Fiecare persoană, când devine părinte, obține o „meserie” fără vreun certificat de calificare în acest domeniu. Pentru a deveni părinte inteligenți, are nevoie de sfaturi, de un suport educațional din partea cadrelor didactice, întrucât rolul lor de părinte e unul plin de provocări și decizii. Părinții sunt foarte importanți, iar consilierea lor trebuie să le sporească încrederea și respectul față de ei înșiși, față de propriul copil, față de cadrul didactic.
Comunicarea face parte din viața de zi cu zi și este modalitatea prin care transmitem idei, sentimente, emoții și păreri, pentru a socializa, negocia și influența. Cuvântul e ca o baghetă magică. În interiorul fiecărui cuvânt rostit există o forță magică. Felul în care rostim sau formulăm o propoziție contează mai mult decât ceea ce spunem. Suntem datori să frecventăm dezvoltarea limbajului și nu să acceptăm sărăcirea acestuia (din păcate se diminuează progresiv).
Filmul, considerat ca fiind a șaptea artă, în secolul al XX-lea a devenit cel mai important mediu de comunicare reușind să modeleze lumea așa cum nu a mai făcut-o nicio altă artă până la apariția sa. Vizionarea de filme ne fac să simțim emoții diferite care ne îmbogățesc viața, pot fi o experiență psihologică grozavă. În psihoterapie, filmele folosite în scop terapeutic ajuta clienții să conecteze propria experiență de viață celei demonstrate pe ecran și astfel pot obține soluții noi la problemele cele vechi. Filmele vizionate de părinți permit o mai rapidă înțelegere a unei situații și concepte, sunt o bogată resursă de situații de viață extraordinare. Cele educaționale stimulează discuții deschise, reușesc să stârnească diverse emoții și să pregătească spectatorul pentru reflecție.
Filmul educațional „Les Choristes”, propus părinților, nu face altceva decât să vină să întărească spusele lui Heidegger, care spunea ca noi nu putem gândi în afara cuvintelor, noi gândim raportat la numărul cuvintelor, dacă am pierdut cuvântul am pierdut frumusețea cuvântului, frumusețea rațiunii. Filmul poate fi privit ca prezentarea omului lipsit de frumusetea ratiunii, cu un vocabular limitat de cuvinte în comunicarea defectuoasă cu elevii, redus la expresia „acțiune și reacțiune” în antiteza cu noul pedagog care prin arta comunicării, presărată cu multă răbdare reușește lucruri deosebit de mărețe. Cuvântul e folosit și ca armă/ unealtă de dezarmare completă dar și balsam, leac pentru suflet.
Filmul evidențiază diferența dintre pedagogia absurdă, menită nici animalelor „acțiune și reacțiune”, presărată cu pedepse crude, unde elevii sunt văzuți drept ratați în viață, fără vreun viitor, și pedagogia centrată pe elev, unde conexiunea dintre elev și pedagog este de aur, unde elevul este valorificat, pedagogia care urmărește dezvoltarea copilului și nu “disciplinarea lui. Pedagogul reușește să se conecteze cu elevii buclucași prin mici glume, interacțiuni, acte ce denotă empatie. Filmul demonstrează că ascultarea, răbdarea, pasiunea și nu în ultimul rând, simplele gesturi de afecțiune pot declanșa o schimbare. Binele lui Mathieu în cele din urmă paralizează iar elevii, și nu numai, simt nevoia să stea lângă el, sursa generatoare a binelui.
Filmul începe prin a prezenta discuția între doi vechi prieteni care au jurnalul unui fost profesor, jurnal pe care îl citesc împreună. Clément Mathieu ajunge la Fond de l’Étang („Fundul iazului”), un internat francez pentru băieți cu probleme, pentru a lucra ca supraveghetor, pedagog și profesor. La poartă îl întâlnește pe Pépinot, băiatul care aștepta sâmbăta, ca tatăl său să îl ia acasă, lucru care nu avea să se întâmple deoarece el era orfan de război.
Mathieu descoperă că băieții sunt pedepsiți nemilos de către directorul Rachin și încearcă să îi cucerească folosind umorul și bunătatea. Cu toate că tăinuiește identitatea vinovaților în situații diferite, băieții cântă cântece grosolane despre el. Mathieu își pune în un plan să disciplineze elevii prin cântec. Folosirea muzicii ca terapie și disciplinare nu este deloc ușoară mai ales când condiționează și anumite comportamente. Situația se îmbunătățește rapid: copiii sunt mai fericiți, iar facultatea mai puțin strictă – chiar și Rachin începe să se relaxeze, jucând fotbal cu băieții și făcând un avion de hârtie. Indiferent de situații, profesorul dă dovadă de calm, înțelepciune fie atunci când este atras de mama singură a unui elev, fie când un elev încearcă să-l sugrume pe Rachin, fie când este interzisă activitatea corului, fie când este demis pentru încălcarea regulilor, chiar dacă a salvat viața băieților. Când Mathieu pleacă, băieților li s-a interzis să-și ia rămas bun. Ei se închid în sala de clasă, cântă și aruncă mesaje de adio pe fereastră pe avioane de hârtie. Atins, Mathieu pleacă, cugetând despre cum a eșuat și nimeni nu știe de existența sa.
Din momentul în care ne naştem, corpul fizic este supus uzurii, în fiecare clipă miliarde de celule mor şi doar câteva milioane se refac. Cauzele sunt multiple: stresul, oboseala, alimentaţia etc. Pentru menţinerea în bună stare a fiinţei umane este necesar a face ordine în viaţa noastră. Avem un bagaj cu care venim în această lume. Depinde doar de noi înşine să îl consumăm cât mai raţional.
„Arta ne poate economisi timpul si salva vietile – prin mementouri oportune și viscerale de echilibru și bunătate despre care nu ar trebui niciodată să presupunem că știm dinainte totul” . (Arta ca terapie, pag.42)