Anul 2026 marchează 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart (27 ianuarie 1756), un moment aniversar care oferă un context potrivit pentru a reflecta nu doar asupra valorii artistice a creației sale, ci și asupra rolului muzicii sale în dezvoltarea cerebrală a copiilor, dintr-o perspectivă științifică riguroasă. De-a lungul ultimelor decenii, muzica lui Mozart a fost frecvent asociată cu ideea stimulării inteligenței și a performanțelor cognitive, însă cercetarea contemporană invită la o abordare echilibrată, bazată pe date reale și interpretări prudente.
Dezvoltarea cerebrală în copilărie presupune consolidarea conexiunilor neuronale, maturizarea funcțiilor executive (atenția, memoria de lucru, autocontrolul), integrarea senzorio-motorie și dezvoltarea procesării auditive și a limbajului. Muzica are un potențial deosebit în acest proces deoarece implică simultan mai multe sisteme cerebrale: auditiv, motor, emoțional și cognitiv. Creierul copilului este extrem de plastic, iar experiențele complexe, repetitive și semnificative, precum cele muzicale, pot contribui la organizarea și eficientizarea rețelelor neuronale.
Interesul public larg pentru relația dintre Mozart și dezvoltarea cognitivă a fost declanșat de studiul publicat în 1993 de Frances Rauscher, Gordon Shaw și Katherine Ky, care a arătat că studenții care au ascultat Sonata pentru două piane în Re major, K.448, au obținut rezultate ușor mai bune la teste de raționament spațial, comparativ cu perioadele de liniște sau cu audiția altor stimuli auditivi. Efectul observat a fost însă temporar, durând aproximativ 10–15 minute (Rauscher et al., 1993). Acest rezultat a fost rapid mediatizat și adesea exagerat, fiind transformat în ideea populară că „muzica lui Mozart crește inteligența”.
Analizele ulterioare au nuanțat considerabil aceste concluzii. Meta-analiza realizată de Pietschnig, Voracek și Formann (2010), care a sintetizat date din numeroase studii, a indicat un efect mic spre moderat al așa-numitului „efect Mozart” (d ≈ 0,37), cu variații mari între studii și cu indicii clare de bias de publicare. Cu alte cuvinte, unele persoane pot manifesta o îmbunătățire de scurtă durată a performanței spațiale după audiția muzicii lui Mozart, însă acest efect nu este stabil, nu este universal și nu poate fi interpretat ca o creștere durabilă a inteligenței generale.
Cercetarea neuroștiințifică oferă însă dovezi mult mai solide atunci când accentul se mută de la simpla audiție la educația muzicală activă. Studiile longitudinale arată că învățarea și practicarea unui instrument muzical în copilărie sunt asociate cu modificări structurale și funcționale ale creierului. Un studiu relevant publicat în Journal of Neuroscience de Hyde și colaboratorii (2009) a demonstrat că, după aproximativ 15 luni de instruire muzicală, copiii au prezentat modificări măsurabile în zone cerebrale implicate în controlul motor fin și în procesarea auditivă, corelate cu progrese comportamentale specifice. Alte cercetări, precum cele realizate de Schlaug și colaboratorii, au evidențiat o dezvoltare mai accentuată a corpului calos la muzicieni, mai ales la cei care au început studiul instrumental la vârste mici, sugerând o conectivitate inter-hemisferică mai eficientă (Schlaug et al., 1995).
În același timp, meta-analize recente impun o doză de prudență în privința afirmațiilor generale despre beneficiile cognitive ale muzicii. Sala și Gobet (2020), analizând mii de participanți și sute de efecte raportate, au concluzionat că nu există dovezi solide pentru transferuri cognitive largi și durabile (de tip „creștere a inteligenței” sau a performanței școlare generale) ca urmare exclusivă a instruirii muzicale. Beneficiile sunt mai consistente în domenii apropiate de muzică (auz, ritm, coordonare) și în plan socio-emoțional: disciplină, perseverență, motivație și capacitatea de a lucra în grup.
În acest context, muzica lui Mozart își păstrează o valoare pedagogică deosebită, nu ca instrument miraculos de stimulare a creierului, ci ca model artistic de claritate formală, echilibru și expresivitate. Structura limpede a frazelor, simetria formelor, logica tonală și varietatea afectivă fac din creațiile sale un material ideal pentru activități educaționale care solicită atenția, memoria auditivă, anticiparea și reglarea emoțională. Audiția ghidată, corelată cu mișcare, cânt, exerciții ritmice sau reprezentări grafice simple ale formei muzicale, poate susține dezvoltarea funcțiilor executive într-un mod accesibil și plăcut copiilor.
La 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, concluzia bazată pe dovezi este una echilibrată și responsabilă: muzica sa nu „crește inteligența” în sens magic sau automat, însă, integrată inteligent în educația muzicală activă, poate contribui semnificativ la dezvoltarea armonioasă a creierului copilului, la formarea atenției, a sensibilității artistice și a competențelor socio-emoționale. Mozart rămâne astfel nu doar un geniu al istoriei muzicii, ci și un aliat valoros al educației contemporane, atunci când este utilizat cu discernământ și rigoare științifică.
Surse (selectiv)
Rauscher, F. H., Shaw, G. L., & Ky, K. N. (1993). Music and spatial task performance. Nature.
Pietschnig, J., Voracek, M., & Formann, A. K. (2010). Mozart effect–Shmozart effect: A meta-analysis. Intelligence.
Hyde, K. L. et al. (2009). Musical training shapes structural brain development. Journal of Neuroscience.
Schlaug, G. et al. (1995). Increased corpus callosum size in musicians. Neuropsychologia.
Sala, G., & Gobet, F. (2020). Cognitive and academic benefits of music training with children: A multilevel meta-analysis.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.