Metodele utilizate în activitatea noastră didactică sunt numeroase și cu aplicații multiple, iar rolul utilizării acestor metode clasice și moderne de predare-învățare-evaluare este de a stimula dezvoltarea gândirii critice la elevii noștri. Aceste metode pot fi clasice și tradiționale, și moderne, activ-participative.
Printre metodele clasice enumerăm expunerea și conversația, care sunt centrate pe transmiterea informației de către un cadru didactic, care favorizează pasivitatea unor elevi.
Metodele tradiționale de evaluare a rezultatelor învățării sunt necesare pentru a evalua nu numai produsele activității și învățării elevilor noștri, ci și procesele de învățare, competențele achiziționate, atitudinile dezvoltate, precum și progresul elevilor. Din păcate, aceste metode tradiționale nu pot acoperi toată gama de rezultate școlare care trebuie să fie evaluate, prin urmare cadrul didactic de limbi străine poate face apel la așa-numitele metode complementare de evaluare.
În schimb, metodele moderne pun accent pe elev, pe colaborare și pe dezvoltarea gândirii critice, transformând învățarea într-un proces creativ, activ și aplicat. În opinia mea, pentru a reuși în relația cu elevii, un cadru didactic trebuie să găsească o modalitate bună de comunicare, o bună susținere practică și științifică.
Metodele activ-participative pun accent pe învățarea prin cooperare, pot fi utilizate împreună cu metodele tradiționale de învățare. Educația prin participare îi ajută pe elevi să-și exprime opțiunile în domeniul educației, culturii și al timpului liber. Astfel, ei pot deveni coparticipanți la propria formare. Elevii nu sunt doar receptori de informații, ci și participanți activi la educație.
În lucrarea sa din 2001, I. Jinga ne explică că o competență profesională reprezintă „un ansamblu de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile de personalitate ale educatorilor, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice […] iar performanțele obținute să se situeze aproape de nivelul maxim al potențialului intelectual al fiecăruia”.
Pe parcursul celor 39 de ani lucrați în învățământul românesc, cred că un procent de 40% a fost obținut la îmbinarea metodelor clasice cu cele moderne, un procent mai mic doar cu metode moderne și cel mai mic procent cu metode clasice, deoarece în centrul atenției trebuie să fie elevul.
Metodele noi și moderne fac din elevii noștri parteneri la propria lor instruire. Enumăr doar câteva metode utilizate de mine la clasă: metoda cubului, metoda exploziei stelare, metoda diagramei Venn, metoda ciorchinelui, metoda întrebării surpriză, metoda Pălăriilor gânditoare, metoda 6/3/5, metoda 50/30/20, metoda Turul galeriei, metoda Mozaicului.
Aceste metode moderne utilizate de mine ca profesor pentru învățământul primar încurajează inițiativa, gândirea, argumentarea, autoevaluarea și pun în centrul activităților elevul în toate situațiile. În prezent se merge aproape la fiecare evaluare pe chestionare sau quiz-uri, fiind considerate metode foarte bune și în același timp interactive, iar evaluarea diferențiată se realizează uneori în funcție de specificul clasei îndrumată.
După părerea mea, această situație ar trebui să ducă, în funcție de tipul de lecție, la o combinare a metodelor clasice cu cele moderne, cu o bună interactivitate în folosul elevilor. O bună practică s-a dovedit a fi și autoevaluarea și evaluarea colegială și abia la final intervenția învățătoarei să lămurească eventualele greșeli sau neclarități.
În concluzie, în procesul didactic, profesorul trebuie să propună diferite situații pentru dezvoltarea personalității elevilor, creativitatea fiind esențială în atingerea performanței școlare.
Bibliografie
Marcu V., Filimon L., Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, 2003