Metode didactice moderne utilizate în predarea chimiei

În contextul actual se impune o reorientare a activității instructiv-educative desfășurată de către dascăli  în sensul utilizării frecvente a metodelor moderne de predare-învățare deoarece  acestea sunt cele care asigură reușita în educație, procentul “analfabeților funcționali” reducându-se simțitor.

Metodele de învăţământ pot fi definite ca „modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi  însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă”(M. Ionescu).
Metodele tradiţionale (expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu manualul, exerciţiul, ș.a.) nu mai răspund nevoilor actuale de învățare ale elevilor, din cauza caracteristicilor lor principale, între care pot fi amintite următoarele:

  •   relaţia profesor-elev este autocratică, disciplina şcolară fiind impusă, generând astfel pasivitate în rândul elevilor;
  •   pun accentul pe însuşirea conţinutului, vizând, în principal, latura informativă a educaţiei;
  •   sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii,  comunicarea fiind unidirecțională;
  •   sunt predominant comunicative;
  •   evaluarea constă în reproducerea cunoștințelor;
  •   stimulează motivaţia extrinsecă pentru învăţare.

În schimb, metodele moderne (algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metodele de simulare, jocurile, învăţarea pe simulator, învăţarea prin descoperire, învățarea cu ajutorul calculatorului, metoda cubului, metoda Stiu-Vreau sa stiu-Am învățat, metoda mozaicului, brainstormingul, ș.a.) au mutiple avantaje deoarece:

  •   relaţia profesor-elev este democratică, bazată pe respect şi colaborare;
  •   acordă prioritate dezvoltării personalităţii elevilor, vizând latura formativă a educaţiei;
  •   sunt centrate pe activitatea de învăţare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educaţional;
  •   sunt centrate pe acţiune, pe învăţarea prin descoperire;
  •   sunt flexibile, încurajează învăţarea prin cooperare şi capacitatea de autoevaluare la elevi, evaluarea fiind una formativă;
  •   stimulează motivaţia intrinsecă.

Experiența mea didactică mi-a dovedit că, dintre acestea, problematizarea nu trebuie să lipsească de la nicio lecție, ea determinând elevii să gândească.

Problematizarea este o metodă de învățământ care constă  în crearea, în scop didactic, a unei stări conflictuale, a unei contradicții între cunoștințele elevilor și cerințele unei situații-problemă care li se propune elevilor spre rezolvare.

Profesorul nu predă elevilor cunoștințe gata elaborate, ci îi pune în situația de a căuta activ, de a descoperi noi reguli, de a aborda critic, toate acestea generând o nouă învățare care îndeamnă la reflecții și la căutare. Conceptul pedagogic de situație-problemă nu trebuie confundat cu conceptul pedagogic de problemă, care presupune o sarcină didactică rezolvabilă prin aplicarea unor cunoștințe dobândite anterior.

În rezolvarea situației-problemă, care solicită reorganizarea și chiar restructurarea cunoștințelor dobândite anterior, urmez algoritmul propus de Thorndike:
1. Definirea problemei (adică a situației din care elevii trebuie să iasă și a obiectelor necesare în direcția unei eventuale soluții);
2. Gruparea și selecționarea informației. În această fază cer elevilor să caute informația relevantă pentru soluționarea problemei;
3. Elaborarea problemei prin reflectare, vizând o soluție. Elevii raționează asupra tuturor informațiilor disponibile prin modalități diferite (intuiție, deducție, analogie, reducere la absurd, etc.);
4. Elaborarea soluției de către elevi, profesorul reținând o idee considerată ca fiind cea mai potrivită sau cea mai puțin nepotrivită;
5. Punerea în aplicare a soluției găsite și reflectarea asupra rezultatelor. [ Fătu S.]

Exemple de situații-problemă:
a) Substanțele ionice sunt solubile în apă. Totuși, halogenurile de argint sunt greu solubile în apă. Cum se explică această proprietate?
b) Regula dreptunghiului se poate aplica în cazul amestecurilor de soluții. Se poate aplica și în cazul în care se adaugă solvent sau solvat la o soluție?

De asemenea algoritmizarea este o altă metodă pe care o utilizez frecvent. Este metoda de predare-învățare care constă în utilizarea și valorificarea algoritmilor. Un algoritm reprezintă o succesiune de operații care se desfășoară întotdeauna în aceeași ordine, cu strictețe stabilită și care conduce în final la rezolvarea corectă a unei probleme sau sarcini concrete de același tip.

Elevul își însușește, pe calea algoritmizării, cunoștințele sau tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei căi deja stabilite. Algoritmii ce intervin în predarea chimiei pot fi încadrați astfel:
• Algoritmi de rezolvare, prezenți sub forma unor scheme de rezolvare a unor probleme de chimie de diferite tipuri;
• Algoritmi de identificare a unui anumit tip de probleme, de prezentare a unui grup de proprietăți prin intermediul cărora pot fi identificate categorii de substanțe și fenomene chimice.

Exemple de algoritmi utilizați:

A. Pentru stabilirea formulei moleculare a unei substanțe dintr-un raport masic algoritmul (algoritm sub formă de reguli de calcul) este:
1. Împărțirea valorilor la masa atomică a elementelor respective;
2. Raportarea la numărul cel mai mic;
3. Stabilirea formulei brute;
4. Stabilirea formulei moleculare.

B. Pentru rezolvarea unor probleme pe baza ecuațiilor chimice, algoritmul este:
1. Stabilirea datelor problemei;
2. Scrierea ecuației reacției chimice;
3. Exprimarea în grame sau în moli a reactanților sau a produșilor de reacție;
4. Stabilirea mărimii care trebuie determinată;
5. Stabilirea proporțiilor din care se va determina necunoscuta;
6. Determinarea necunoscutei.

C. Pentru calcularea unor mărimi în cazul amestecării unor soluții, algoritmul de aplicare a regulii dreptunghiului este:
1. În colțurile dreptunghiului se trec, pe o latură (mare sau mică), concentrațiile soluțiilor care se amestecă, c1 și c2;
2. La intersecția diagonalelor dreptunghiului se trece concentrația soluției finale, cf, obținută prin amestecarea celor două soluții;
3. Pe fiecare diagonală se face diferența celor două numere aflate în colț și la intersecție (întotdeauna din numărul mai mare se scade numărul mai mic), rezultatul trecându-se în colțul de jos al diagonalei, obținându-se astfel părțile de soluții care se amestecă;
4. Se scrie proporția (raportul de masă sau de volum) în care trebuie amestecate cele două soluții pentru a obține soluția finală.
5. Se calculează mărimea cerută.

Modelarea este o altă metodă pe care o utilizez în cadrul orelor, pentru a studia teorii, concepte sau fenomene care nu sunt accesibile în formă naturală, autentică, prin intermediul unor copii materiale, denumite modele. Modelul redă doar elementele esențiale ale originalului, ajutând la  conceptualizarea mintală.

Utilizarea sistematică a modelelor implică activizarea elevilor și contribuie la stimularea capacității lor de a emite ipoteze, de a formula alternative, de a face raționamente analogice.

Modelarea moleculelor, rețelelor cristaline, ecuațiilor reacțiilor chimice, proceselor fizice sau chimice, a tot ceea ce ține de structura internă a substanțelor, sunt câteva exemple cu ajutorul cărora facilitez elevilor înțelegerea structurilor, proceselor și fenomenelor.

Trecând la metodele activ-participative (metoda cubului, metoda Stiu – Vreau sa stiu -Am învățat,  brainstormingul, Turul galeriei, diagrama Venn-Euler, metoda mozaicului, metoda ciorchinelui, ș.a.) am observat că obțin rezultate mai bune cu diagrama Venn, metoda Știu – Vreau să știu – Am învățat, metoda cubului sau cu metoda mozaicului.

Diagrama Venn reprezintă un organizator cognitiv format din două cercuri parțial suprapuse în care se înscriu asemănările și deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte. În zona în care se suprapun cele două cercuri se grupează asemănările, iar în zonele rămase libere se menționează deosebirile.

Metoda are ca obiectiv sistematizarea cunoștințelor și restructurarea ideilor unui conținut abordat. Etapele metodei sunt următoarele:
1. Comunicarea sarcinii de lucru;
2. Activitatea în pereche sau în grup;
3. Activitatea frontală.

Este o metodă pe care am aplicat-o cu succes la realizarea unor comparații privind comportamentul chimic sau proprietățile fizice ale oxizilor vs. hidroxizi, alchenelor vs. alcadiene, alcooli vs. fenoli.

Metoda cubului presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme.

Sunt recomandate următoarele etape:
a. Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează;
b. Anunţarea subiectului pus în discuţie;
c. Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinţei de pe una dintre feţele cubului;
d. Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe;
e. Afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei.

Această metodă acoperă neajunsurile învăţării individualizate, solicită gândirea elevilor, oferindu-le posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unor abordări complexe. Am aplicat  această metodă în cadrul lecțiilor care au avut ca tematică clasificarea reacțiilor chimice organice.

Metoda ”Ştiu – Vreau să ştiu – Am învățat” este o metodă ce urmăreşte conştientizarea elevilor în legătură cu propria lor activitate de cunoaştere, respectiv stimularea abilităţilor metacognitive şi a gândirii critice.

Etapele metodei:
a. împărţirea clasei pe perechi şi anunţarea temei;
b. elevii fac o listă cu tot ceea ce ştiu despre tema aleasă;
c. profesorul alcătuiește la tablă un tabel cu următoarele coloane: ştim/ credem că ştim/ ceea ce vrem să ştim, ceea ce am învăţat;
d. elevii spun ceea ce au notat, iar profesorul completează prima coloană;
e. elevii alcătuiesc apoi o listă de întrebări pe marginea subiectului abordat, iar profesorul completează coloana a doua a tabelului;
f. se citeşte informația din manual sau din fișele de instruire realizate de către profesor;
g. se revine asupra listei de întrebări şi se răspunde la fiecare dintre acestea;
h. se completează coloana a treia din tabel. Unele întrebări ar putea rămâne fără răspuns sau ar putea să apară unele noi, care trebuie consemnate;
i. elevii compară ceea ce ştiau despre subiect cu ceea ce au învăţat din noua lecţie (coloanele 1 şi 3 din tabel);
j. se precizează alte surse de informare pentru răspunsurile la toate întrebările expuse în coloana a doua. Întrebările din coloana a doua pot fi folosite pentru investigaţii suplimentare prin muncă individuală şi realizarea unui eseu sau a unui studiu de caz.

Această metodă se poate regăsi în scenariul oricărei lecții de predare.

Metodele moderne de învăţare prin cooperare conduc la stimularea încrederii în sine a elevilor, la dezvoltarea abilităţilor lor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului, la optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor altcuiva (exersarea unor roluri), la dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente, la dezvoltarea răspunderii individuale şi de grup, la formarea capacităţii de a formula şi a adresa întrebări, la dezvoltarea respectului față de capacitățile intelectuale ale celorlalţi colegi.

Un profesor foarte bine pregătit  va intui și va alege  întotdeauna corect metodele cele mai eficiente pentru fiecare efectiv de elevi cu care vine în contact, în funcție de obiectivele vizate de fiecare etapă a demersului didactic proiectat pe baza unităților de învățare, personalizarea proiectării fiind o condiție pentru reușita procesului instructiv-educativ.

Bibliografie
1. Naumescu A., Corpodean C., Metodica predării chimiei, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, pag. 30-50
2. Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag. 250-275
3. Fătu S., Didactica chimiei, Editura Corint, București, 2002, pag. 31-72
4. www.isjcj.ro/crei/crei/pdfeuri/formare/ghiduri%20tvet/Invatarea%20centrata%20pe%20elev_rom.pdfâ
5. ro.scribd.com/doc/46339924/Stiluri-Si-Metode-Didactice-Moderne

 

prof. Nicoleta Predoiu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.predoiu

Articole asemănătoare