Jocul didactic solicită intens participarea afectivă a preşcolarului. Emoţiile pe care le determină participarea la acţiunea jocului didcatic sporesc eficienţa activităţii de însuşire a cunoştinţelor matematice. Jocul didcatic cuprinde o problemă, o sarcină didactică în care copilul este antrenat participând la acţiunea jocului. Jocul didactic este folosit cu rezultate bune în activitatea de consolidare sau de verificare a cunoştinţelor. În joc, apar la preşcolari primele elemente de învăţare, care prezintă încă un caracter spontan şi neintenţionat. Ele sunt întregite apoi de învăţarea propriu-zisă, organizată în cadrul activităţilor obligatorii, activităţi ce realizează importante obiective instructive şi formative.
De la o grupă preşcolară la alta, aceste activităţi ocupă un loc tot mai însemnat în viaţa din grădiniţă a copilului, pregătindu-l din punct de vedere psihologic pentru învăţarea de tip şcolar.
Primele elemente de învăţare apar în cadrul jocului. Această învăţare nu-şi are însă o motivaţie proprie, ea fiind legată direct de motivaţia jocului în cadrul căruia se efectuează, fapt ce-i conferă un caracter neintenţionat, şi într-o anumită măsură întâmplător. Familiarizarea copiilor cu rolul de şcolar începe cu mult înainte ca ei să şi-l asume. Astfel, un loc important în pregătirea copilului pentru şcoală îl ocupă activităţile matematice care au un rol activ în dezvoltarea gândirii, atât prin formarea copiilor cât şi prin formarea deprinderilor matematice.
Parcurgând drumul de la concret la abstract şi de la abstract la concret în formarea noţiunilor matematice, efectuând zilnic calcule cu diferite numere, pătrunzând în esenţa fiecărei probleme pentru a stabili corelaţia dintre mărimile cunoscute şi mărimea căutată, procesele psihice ale copilului, operaţiile gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea) sunt stimulate printr-o activitate din ce în ce mai vie, mai încordată. Copilul percepe însuşirile cantitative ale lumii reale prin intermediul diferiţilor analizatori. Astfel, în procesul de numărare este activizat atât analizatorul vizual cât şi cel auditiv , tactil şi motric. Odată cu formarea reprezentărilor şi însuşirea cunoştinţelor matematice se îmbogăţeşte şi vocabularul cu cuvinte şi expresii specifice aritmeticii, respectiv cu numeralele cardinale şi ordinale, cu unele adverbe de cantitate: mult, puţin, tot atâtea, egal, minus, plus etc.
Înţelegerea cunoştinţelor noi, precum şi asimilarea conştientă a acestora depind de gradul de concentrare a atenţiei, de efortul voluntar depus de copii pentru a urmări firul lecţiei, succesiunea exerciţiilor. Învăţând să numere sau să facă unele calcule simple, copiii îşi formează o serie de calităţi şi deprinderi utile. Exerciţiile de numărat şi socotit asigură condiţii favorabile pentru formarea posibilităţii de autocontrol şi de activitate independentă.
Pentru transmiterea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor matematice, jocul este îmbinat cu învăţarea pentru că a juca şi a învăţa sunt exerciţii care se împacă bine. Raportat la activitatea pedagogică, cuvântul joc este folosit fie în concepţia lui obişnuită, fie în sens metaforic. Folsit în accepţia lui obişnuită, jocul desemnează o activitate ludică propriu-zisă, fizică sau mentală, spontană şi urmărită prin ea însăşi, fără utilitate imediată, generatoare de distracţie, de plăcere şi de reconfortare.
Ca una dintre cele mai caracteristice activităţi ale copilului, jocul, în varietatea formelor lui este astăzi tot mai valorificat din punct de vedere pedagogic, în sensul de a imprima un caracter mai viu şi mai atrăgător activităţilor. Din acest motiv jocul a devenit una din principalele metode active, atractive, extrem de eficace în munca instructiv-educativă cu preşcolarii. Este vorba despre o activitate la care iau parte jucători şi care urmăresc atingerea obiectivelor într-un anumit context reglat pe baza unei informaţii dobândite deja şi a unor reguli bine precizate.
În procesul de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care le propune procesul de învăţământ ca formă de organizare a activităţilor. Introducerea cu pricepere a elementului joc aduce permanent plusul de eficienţă formativă pe planul cunoaşterii, al atitudinii afective şi al conduitei conştiente.
Forma de activitate care face trecerea de la joc la învăţare şi muncă este jocul didactic. Jocul didactic îmbină eficient sarcini şi funcţii specifice jocului cât şi sarcini şi funcţii specifice învăţării. Jocul didactic sporeşte interesul pentru activităţi prin elemente distractive folosite şi care concură la realizarea scopului formativ-educativ, determină realizarea sarcinilor cu privire la pregătirea copiilor pentru şcoală. J. Piaget clasifică jocul după trei structuri genetice în funcţie de care evoluează jocul :
- exerciţiul ;
- simbolul ;
- regula.
Potrivit acestor structuri, J. Piaget clasifică jocurile în: a) jocuri exerciţii; b) jocuri simbolice; c) jocuri cu reguli. În concepţia lui Piaget,”jocul are mai multe funcţii :
- funcţia de adaptare ;
- funcţia formativă dar şi informativă ;
- funcţia de sociabilizare a copilului ;
- funcţia de descărcare energatică şi rezolvare a conflictelor afective, de compensare şi trăire internă.
Jocul utilizat în activităţile matematice ca mijloc, metodă şi procedeu contribuie la dezvoltarea gândirii, creativităţii şi competitivităţii, la dezvoltarea limbajului, angajează numeroase resurse cognitive interdisciplinare, afective şi voliţionale. Jocul poate fi: mijloc educativ formativ; metodă de educaţie; procedeu educativ; principiu educativ.”
Jocul implică afectivitatea copiilor, solicită atenţia voluntară, voinţa, dorinţa de a învinge. Valoarea formativă a jocului didactic constă în faptul că el asigură condiţii depline pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite şi exersarea deprinderilor şi aduce un element de variaţie în procesul de instruire, facându-l mai viu, mai atrăgător, mai interesant.
Bibliografie:
Breben Silvia, Ciucă Elena (coord.), ‘’Învăţarea matematicii prin joc’’, Craiova, 1993
Maria Taiban, Felicia Dima, ‘’Metodica predării număratului şi socotitului în grădiniţa de copii’’, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1969.