Modalități de stimulare a dorinței de lectură la copii în cadrul cercului de creație literară

Lectura este o activitate esențială în dezvoltarea ființei umane deoarece ea sporește capacitatea de a gândi, de a realiza analogii între diverse concepte și situații care se pot regăsi în viața reală, fiind în același timp o modalitate plăcută de a  petrece timpul. Cărțile oferă copiilor posibilitatea de a evada într-o altă lume, la plăsmuirea căreia participă ei înșiși, colorând lumea cărții cu propria lor imaginație.

Literatura este mijlocul prin care copilul își poate satisface nevoia de  vrajă, de mister, de imaginar, de a fi puternic, care îi oferă modele sau situații concrete din care el învață să fie tolerant, sociabil, deschis. Pentru copil, lectura înseamnă însă, în primul rând, efort, și abia ulterior libertatea alunecării într-o altă realitate, joc și bucuria descoperirii de lucruri noi.

Pentru a veni în sprijinul elevilor, ajutându-i să depășească bariera pe care orice efort o presupune, am realizat împreună cu ei o serie de activități care să le stârnească interesul și să-i încurajeze în actul lecturii:

1. Lectura împreună cu elevii a unor cărți din literatura pentru copii și discutarea subiectului, a personajelor, a comportamentului acestora, clarificarea limbajului, dar și a unor elemente de compoziție îi ajută pe elevi să înțeleagă structura unui text, să-i decodifice mesajul și să se bucure de frumusețea unei alte lumi care se creează sub privirea lor. În modul acesta, ei nu se simt singuri în demersul lor de a descoperi alte realități, iar efortul pe care ei îl simt este minimalizat.

2. Implicarea elevilor în realizarea unor activități culturale dedicate anumitor scriitori sunt deosebit de importante deoarece ei învață despre viața și opera creatorilor, care le pot deveni modele, fără efort. De exemplu, pregătind o activitate dedicată zilei lui Mihai Eminescu, elevii l-au descoperit pe marele poet cunoscându-i copilăria, temperamentul, obiceiurile, poeziile și textele în proză, au reținut multe date biografice, au învățat poezii, au scris texte proprii în care au folosit motive eminesciene, au abordat teme comune cu cele folosite de poet și au invitat părinții pentru a vedea roadele muncii lor în cadrul unei serbări, care le-a întărit stima de sine, bucurându-se de aprecierea celor din jur.

3. Participând la prezentări de carte, elevii iau contact direct cu scriitorii contemporani,  acei oameni pe care ei îi consideră de neatins, le pun întrebări, îi cunosc. Întâlnirea cu Simona Antonescu la librăria Humanitas din Ploiești a fost pentru elevi prilej de mare bucurie și un izvor de cunoaștere. Seria de cărți Istoria povestită copiilor reprezintă o modalitate de a călători în timp într-un mod fabulos (cufărul fermecat îi transportă pe Călin și Ilinca, protagoniștii volumelor, în trecut), dar și o poartă deschisă către istoria românilor.

4. Realizarea unor activități extracerc în care elevii își prezintă propriile încercări literare îi apropie de lumea cărților și le oferă încredere că și ei înșiși se pot juca de-a creatorii. “Lumea basmelor” este o astfel de activitate pentru care elevii s-au pregătit citind basme, discutând elementele specifce acestei specii literare și creând propriile lor povești, pe care le-au prezentat apoi în cadrul unei întâlniri în afara orelor.

5. Vizitarea unor case memoriale ale scriitorilor le oferă prilejul de a cunoaște direct o parte din universul în care aceștia s-au format. Excursiile la casele memoriale Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Iulia Hașdeu au fost momente de încântare, ce au adus bucuria aventurii, dar și a cunoașterii și apropierea de operele scriitorilor.

6. Organizarea unor excursii la târgul de carte le creează copiilor obișnuința de a-și cumpăra cărți, foarte importantă pentru evoluția lor viitoare, pentru obiceiurile adultului de mai târziu.

În lumea noastră, în care tehnologia este indispensabilă, iar jocurile pe calculator oferă copiilor plăcere gratuită și satisfacerea nevoii de evadare din cotidian, apropierea elevilor de lectură este o provocare pentru profesor. Însă, odată ce bariera de efort este trecută, beneficiile pe care cititul le aduce în viața copilului sunt enorme.

 

prof. Mirabela Șerban

Palatul Copiilor, Ploiești (Prahova) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mirabela.serban

Articole asemănătoare