Se observă în ultimul timp o preocupare în domeniul punerii în evidență a unor modalități prin care evaluarea școlară să fie mai justă, mai umană și mai profitabilă pentru elevi (Manolescu, 2005, p.87). Putem spune că metodele moderne/ alternative asigură pregătirea elevului pentru experiențele din viața reală, pentru problemele cu care se va confrunta, pentru reflecție, pentru ca el să adopte un stil propriu de evaluare și autoevaluare.
Pentru cadrul didactic, metodele de evaluare sunt niște căi prin care li se oferă posibilitatea elevilor să reliefeze nivelul lor de competente, capacități, cunoștințe și abilități. Caracteristicile conceptului actual de evaluare au fost sintetizate de către literatura de specialitate astfel:
- evaluarea școlară nu este un scop în sine, ci este un mijloc spre progresul elevului;
- evaluarea trebuie să fie integrată în slujba întregului proces educativ;
- evaluarea trebuie să se refere la drumul pe care elevul l-a parcurs și dacă a făcut progrese școlare;
- evaluarea trebuie să faciliteze progresul elevului și să stimuleze activitatea realizată de acesta;
- profesorul trebuie să fie obiectiv și neutru, astfel el va fi corect în evaluare;
- cadrul didactic trebuie să îi transmită elevului cele mai utile informații, asta înseamnă evaluarea unui elev;
- evaluarea trebuie să fie un ajutor pentru elev;
- evaluarea trebuie să ajute elevul să își construiască viitorul, evaluarea trebuie să fie în folosul copilului;
- evaluarea trebuie adresată ființei în creștere, care mai are până termină procesul de dezvoltare.
Evaluarea modernă/ complementară este asociată aprecierii și măsurării rezultatelor. Este importantă adoptarea unei măsuri ameliorative și decizii, deoarece nu reprezintă un simplu control și un scop.
Înainte de evaluare există niște criterii bine formulate, după care sunt evaluați elevii; se face evaluarea în raport cu o normă; criteriile sunt cunoscute și de cel evaluat, nu doar de evaluator; metodele, tehnicile sunt diversificate, în funcție de situațiile didactice prezentate de cadrul didactic; evaluarea este deschisă spre noi perspective în spațiul școlar (relația profesor-elev, soluții de integrare socială, competente relaționale); evaluarea se centrează pe rezultatele pozitive și rezultatele negative nu sunt sancționate în permanență; elevul are drepturi egale, este un partener în relația educațională, având la bază „contractul pedagogic”; se oferă o rigoare metodologică și transparentă; încearcă să aprecieze ansamblul de procese ce duc la învățare.
În evaluare, se pune accentul pe emiterea unor judecați de valoare și probleme de valoare – astfel, se acordă preponderență funcției educative. Evaluarea trebuie să se preocupe de aspectul uman, încercând adesea să fie ca o interogație globală. În mod normal, aceasta trebuie să acopere domeniile afective, cognitive și pe cele psihomotorii în învățarea școlară a elevului.
Pe lângă rezultatele școlare, evaluarea se preocupă și de procesul predării și procesul învățării pe care le implică – nu mai este în exteriorul procesului didactic, ci se constituie ca o parte a procesului didactic. În permanență este dezvoltată, pentru elev, o funcție de feedback – evaluarea informează personalul didactic despre punctele tari și punctele slabe ale eforturilor care au fost depuse de cadrul didactic însuși și de către elev; scopul este ca activitatea didactică să fie cât mai eficientă.
Evaluarea are un rol activ: procesele de intervenție formative, de predare și învățare sunt într-o continuă transformare; este un proces continuu, care este integrat în procesul de instruire. Evaluarea reprezintă un mijloc prin care se comunica informații despre stadiul de învățare, pentru ameliorarea și reorganizarea acesteia.
Metodele complementare de evaluare „sunt mult mai suple și permit profesorului sa structureze puncte de reper și să adune informații asupra derulării activității sale, utilizând instrumente ce se adecvează mai mult la specificul situațiilor instructiv – educative. O oarecare dificultate intervine din cauză că metodele de evaluare date nu sunt standardizate, modul de proiectare și aplicare depinzând, în fiecare caz în parte, de la profesor la profesor” (Cucoș, 2002, p. 384).
Bibliografie
1. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002
2. Мanolescu, Мiron, Evaluarea școlară – metode, tehnici, instrumente, Editura Мeteor Press, București, 2005