Metoda grupurilor adaptată pentru învățarea digitală

Suspendarea cursurilor învățământului din România a adus noi provocări pentru educatori și educabili, deopotrivă. Dacă elevilor le-a fost mai ușoară trecerea la școala online, adaptarea tuturor profesorilor la noile cerințe impuse de acest tip de învățare, a trebuit să se realizeze într-un timp cât mai scurt, avantajați fiind cei care aveau dobândite competențe digitale. În mediul online, actul instructiv-educativ a căpătat astfel noi valențe, ca urmare a numeroaselor oportunități pe care le prezintă instrumentele și platformele educaționale.
În aceste condiții, doresc să vă împărtășesc una dintre experiențele mele ca profesor în școala online, trăită la una dintre clasele mele de-a XI-a, la disciplina (modulul) Marketing.

Una dintre metodele folosite în timpul orelor online este metoda Mozaicului/ JIGSAW, readaptată pentru învățarea digitală.

Dacă în instruirea clasică această metodă presupune la un moment dat interacțiunea nemijlocită a elevilor pe grupe inițiale și pe grupe de experți, în instruirea online, în ciuda faptului că s-a dovedit a fi necrofagă, această metodă a devenit și mai atractivă datorită integrării în activitățile școlare a suitei Classroom dar și a folosirii de softuri educaționale precum LearningApps pentru fixarea cunoștințelor.

Tema lecției: Funcțiile marketingului – Determinarea funcțiilor marketingului

Tipul de activitate: activitate în clasa virtuală. Sarcina de lucru: în colaborare.

Competențele derivate ale activității:

  • Cd1: identificarea funcțiilor marketingului
  • Cd2: descrierea fiecărei funcții a marketingului
  • Cd3: realizarea corelațiilor dintre funcțiile marketingului

Sarcina de lucru pentru elevi: formați grupe de câte 4 elevi, numărând de la 1 la 4. Studiați fișele text nr. 1, 2, 3, 4 corespunzătoare numărului primit la începutul activității, fișe pe care le găsiți postate la secțiunea Materiale pe Classroom.  Fiecare fișă este editabilă și conține, ca subtemă, una dintre cele 4 funcții de marketing. Elevii cu numărul 1 vor studia Fișa text nr. 1, cei cu numărul 2, Fișa text nr. 2, etc. Timp de lucru 3-4 minute.

După expirarea timpului, formați grupele de experți nr. 1, 2 , 3 și 4, respectiv, reuniți-vă virtual pe Classroom, și dezbateți succesiv funcția de marketing din fișa primită. În cazul în care aveți nelămuriri, postați întrebările fie pe chat, fie pe fișa text editabilă primită anterior. Timp de lucru 5 minute.

Reîntoarceți-vă/ reveniți (virtual) în grupele inițiale și transmiteți colegilor cunoștințele asimilate anterior, în grupele de experți. Timp de lucru 5-6 minute per grupe.

Pe Classroom, elaborați ca grupă inițială, într-un document colaborativ, corelațiile corecte dintre funcțiile marketingului. Utilizând internetul, în același document colaborativ, dați câte un exemplu de acțiune a unei firme (la alegere) în sensul îndeplinirii celor 4 funcții de marketing. Apoi postați pe padlet-ul clasei.

La sfârșitul activității rezolvați exercițiul cu titlul ”Funcțiile marketingului”, accesând linkul learningapps.org/13794116

Modul probabil de derulare a activității/ în care elevii vor rezolva sarcina de lucru:

Profesorul anunță tema activității, enumeră competențele derivate ale lecției prin intermediul unei prezentări ppt pe care o derulează în timp real și precizează că metoda pe care o va folosi în predarea digitală a noilor conținuturi este metoda grupurilor, cunoscută și sub numele de metoda mozaicului sau JIGSAW. Elevii accesează fișele text corespunzătoare numărului primit de fiecare elev la începutul activității pe Classroom.

Constituirea grupurilor de experți:

După studiul independent, elevii care au același număr se reunesc virtual pe Classroom, pentru a dezbate subtema primită. Fiecare grupă are 5 minute de dezbateri. Aceștia se consultă, solicită lămuriri, având și sprijinul profesorului. În cazul în care au în continuare nelămuriri, aceștia pot edita comentarii pe fișa distribuită de profesor, urmând să o posteze ulterior pe Classroom. Astfel, profesorul poate oferi feed-back și sprijin în asimilarea corectă și integrală a noilor cunoștințe. Între timp, colegii celorlalte grupe care își continuă studiul, se pot consulta și pe Whatsapp, Messenger, chat etc.

Reîntoarcerea (virtuală) în grupa inițială de învățare:

După reconstituirea grupelor inițiale, fiecare elev transmite colegilor de grupă cunoștințele asimilate anterior, pe Meet, după același scenariu, cu prelungirea timpului la 5-6 minute per grupă. Elevii sunt stimulați să discute, să adreseze întrebări. Fiecare grupă elaborează pe Classroom, într-un document colaborativ, corelațiile corecte dintre funcțiile marketingului. Elevii utilizează apoi internetul pentru a identifica exemple de acțiune a unor firme (la alegere) în sensul îndeplinirii celor 4 funcții de marketing. Apoi elaborează/ scriu în același document colaborativ, exemplele identificate. Elevii postează acest document colaborativ pe padlet-ul clasei.

Feed-back și fixarea cunoștințelor.

La sfârșitul activității elevii rezolvă exercițiul de pe LearningApps, cu titlul ”Funcțiile marketingului” accesând linkul  learningapps.org/13794116, link care a fost postat anterior de către profesor pe Classroom pentru această activitate.

Astfel, la sfârșitul activității, toți elevii au fost capabili să descrie pe scurt funcțiile marketingului, precum și să realizeze corelații între acestea.

 

prof. Nonuleta-Luminița Tudosă

Colegiul de Industrie Alimentară Elena Doamna, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nonuleta.tudosa

Articole asemănătoare