EDICT

În procesul instructiv-educativ, cadrul didactic trebuie să coordoneze resursele din mediul de învăţare pentru a facilita munca elevilor. Aceste resurse diferite constau în resursele umane (elevi, alte cadre didactice şi specialişti), resurse de timp şi resurse materiale (materiale didactice şi echipamente).

Etimologic, managementul echivalează cu a ţine în mână şi a stăpâni, a conduce cu mana forte, ceea ce implică ideea controlului acţiunii şi orientarea sau direcţionarea ei. Cuvântul management împrumutat din limba engleză sub forma verbului to manage înseamnă a administra, a conduce. S-a derivat apoi în limba engleză manger şi management ceea ce înseamnă conducător sau conducere. În limba engleză verbul to manage, cu substantivul derivat management a avut iniţial sensul de a mânui, de a” struni caii”. Cu timpul, verbul to manage a trecut din sfera sportivă a strunirii cailor în domeniul artei operative şi al ştiinţei militare. În ultimele decenii acest termen a fost foarte des utilizat în activităţile economice, iar astăzi este folosit în toate domeniile – educaţie, sănătate, sport etc. – cu semnificaţia de conducere eficientă, raţională, modernă.

Managementul clasei este definit ca abilitatea profesorului de a planifica şi organiza activităţile clasei astfel încât să asigure un climat favorabil învăţării. Prin managementul clasei se urmăreşte prevenirea comportamentelor disruptive, pe de o parte şi rezolvarea problemelor comportamentale apărute, pe de altă parte.

Obiectivul final al managementului clasei este formarea la elevi a unor abilităţi de autoreglare a comportamentului. într-o primă fază controlul comportamentului este extern (profesori, părinţi, colegi) pentru ca apoi, prin interiorizarea unor reguli şi modele, să devină autonom.

Principiile managementului clasei sunt:

• îmbunătăţirea condiţiilor învăţării;
• prevenirea stresului profesorilor şi elevilor;
• creşterea timpului petrecut în sarcina de învăţare şi diminuarea timpului
  destinat controlului comportamentelor disruptive;
• implicarea elevilor în activităţi care să le solicite participarea activă.

Strategiile preventive

Stabilirea de reguli

Profesorul proactiv este capabil să definească şi să comunice expectanţele sale faţă de elevi. Comunicarea clară a regulilor comportamentului social şi academic la începutul anului şcolar este esenţială pentru un management eficient al clasei. Regulile îi ajută pe elevi să-şi controleze comportamentul impulsiv, comunicându-le expectanţele profesorului faţă de un anumit comportament. Multe din reguli pot fi adaptări ale regulilor şcolii, în timp ce altele pot fi stabilite împreună cu elevii, reflectând situaţia specifică a clasei. în acest caz acceptarea şi complianţa copiilor la regulă creşte.

Stabilirea regulilor începe prin identificarea împreună cu elevii a problemelor mai frecvente din şcoală. Regula este respectată dacă există şi presiunea grupului pentru respectarea ei. Autodisciplina este o consecinţă a mai multor factori: existenţa unor reguli clare şi consecinţe bine specificate, ca şi presiunea externă din partea părinţilor, profesorilor şi mai ales a colegilor.

Criterii de stabilire a regulilor în clasă:

• să fie stabilite la începutul anului şcolar;
• să fie formulate pozitiv, specificând comportamentul aşteptat;
• să fie precizate simplu;
• lista de reguli să fie scurtă (5-6 reguli, pentru a nu fi uitate);
• să includă numai regulile pe care le consideră necesare;
• să se focalizeze pe comportamente specifice;
• să fie stabilite împreună cu elevii;
• să fie afişate într-un loc vizibil pentru ca elevi să şi le reamintească;
• să fie discutate şi explicate elevilor;
• să fie precizate toate consecinţele nerespectării unei reguli;
• să fie precizate recompensele respectării regulilor;
• regulile să fie aplicate consecvent, fără a se face excepţii de la
  aplicarea lor;
• regulile să fie relativ flexibile (situaţiile sunt diferite şi vârstele
  copiilor sunt diferite);
• consecinţele nerespectării regulilor să fie în conformitate cu
  gravitatea comportamentului;
• aplicarea consecinţelor să se facă fără ca elevul să fie blamat – doar
  comportamentul său este discutat;
• regulile să vizeze îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare în clasă.

Exemplu:

Comportament aşteptat	Regula	Consecinţa pentru elevii care nu respectă regula
Să nu se bată între ei	Rezolvăm conflictele în mod corespunzător	10 minute time-out
Să nu se alerge prin clasă	În clasă se circulă încet şi ordonat.	5 minute de curăţenie în clasă la sfârşitul zilei

Alături de aceste reguli de conduită, este util să fie precizate şi responsabilităţile şi drepturile profesorului, iar elevii să le cunoască.

Personalizarea clasei

Există mai multe modalităţi de a da claselor un aspect particular:

• aranjarea diferită a băncilor;
• utilizarea elementelor decorative pentru tapetarea claselor (lucruri de interes specific pentru copii, produsele elevilor pe diverse domenii);
• particularizarea clasei prin culoare;
• preluarea unui nume la care aderă întreaga clasă.

Cunoaşterea elevilor

Respectul faţă de elevi este demonstrat prin atenţia pe care le-o acordăm. Memorarea numelui, a preferinţelor sale, a relaţiilor cu colegii sunt câteva aspecte importante pentru a-1 face pe elev să se simtă în siguranţă.

Recunoaşterea şi acceptarea genului şi a apartenenţei culturale este de asemenea o formă de respect. A acorda în aceeaşi măsură atenţie băieţilor ca şi fetelor, a prezenta o imagine pozitivă atât a fetelor cât şi a băieţilor în materialele utilizate şi activităţile propuse, a vorbi cu copiii despre cultura din care provin, fără a ne aştepta că sunt experţi, doar pentru că aparţin acelei culturi, sunt modalităţi de a demonstra respect şi acceptare.

Utilizarea metodelor active, de implicare a elevilor în activitatea de învăţare

Studiile arată că peste 80% din problemele de disciplină dintr-o clasă sunt datorate utilizării unor metode ineficiente de implicare a elevilor în activităţile de învăţare. Ordinea se menţine, nu atât datorită intervenţiilor frecvente ale profesorului, ci datorită angajării active a elevilor în activitate. Activităţile pe grupe mici, interactive sunt considerare ca fiind cele mai eficiente pentru prevenirea problemelor de disciplină, în timp ce activităţile plictisitoare sunt cele care pot declanşa probleme de disciplină.

Există câteva artificii strategice care pot determina o mobilizare atenţională din partea elevilor:

Controlul vocii – profesorul poate utiliza diverse tonalităţi, pentru a nu se produce fenomenul de habituare la stimulul sonor monoton al vocii.

Contactul vizual – este ştiut faptul că elevii îşi inhibă comportamentele neadecvate la contactul vizual direct cu profesorul.

Organizarea timpului în sarcină – se ştie că cele mai multe probleme comportamentale apar în situaţii nestructurate. Acest lucru se poate evita prin controlul permanent şi planificarea cât mai exactă a timpului petrecut în sarcinile şcolare, mai ales pentru cele individuale.

Rezolvarea imediată a problemelor apărute, prin:

• controlul proximităţiii– apropierea fizică sau proximitatea profesorului faţă de elev are o influenţă considerabilă asupra comportamentului;
• recurgerea la regulă şi aplicarea imediată a consecinţelor comportamentului, în strânsă legătură cu gravitatea comportamentului;
• comunicarea asertivă. Utilizarea de mesaje asertive la persoana I, cu descripţii clare ale comportamentului aşteptat, „Vreau ca tu să…” „Mi-ar plăcea ca tu să..”în acest moment ar trebui ca tu să” este o metodă mult mai eficace de rezolvare a problemelor. În astfel de condiţii agresivitatea sau pasivitatea profesorului ar determina accentuarea şi cronicizarea acestora.

Recompensarea meritată

Evaluările frecvente, care permit obţinerea frecventă de recompense, determină creşterea motivaţiei pentru învăţare şi a angajării în sarcină. Pentru ca acest efect să se păstreze este nevoie ca recompensele să fie stabilite individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de nivelul care reflectă pentru fiecare creşterea performanţei (ex. pentru un elev nota 7 este o performanţă care trebui recompensată).

Crearea unui cadru de interacţiune pozitivă

Un astfel de cadru se caracterizează prin:

• atractivitate şi culoare;
• respectarea orarului;
• planificarea activităţilor şi dezvoltarea unor rutine pentru desfăşurarea
  ordonată a activităţilor;
• utilizarea unor stiluri de interacţiune pozitivă;
• deschidere la schimbare;
• ignorarea comportamentelor disruptive, ori de câte ori este posibil
• întărirea comportamentelor dezirabile
• îndepărtarea obiectelor care determină conflicte interpersonale.

Strategii de modificare comportamentală

Modificarea unui comportament presupune:

1. Identificarea celor trei componente ale unui comportament: antecedentele comportamentului, comportamentul propriu-zis şi consecinţele comportamentului.

Exemplu:

Antecedentele	Comportamentul	Consecinţele
Sunetul clopoţelului	S trage de păr pe X	Profesorul îl atenţionează
Intră cineva în clasă	S aruncă cu bucăţi de hârtie prin clasă	Profesorul îl atenţionează

2. Monitorizarea comportamentului – cu scopul de a culege date precise despre un comportament, sub aspectul frecvenţei de manifestare, a contextului în care apare şi a intensităţii sale, în vederea stabilirii unui program ţintit de modificare comportamentală.

Metodele utilizate pentru monitorizare pot fi: observarea şi auto-monitorizarea comportamentului, chestionarea părinţilor, colegilor, profesorilor şi reflectarea asupra situaţiilor anterioare similare. Pentru organizarea datelor şi o mai bună vizualizare a lor se poate întocmi un tabel sub forma unei grile de observaţie.

Exemplu:

Ziua	Momentul	Comportament	Consecinţe
Luni	–	–	–
Marţi • • •	–	–	–

Uneori, simpla monitorizare (conştientizarea de către copil a frecvenţei şi gravităţii comportamentului) poate duce la ameliorarea acestuia. Datele obţinute în urma proceselor de observare, chestionare şi automonitorizare sunt utilizate în analiza comportamentală.

3. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului

Dimensiunile analizei comportamentale:

• forma de manifestare a comportamentului;
• frecvenţa – numărul de apariţii ale comportamentului;
• durata-intervalul de timp dintre momentul iniţierii şi momentul încetării comportamentului;
• intensitatea – magnitudinea manifestării comportamentului;
• latenţa – intervalul dintre stimul şi manifestarea comportamentului;
• contextul de apariţie a comportamentului.

Să luăm spre exemplu neatenţia la ore. Forma de manifestare a neatenţiei poate fi foarte diferită de la un elev la altul şi în aceste condiţii intervenţia va trebui să fie diferită. Un elev poate manifesta neatenţie prin sustragere de la activitate şi reverie, în timp ce pentru un alt elev forma de manifestare poate să ia un aspect de distragere a celorlalţi colegi. Din perspectiva duratei, pentru un elev poate să dureze doar pentru câteva minute, în timpul unei ore, în timp ce alt elev poate fi neatent pe tot parcursul zilei.

4. Crearea şi aplicarea programului de modificare comportamentală

Avantajul analizei comportamentale este circumscrierea şi specificarea comportamentului. Intervenţia de modificare a comportamentului nu se poate face asupra unei etichete, ci asupra dimensiunilor unui comportament. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului reprezintă în acest sens operaţionalizarea etichetei lingvistice în comportamente care pot fi modificate.

Funcţiile managmentului la nivelul clasei de elevi

Obiectivul final al managementului clasei este formarea la elevi a unor abilităţi de autoreglare a comportamentului.

În clasa şcolară, liderul formal este cadrul didactic (învăţător, diriginte). El este un conducător impus din exterior, a cărui autoritate deriva din funcţia ce i s-a încredinţat şi din faptul ca el este singurul adult în mijlocul unei grupe de elevi. Cadrul didactic angajează şi dirijează în acţiuni comune tot colectivul. Prin toate acestea, el concentrează energiile grupei, exercita funcţii de comandă şi decizie, influenţând în cel mai înalt grad activitatea acestuia. Cadrul didactic este liderul real al clasei pe care o conduce. Calitatea de educator îl obliga să exercite şi să transpună în practică, la nivelul clasei, toate funcţiile conducerii:

• organizarea ;
• planificarea;
• îndrumarea;
• coordonarea;
• evaluarea.

Prima funcţie a managementului educaţional este cea de planificare şi organizare a sistemului de învăţământ. Această funcţie implică valorificarea tuturor resurselor pedagogice:

• umane (cadre didactice, personal administrativ, elevi, părinţi, etc.)
• materiale (spaţiul, timpul, baza didactico-materială).
• financiare (buget central, local, contribuţiile comunităţii educative.)
• informaţionale (planuri, programe de învăţământ, îndrumări metodice, materiale curriculare ).

Cea de a doua funcţie specifică managementului educaţional este aceea de orientare metodologică a procesului de învăţământ care presupune atât acţiuni de formare, de evaluare, cât şi de comunicare.

Cea de a treia funcţie este cea de reglare şi autoreglare a sistemului de învăţământ şi a procesului de învăţământ şi implică activităţi de perfecţionare a cadrelor didactice.Ca organizator profesorul trebuie să dovedească însuşiri obiective în activitatea didactică şi educativă, în predarea specialităţii prin care acţionează asupra formarii elevilor. Conducerea activităţii de învăţare, crearea motivaţiei necesare, dozarea sarcinilor si stimularea interesului pentru obiectul de învăţat pe care îl preda, evaluarea sistematică a rezultatelor obţinute şi înarmarea elevilor cu un stil de munca intelectuala, constituie cerinţe de bază ale activităţii sale.

Evaluarea rezultatelor înseamnă a dispune de un sistem de probe, a le putea interpreta, a raporta rezultatele unor criterii de referinţa stabile şi obiective şi a trage concluzii valabile, care să duca la îmbunătăţirea ulterioara a activităţii. Evaluarea presupune urmărirea sistematica a eficientei fiecărei acţiuni, raportarea ei la obiectivul proiectat şi înregistrarea progresului pe care elevii îl realizează într-un anumit sector, de la o etapa la alta. Profesorul urmăreşte în comportamentul elevilor tot ceea ce poate servi la stimularea lor, la dezvoltarea dorinţei de autoperfecţionare şi de creştere a capacitaţii lor de autoevaluare.

Şcoala, una instituţiile componente ale societăţii cu rol fundamental, pregăteşte resursele umane capabile să pună şi să menţină în funcţie întregul sistem social. De aceea sunt necesare mutaţii profunde în proiectarea, organizarea, desfăşurarea, dotarea materiala precum si în evaluarea procesului de învăţământ.

Pentru favorizarea adaptării actuale şi viitoare a elevului la condiţiile evolutive ale vieţii contemporane, cadrul didactic nu mai poate promova aceeaşi relaţie statică de predare – învăţare; în fata acestuia se impune imperativul incitării capacităţilor de iniţiativă a elevilor, astfel încât, dintr-o pedagogie a obiectivelor şi obiectelor de învăţământ, pedagogia contemporana să devină o pedagogie intracţionistă si personalitară.

Managementului clasei de elevi trebuie să i se acorde o importanţă deosebită. Unul din factorii determinanţi ai managementului clasei de elevi vizează formarea cadrelor didactice. Randamentul unui cadru didactic într-o clasa depinde de cunoştinţele sale , de abilităţile dobândite, de motivaţiile sale şi de anumite trăsături de personalitate.

Bibliografie

1.Dulama Eliza Maria, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium, 2002

2.Ghiviriga Luminita, Relaţia profesor-elevi în perspectiva lecţiei moderne, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1975

3.Ionescu Mihaela, Managementul clasei, un pas mai departe în învaţarea prin cooperare, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003

4.Iucu Romita, Managementul clasei de elevi, Iaşi, Editura Polirom, 2000

5.Adriana Băban, Consiliere educaţională,Cluj Napoca, Editura Dacia , 2001.