Educaţia pentru dezvoltarea Durabilă ar putea să contribuie la dezvoltarea zonelor rurale şi urbane, în egală măsură, ar putea determina o creştere a accesului la educaţie a persoanelor provenind din zone şi medii defavorabile şi ar putea determina o îmbunătăţire a calităţii actului educaţional.
Bibliografie
1. Cucoş, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998
2. Marinescu, Mariana, Noile educaţii în societatea cunoaşterii, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013.
3. Oprea, Crenguţa, Pedagogie. Alternative metodologice interactive. Editura Universităţii, Bucureşti, 2003.
4. Strategia UNECE pentru Educaţia pentru Dezvoltarea Durabilă, CEP/AC.13/2005/3/Rev.1, 23 martie 2005
5. www.prof21.ro/ Cursul de formare „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile”