Mozaic etnic – exemplu de conviețuire în Dobrogea

Teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a preluat, de-a lungul timpului, elemente de cultură şi civilizaţie de la mai toate popoarele şi populaţiile care l-au străbătut. Cunoaşterea istoriei acestor minorităţi  şi a contribuţiei aduse de ele la dezvoltarea culturală şi materială a zonei duce la cunoaşterea mentalităţilor diferitelor grupuri etnice şi la acceptarea lor fără nici un fel de prejudecăţi.

Congresul de la Berlin din anul 1878 a recunoscut României dreptul asupra Dobrogei de nord, atribuind Principatului Bulgariei partea de sud – Cadrilaterul. După 1878, regulamentele şi legile promulgate au urmărit o integrare organică dar graduală a Dobrogei în Statul Român. Statul a încurajat stabilirea unor locuitori din Transilvania şi Banat şi au fost împroprietăriţi veterani din războiul din 1877-1878. Rezultatul acestei politici a fost creşterea constantă a populaţiei Dobrogei.

Legislaţia adoptată după 1878 de autorităţile române, viza aspectele esenţiale din viaţa provinciei dintre Dunăre şi Mare: cultele, învăţământul şi drepturile politice. Această legislaţie a debutat cu adoptarea unei legi numite “Legea fiilor României”.

Minorităţile etnice au reprezentat întotdeauna un procent semnificativ din populaţia României.În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau 73%, după limba maternă şi 71,9%, după etnie, din populaţia ţării. Conform datelor recensământului din 2002, cele două judeţe din partea românească a Dobrogei au o populaţie de 971.643 de locuitori din care 88023 locuitori aparţin  minorităţilor.

Grupurile etnice  semnificative din Dobrogea sunt: turcii, tătarii, ruşii lipoveni, grecii,  aromânii, bulgarii, italienii.

Turcii şi tătarii în Dobrogea

Primele populaţii numite turcice au pătruns pe teritoriul Dobrogei în sec. al X-lea. Este vorba despre pecenegi, uzi sau oguzi şi cumani. Aceştia erau originari din Asia şi au pătruns în Dobrogea prin nordul Mării Negre. Ei au constituit însă o prezenţă efemeră.

Primele prezenţe tătărăşti pe teritoriul Dobrogei sunt semnalate odată cu marea invazie dintre anii 1241-1242. În această perioadă, tătarii se vor aşeza însă în număr mic în Dobrogea. După pacea de la Berlin din anul 1878, Dobrogea a revenit statului Român, însă cea mai mare parte a populaţiei turce şi tătare de aici a rămas pe loc şi a convieţuit cu populaţia românească.

De-a lungul secolelor, în Dobrogea s-au înregistrat puţine conflicte între diferitele comunităţi etnice.    Nici unul din acestea însă nu i-a avut ca protagonişti pe turci sau pe tătari, care au contribuit la dezvoltarea regiunii atât din punct de vedere material cât şi cultural. Tătarii din România reprezintă 0,11% (24.469 de tătări) din populaţia ţării şi cei mai mulţi dintre ei s-au stabilit în Constanţa, Tulcea şi mai nou în Bucureşti.

Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii în care sunt respectate atât sărbătorile naţionale, cât şi cele religioase.

Turcii, Türkler (în turcă) sunt o minoritate etnică din România, numărând 32.596 de persoane, conform recensământului din 2002. Ei reprezintă 0,2% din populaţia totală a ţării. Majoritatea turcilor din România trăiesc în zona nordică a zonei istorice Dobrogea (în limba turcă: Dobruca), în special în Judeţul Constanţa, unde trăiesc 24.602 de turci, 3,4% din populaţia judeţului.
După anul 1990, turcii s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze si să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci.

Bulgarii pe teritoriul Dobrogei

Se poate spune că prezenţa bulgărească pe teritoriul Dobrogei a fost semnificativă în intervalul cuprins între anii 1812-1878, când numărul lor a ajuns la aproximativ 25 000.

Prezenţa bulgarilor a fost discontinuă în Dobrogea, şi a avut aspectul unei pendulări continue din regiunile de origine spre sudul Basarabiei. Cauzele acestei pendulări a populaţiei bulgăreşti trebuie căutate în abuzurile săvârşite de unităţile de ieniceri care se întorceau din diferitele războaie şi erau într-o stare de anarhie. După cucerirea Basarabiei în 1812, Rusia a colonizat sudul acestei provincii cu populaţie creştină bulgărească. Administraţia apăsătoare rusească şi introducerea serviciului militar obligatoriu, i-a făcut pe bulgari să se deplaseze în sens invers, spre sud în Dobrogea.

De aceea cea mai dens populată regiune cu bulgari din Dobrogea este cea de nord, învecinată cu Basarabia. La ultimul recensământ, din 2002, bulgarii din România înregistrează 9.800 de persoane. Schimburile de populaţie realizate în temeiul acordului din 1940, prin cedarea către Bulgaria a unei părţi din teritoriul Dobrogei, au condus la o reducere de peste cinci ori a celor 66.000 bulgari înregistraţi în 1930 şi recenzaţi în 1956. Numărul lor s-a redus lent în perioada postbelică, astfel că în perioada 1956-1992, ei s-au diminuat cu 17,5 %, atingând, în 1977 şi 1992, o pondere de sub 0,1 % în totalul populaţiei ţării noastre.

Armenii

După ce ţara lor de origine a fost ocupată de turci în sec. al XVI-lea, mulţi armeni au migrat spre Europa. Îi întâlnim astfel în ţările din apusul Europei, la Veneţia, Constantinopol şi în porturile de la Marea Neagră. Ei se ocupau în special cu finanţele şi comerţul, fiind indispensabili administraţiei şi armatei otomane. În calitate de mediatori ai comerţului Orientului cu Occidentul, ei s-au stabilit şi la gurile Dunării în oraşe ca Silistra, Babadag, Tulcea, Sulina.  Numărul lor era destul de mic, aproximativ 100 de familii, dar au avut o importanţă deosebită din punct de vedere economic.

Grecii

Grecii au fost cei care au furnizat statului otoman tot felul de bunuri (hrană pentru armată şi pentru marile oraşe). Ca şi armenii, au fost slujbaşi ai statului otoman, însă spre deosebire de armeni care locuiau numai în oraşe, pe greci îi întâlnim şi la sate – satul Greci. Totuşi, cei mai mulţi greci au locuit la Sulina şi Constanţa. După începerea războaielor ruso-turce, grecii au fost mai mereu de partea ruşilor, astfel că au căzut în dizgraţie. Din sec. al XIX-lea mulţi greci din Dobrogea   s-au refugiat  în Principatele române sau în noul stat grec. Ca număr, în jurul anului 1878, grecii erau aproximativ 4000. Prezenţa unor puternice comunităţi proto-greceşti pe actualul teritoriu al României este atestată începând cu secolul al VII-lea î.Hr. pe ţărmul vestic al Mării Negre, odată cu începutul marii colonizări greceşti, care s-a extins pe coastele întregii Mediterane. Ionienii din Milet au înfiinţat la Marea Neagră colonia Istros, denumită mai târziu Histria.

Milesienii s-au aşezat pe spaţiul oraşului Constanţa de astăzi, întemeind cetatea Tomisului.

Una dintre vechile comunităţi de greci din România se află în satul Izvoarele, de lângă Tulcea, stabilită în urma cu două sute de ani.

Aromânii

Aromânii (numiţi de asemenea macedoromâni sau vlahi, în aromână ei îşi spun armâni sau rămăni) sunt o populaţie minoritară din nordul şi centrul Greciei, Macedonia, Albania, România şi Bulgaria. Numărul lor este estimat la aproximativ unu–două milioane. Ei vorbesc o limbă romanică numită aromână, considerată de lingvişti ca fiind unul din cele patru dialecte ale limbii române.

Încă din evul mediu, datorită ocupaţiei turceşti, presiunilor clerului grec şi datorită distrugerii oraşelor lor, aşa cum a fost cazul Moscopole, foarte mulţi aromâni au părăsit pământurile strămoşeşti din Balcani pentru a se stabili în Austro-Ungaria respectiv în Principatele Române.

Lipovenii

După un popas în Basarabia sudică, în pădurile de tei, staroverii s-au aşezat în spaţiul românesc, în mod deosebit în Dobrogea şi Bucovina, în două mari valuri: primul, după răscoala lui Bulavin, pe timpul lui Petru cel Mare, al doilea, în timpul ţarinei Ecaterina a II-a (1762-1796), când politica de exterminare a căzăcimii a fost contrabalansată de „umplerea” teritoriilor lăsate libere cu ruso-lipoveni. Lipovenii necrasovti s-au stabilit cu învoirea turcilor în zona dintre Tulcea şi Babadag, mai puţin în Constanţa şi Năvodari, reconstituind satele Sarichioi (Seriacovo) pe ţărmul lacurilor Razelm şi Jurilovca, care vor fi cele mai bogate sate de pescari din Dobrogea. La sud-est de Babadag, în regiunea muntoasă, se află un al treilea sat – Slava Rusă, populaţia acestuia ocupându-se cu agricultura, la fel ca şi populaţia din satul vecin, Slava Cercheză. În număr mai mare se găsesc în oraşul Tulcea dar şi în Chilia Veche, Mahmudia Ieroplava, Sfistovca, Letea

Italienii

Sunt o minoritate etnică din România, numărând 3.331 de persoane, conform recensământului din 2002. Italienii se află dispersaţi într-un mod relativ uniform pe teritoriul ţării, cele mai mari comunităţi aflându-se însă în vestul ţării, respectiv în Bucureşti.

Italienii fiind buni cioplitori în piatră, cunosc mai bine ca oricare cum se taie piatra pe filon sau cum se alege cea mai bună marmură. I-au învăţat şi pe alţii. Azi, mai pot fi găsiţi în localiatea   Greci, jud. Tulcea, urmaşii lucrătorilor din carierele de piatră de la Iacobdeal şi Turcoaia.

Diferenţele în cultura tradiţională a fiecărei etnii ţine de însăşi variantele reprezentării acelor credinţe arhaice, variante ce ţin de: religie, de secvenţa de timp în care s-a conturat obiceiul, de locul de baştină de unde a venit etnia respectiv.

Elementele diferenţiatoare n-au împiedicat însă, în Dobrogea, convieţuirea în bună înţelegere a tuturor etniilor. Fiecare şi-a adus contribuţia la conturarea civilizaţiei tradiţionale dobrogene. Etniile şi-au respectat reciproc obiceiurile, religia, modul de viaţă.  Armonia convieţuirii a constituit – întotdeauna – nota  esenţială a comportamentului comunităţii tradiţionale dobrogene.

Comunităţile din Dobrogea se pot mândri cu personalităţi care s-au remarcat în viaţa ştiinţifică şi culturală din România şi nu numai: regizorul Stere Gulea, actorul Toma Caragiu, prof. univ. dr. Bergi Asgian- membru al Academiei de Stiinte Medicale, prof. univ. dr. ing. Garabet Kumbetlian-membru al Academiei Tehnice, pianistul Harry Tavidian, romancierul Petru Vulcan, scriitorul Nichita Danilov, Gafar Mehmet, profesor universitar, doctor în medicina; ing. dr. Fikret Mujdaba, poetul  Mehmet Niyazi

La Colegiul Tehnic de Marină au loc în fiecare an şcolar activităţi cultural-educative  pe tema toleranţei. Aceste activităţi tratează şi toleranţa etnică. Pe 18 noiembrie 2010  de Ziua Toleranţei a avut loc o activitate cultural-educativă unde s-a discutat şi despre toleranţa etnică. Au fost prezentate materiale (referate, prezentări power-point, poezii ) despre tradiţiile  aromânilor, turcilor, tătarilor şi lipovenilor.

La noi în liceu sunt elevi şi profesori de alte etnii (turcă,tătară, aromână).  Nu întâmplător se vorbeşte de „modelul interetnic dobrogean”, o regiune în care convieţuirea interetnică poate fi un exemplu demn de urmat.

Bibliografie:
Nuredin Ibram, 1998, Comunitatea musulmană din Dobrogea : Repere de viaţă spirituală, Editura Ex Ponto, Constanţa
2003-Dobrogea. Cincizeci de ani de viaţă românească, ed. Ex Ponto, editia a II-a, Constanţa.
Simion Tavitian, 2003,. Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor, Editura Ex Ponto, Constanţa
Constantin Giurescu, 1965, Ştiri despre populaţia românească din Dobrogea în hărţi medievale şi moderne, editura Academiei Bucureşti.
Steluta Pârâu , 2000, Dobrogea – coordonatele unei zone de locuire interetnică, în revista Steaua Dobrogei , Casa Corpului Didactic Tulcea, , anul II, nr. 1(5) (I); nr. 6-7 (II); nr. 4(8); (III)
http://www.scribd.com/doc/17317024/Diversitatea-etnica-dobrogeana – internet.

Accesări: 92

Articole asemănătoare