Metodele utilizate în activitatea noastră didactică sunt numeroase și cu aplicaţii multiple, iar rolul utilizării acestor metode clasice și moderne de predare-învățare-evaluare este de a stimula dezvoltarea gândirii critice la elevii noștri. Aceste metode pot fi clasice și tradiționale, și moderne, activ-participative.
Printre metodele clasice enumerăm expunerea și conversația, care sunt centrate pe transmiterea informației de către un cadru didactic, care favorizează pasivitatea unor elevi.
Metodele tradiționale de evaluare a rezultatelor învățării sunt necesare pentru a evalua nu numai produsele activităţii şi învăţării elevilor noștri, ci şi a proceselor de învăţare, a competenţelor achiziţionate, a atitudinilor dezvoltate, precum şi a progresului elevilor. Din păcate aceste metode tradiționale nu pot acoperi toata gama de rezultate școlare, care trebuie să fie evaluate, prin urmare cadrul didactic de limbi străine poate face apel la așa numitele metode complementare de evaluare.
În schimb… metodele moderne pun accent pe elev, pe colaborare și pe dezvoltarea gândirii critice, transformând învățarea într-un proces creativ, activ și aplicat. În opinia mea, pentru a reuși în relația cu elevii, un cadru didactic trebuie să găsească o modalitate bună de comunicare, o bună susținere practică și științifică.
Metodele activ-participative pun accent pe învăţarea prin cooperare, pot fi utilizate împreună cu metodele tradiţionale de învăţare. Educaţia prin participare îi ajută pe elevi să-şi exprime opţiunile în domeniul educaţiei, culturii și a timpului liber. Astfel, ei pot deveni coparticipanţi la propria formare. Elevii nu sunt doar receptori de informaţii, ci şi participanți activi la educaţie.
În lucrarea sa din 2001, I. Jinga, ne explică că o competență profesională reprezintă „un ansamblu de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile de personalitate ale educatorilor, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice […] iar performanțele obținute să se situeze aproape de nivelul maxim al potențialului intelectual al fiecăruia”.
Pe parcursul celor 39 de ani lucrați în învățământul românesc cred că un procent de 40 % a fost obținut la îmbinarea metodelor clasice cu cele moderne, un procent mai mic doar cu metode moderne și cel mai mic procent cu metode clasice, deoarece în centrul atenției trebuie să fie elevul.
Metodele noi și moderne fac din elevii noștri parteneri la propria lor instruire. Enumăr doar cîteva metode utilizate de mine la clasă: metoda cubului, metoda exploziei stelare,metoda diagramei Venn, metoda ciorchinelui, metoda întrebării surpriză, metoda Pălăriilor gânditoare, metoda 6/3/5, metoda 50/30/20, metoda Turul galeriei, metoda Mozaicului.
Aceste metode moderne utilizate de mine ca și profesor pentru învățământul primar încurajează inițiativa, gândirea, argumentarea, autoevaluarea și pune în centrul activităților în toate situațiile. În prezent se merge aproape la fiecare evaluare pe chestionare sau quiz-uri fiind considerate metode foarte bune și în același timp interactive, iar evaluare diferențiată se realizează uneori în funcție de specificul clasei îndrumate.
După părerea mea, această situație ar trebui să ducă în funcție de tipul de lecție la o combinare a metodelor clasice cu cele moderne cu o bună interactivitate în folosul elevilor. O bună practică s-a dovedit a fi și autoevaluarea si evaluarea colegială și abia la final intervenția învățătoarei să lămurească eventualele greșeli sau neclarități.
În concluzie, în procesul didactic, profesorul trebuie să propună diferite situaţii pentru dezvoltarea personalităţii elevilor, creativitatea, fiind esențială în atingerea performanței școlare.
Bibliografie
Marcu V., Filimon L., Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, 2003