Activitatea consilierului psihopedagog școlar implică lucrul cu oamenii. Acest fapt generează două aspecte importante, ce pot degenera actul consilierii. Un prim aspect este dat de faptul că, prin întreaga sa activitate de consiliere, consilierul are acces la emoțiile și trăirile negative ale celorlalți, ținând cont că majoritatea apelează la consiliere atunci când se află într-un impas de o anumită natură. Al doilea aspect este relevat de faptul că, prin metodele alese și utilizate în intervenția psihopedagogică, consilierul poate manipula, conștient sau nu, acțiunile și comportamentele celui consiliat.
În primul caz, pentru a putea face față valului de trăiri negative, de situații aparent fără ieșire și întâmplărilor nefericite din viața celorlalți, consilierul trebuie să fie în echilibru psihic și împăcat cu experiențele trăite în propria sa viață. Dacă viziunea generală a consilierului asupra lumii nu are nota pozitivă dată de încrederea în sine și în oameni, nu este indicat să se implice în activitățile de consiliere. Nu are cum să transmită o gândire pozitivă, dacă propria sa gândire nu e congruentă cu ce spune.
În al doilea caz, consiliatul, aflat într-un impas existențial, este într-o situație de vulnerabilitate în fața consilierului. Consiliatul se expune cu încredere, pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă. În această situație, consilierul poate să nu găsească linia fină dintre manipulare și neutralitate în implicarea în viața celuilalt. Sau poate pune interesele personale, inconștient, mai presus de cele ale consiliatul, abordând de exemplu, tehnici de seducere a acestuia, fiind astfel în prim plan nevoia proprie de a fi un consilier de succes, admirat și prețuit pentru reușitele sale, și mai puțin nevoia reală a consiliatului de a-și găsi drumul optim existențial.
Pentru a minimiza aceste aspecte ce pot degenera actul consilierii și a avea control asupra liniei fine ce desparte Eu-l consilierului de cel al consiliatului, se impune necesitatea supervizării activităților de consiliere, sau colaborarea permanentă între specialiști, supervizarea reciprocă, în vederea conștientizării permanente a acestor riscuri.
Această supervizare nu trebuie să implice evaluarea ierarhică, deoarece și aici psihicul uman poate juca feste, îndepărtând și mai mult scopul supervizării de obiectivele consiliatului. La orice nivel ierarhic, evaluarea plus o rană personală poate repoziționa subiectiv consilierul în fața consiliatului și supervizorul în fața supervizatului.
De asemenea, nu putem spune că un consilier psiholog sau psihopedagog, doar pentru că a participat la mai multe formări, sau anumite tipuri de formări, sau pentru că a dat mai multe examene sau a învățat mai multă teorie, este mai potrivit pentru a realiza supervizarea altuia. Natura psihică și subconștientul vor avea tot timpul umbrele specifice, ceea ce ne îndeamnă să alegem să realizăm această activitate de supervizare cu înțelepciune.
Pentru a minimiza riscurile degenerării actului consilierii, este necesar să se creeze un cadru în care consilierul școlar psihopedagog poate dispune la rândul lui de consiliere, de un punct de vedere obiectiv din afară, de suport și de supervizare, astfel încât propria sa personalitate, propriul său psihic și propriile experiențe de viață să nu interfereze cu interesele primordiale ale consiliatului.