În anul 1993, după aproape 40 de ani de cercetare, Prof. Dr. Dan Olweus, un profesor cercetător în psihologie din Norvegia, a definit noţiunea de bullying în mediul şcolar ca fiind „expunerea, în mod repetat în timp, la acţiuni negative din partea unuia sau mai multor elevi… O acţiune negativă este situaţia în care o persoană provoacă intenţionat, sau intenţionează să provoace, durere fizică, sau disconfort unei alte persoane, prin contact fizic, cuvinte sau în alte moduri.” (Olweus 1993).
Comportamentul de tip bullying are trei caracteristici esențiale: intenționalitate (comportament proactiv, copiii care agresează au intenția de a răni), dezechilibru al puterii (cei care agresează sunt mai puternici decât victima, deţin mai multă putere fizică şi psihologică) şi repetitivitate (apare în mod repetat de-a lungul unei perioade de timp). Se poate manifesta fizic prin lovire, împingere, pocnire, ciupire, constrângere prin contact fizic, verbal prin ameninţări, tachinare, insulte, şantaj, poreclire, răspândire de zvonuri false sau minciuni şi emoţional/ psihologic prin excluderea intenţionată dintr-un grup sau activitate, manipulare, ridiculizare. Bullying-ul este un comportament complex cu multe forme de intimidare, care poate avea loc în mediul fizic sau digital, provocând traume unor persoane.
Mediul emoţional în care un copil creşte şi se dezvoltă este un factor important care influenţează comportamentul de tip bullying. Lipsa sentimentului de siguranţă, utilizarea violenţei fizice şi verbale, abuzul, relaţiile deteriorate între membrii familiei, dificultăţile sărăciei sau ale vieţii de părinte singur sunt situaţii care pot determina elevii să devină agresor sau victimă. Experientele neplăcute privează copiii de sanşa de a învăţa să-şi gestioneze comportamentul şi emoţiile în relaţiile cu ceilalţi.
Copiii au nevoie de timp şi atenţie, de modele de comportament adecvat, de siguranţă. Părintele indisponibil emoţional facilitează apariţia unor dificultăţi în gestionarea propriului comportament şi a propriilor emoţii pentru copilul său. El îşi proiectează propriile semnificaţii asupra comportamentului copilului, iar dacă adoptă o atitudine deschisă îi lasă copilului spaţiu să crească. Acest proces determină coerenţă şi complexitate a sentimentului de sine al copilului şi a relaţiilor sale cu cei din jur, o curiozitate care îl ajută să construiască relaţii sănătoase în viaţa adultă.
Dr. Haim Ginott, în cartea sa, Între părinte şi copil: Ghid de comunicare afectuoasă, publicată în limba română în anul 2022, prezintă termenul „părinţi elicopter” care nu le permit copiilor să experienteze eşecurile, să crească şi să-şi dezvolte rezilienţa. Încrederea în sine este strivită de o mamă protectoarea sau de părintele autoritar care îi cere copilului să se conformeze regulilor şi scopurilor sale.
Cercetările realizate de către pedopsihiatrul Charles Zeanah din cadrul Universităţii Tulane, demostrează că iubirea parentală este esenţială în dezvoltarea emoţională a copilului. În urma Decretului 770, emis în anul 1966, în România, se restricţiona accesul la avort şi contraceptie. Prin urmare, femeile năşteau copii pe care nu-şi permiteau să-i crească. Mulţi au ajuns în orfelinate. După 1990, Zeanah şi colegii săi au realizat un studiu împărţind orfanii în două grupuri, unul dintre acestea plasat în asistenţă maternală şi celălalt în orfelinate. Cercetătorii au studiat aceşti copii pe parcursul a peste cincisprezece ani, iar rezultatele au fost uluitoare. La copiii luaţi din orfelinate şi trimişi în asistenţă maternală, proporţia de diagnostice de anxietate şi depresie a constituit jumătate din rata aceloraşi diagnostice ale copiilor rămaşi instituţionalizaţi. În situaţiile de neglijenţă emoţională, toată energia copilului este consumată pe efortul de a se menţine pe linia de plutire în absenţa unui părinte care să-l susţină.
Copiii expuşi la durere emoţională intolerabilă se pot manifesta prin impulsivitate şi hiperactivitate. Acest comportament le oferă o cale de a exprima sentimente pe care nu sunt capabili să le împărtăşească. Experienţele modelează potenţialul genetic, iar relaţiile noastre timpurii au un rol crucial în dezvoltarea creierului. Relaţiile noi aduc ingrediente care ne permit să creştem şi să ne dezvoltăm, dezvoltându-ne un sentiment de sine mai elaborat. În ziua de astăzi, mulţi copii se simt neobservaţi şi neascultaţi. Mulţi îşi menţin poziţii rigide, frica le domină interacţiunile sociale, empatia dispare.
Parentajul autoritarist, de tipul „faci ca mine sau dispari”, poate fi asociat cu dificultăţile de reglare emoţională la copii. Parentajul autoritar, pe de altă parte, este asociat cu o capacitate mai mare de reglare emoţională, gândire flexibilă şi competenţă socială. În acest mod, copiii învaţă să aibă încredere unul în celălalt, încredere că pot rezolva problemele care apar, că vor trece de conflict şi vor putea să construiască o lume mai sănătoasă.
Ed Tronick, psiholog clinician şi profesor de Ştiinţe ale Creierului şi Dezvoltării în cadrul Universităţii Massachusetts din Boston, în cartea sa Puterea conflictului afirma: „Bunăstarea emoţională, empatia, comportamentul asertiv îşi au rădăcinile în calitatea primelor relaţii din viaţa oamenilor.”
Bibliografie
1. Prevenirea şi combaterea bullyingului în instituţiile de învăţământ , Furnizor Casa Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna – Note de curs
2. Tronik Ed, Gold Claudia (2022), Puterea conflictului, Editura Trei, Bucureşti
3. Goleman Daniel (2018), Creierul şi Inteligenţa emoţională noi perspective, Editura Curtea Veche, Bucureşti
4. www.salvaticopiii.ro/afla-mai-multe/noutati/ce-inseamna-de-fapt-bullying