Într-o clasă deschisă creată pe principiul învăţării prin cooperare şi descoperire, accentul cade pe valorificarea prin educaţie a curiozităţii şi dorinţei elevilor de a explora realitatea şi a răspunde curiozităţii lor de cunoaştere.
Managementul clasei are o structură dimensională ce cuprinde:
- dimensiunea ergonomică
- dimensiunea socială
- dimensiunea psihologică
- dimensiunea normativă
- dimensiunea opţională
- dimensiunea inovatoare.
Clasa Step by Step dispune de mobilier modular, astfel că acesta poate fi grupat şi regrupat în funcţie de necesităţi. De cele mai multe ori mobilierul este grupat în centrele de învăţare la care se pretează atât activitatea în grup,în perechi cât şi cea individuală.
Organizarea clasei Step by Step
Organizarea clasei Step by Step este un element esenţial în individualizarea educaţiei. Aici copiii învaţă în centre de activitate. Centrele de activitate sunt delimitate logic astfel încât centrele „de linişte” să fie dispuse la o oarecare distanţă de centrele orale sau cele de creaţie.
Ce aduce această organizare ? În primul rând educatorul nu mai stă faţă în faţă cu copilul- poziţie de confruntare, inegală, ci „umăr la umăr” – poziţie de colaborare, egală, în care educatorul sugerează şi întăreşte motivaţia pozitivă de descoperire, a copilului, consolidându-i demersul mintal propriu. În plus, în Centrele de activitate se realizează colaborarea şi comunicarea cu membrii grupului din ziua în curs de desfăşurare, în vederea realizării unor sarcini comune. Contextul comunicării „reprezintă cadrul (fizic şi psihopedagogic) în care se produce comunicarea, iar în ceea ce priveşte contextul fizic, incidenţa asupra comunicării didactice este evidentă: „…o aranjare a mobilierului într-un anume mod poate să permită sau, dimpotrivă, să îngreuneze comunicarea.” (Pânişoară, I,O., 2006: 65)
Contextul psihopedagogic al comunicării depinde însă intr-o mai mare măsură de actorii comunicaţionali sau de condiţiile sociale care anticipează structuri comunicaţionale: proximitatea, similaritatea şi apartenenţa la grup.
1. Teoria proximităţii fizice şi electronice – se referă la faptul că persoane aflate în apropiere unele de celelalte este posibil să interacţioneze, iar „ dacă proximitatea se întinde pe timp mai îndelungat, aceasta le oferă posibilitatea să exploreze gradul în care îşi descoperă interese comune şi împărtăşesc aceleaşi credinţe”;
2. Teoria similarităţii- se referă la dezvoltarea încrederii şi reciprocităţii, dar şi a predictibilităţii comportamentului;
3. Apartenenţa la grup- evidenţiază rolul intercomunicării în interiorul grupului, care devine mai eficientă decât cea dintre grupuri.” (Pânişoară, I.,O., 2006:65)
Astfel, în cadrul programului Step by Step, aranjarea sălii de clasă va fi făcută în aşa fel încât să-l încurajeze pe copil să interacţioneze cu ceilalţi, să fie funcţională şi să dispună de materialele necesare. Managementul clasei de elevi se referă şi la aspectul estetic al clasei. În sala de clasă se afişează lucrările realizate de către elevi în spaţiul special destinat din centrul de activitate specific, la nivelul privirii copilului „Când mediul de învăţare în care elevii petrec majoritatea timpului este organizat în aşa fel încât încurajează interacţiunea elev- elev, când cooperarea dintre elevi este preţuită, temele şi materialele sunt sintetizate, iar elevii au liberatetea de a-şi urmări propriile idei, copiii devin mai dornici să-şi asume riscuri şi să muncească în aşa fel încât să fie capabili de a răspunde la provocările intelectuale curente.” (Walsh, K., B., 1999: 21)
Organizarea centrelor de activități
Delimitarea centrelor de activităţi se realizează de către învăţători, ţinându-se cont de reperele fixe existente în sala de clasă( uşa, ferestrele sau chiuveta). Astfel mai apropiat de uşă se recomandă a fi amplasate centrele care au nevoie de o sursă de apă în cazul în care sala nu dispune de o chiuvetă. Centrul de scriere trebuie să se afle în zona ferestrei pentru o bună vizibilitate în timpul dedicat scrierii. Centrele zgomotoase ( Centrul de construcţii, Centrul de artă) se dispun în zone mai îndepărtate de cele care necesită linişte pentru studiu.
Centrele de activităţi care sunt obligatorii şi se regăsesc în clasele Step by Step sunt: centrul de citire, centrul de scriere, centrul de matematică, centrul de ştiinţe, centrul de artă, centrul de construcţii. Ocazional, în funcţie de unitatea tematică studiată, se pot deshide centre noi cum ar fi: centrul de actorie, centrul de descoperiri, centrul de ascultare, etc.Aceste centre secundare facilitează învăţarea dispunând şi de materiale specifice necesare cunoaşterii, explorării, investigării, jocului de rol, dramatizării.
Centrele se prezintă treptat, metodic, în clasa I, în paralel cu materialele specifice care sunt necesare şi urmează a fi amplasate în rafturi. La prezentare este bine ca elevii să poată explora şi utiliza materialele ce urmează a fi repartizate în rafturi în funcţie de utilitatea lor. Este posibil ca unii copii să nu fie familiarizaţi cu toate materialele .
Materialele fiind extrem de numeroase şi variate este esenţial ca ele să deţină un anume loc în raft. Astfel în Centrul de citire elevii au acces la bibliotecă (aceasta conţine cărţi cu poveşti, poezii adecvate vârstei, dicţionare), iar în rafturi se dispun materiale ca: alfabetare, seturi de litere magnetice, jocuri de citit, liniare. Raftul Centrului de scriere conţine: hârtie de scris de diferite dimensiuni, instrumente de scris (creioane colorate, markere, carioci) , capsator, capse, perforator, ascuţitoare, radiere, lipici, etc. În Centrul de matematică se regăsesc jocuri de construcţii, ceasuri, truse de geometrie, jocuri matematice, domino, seturi mozaic, în cutiuţe se pot colecţiona castane, boabe de fasole, porumb, beţişoare, etc. Unul din locurile preferate de copii este şi Centrul de artă, unde se găsesc acurele, tempera, pensule, pahare, blocuri de desen, hârtie glasată şi creponată, lipici, aracet, plastilină, foarfece, insrumente de scris, bureţi, reproduceri ale unor picturi celebre.
Centrul de ştiinţe este dotat cu o bibliotecă în care se găsesc enciclopedii, colecţii de reviste ştiinţifice, hărţi, iar în rafturi colecţii realizate de elevi (roci, scoici, conuri de brad, seminţe), lupe, balanţe, clepsidre, un glob pământesc şi alte materiale tematice necesare. La Centrul de construcţii regăsim modulele de lemn tridimensionale, puzzle-uri, dar şi materiale tematice utile în construirea unor machete.
După dispunerea lor în rafturi, fiecare material se ilustrează printr-un desen sau o fotografie şi se menţionează şi numele obiectului desemnat. Copiii pot fi implicaţi activ în organizarea şi repartizarea materialelor. După ce au înţeles modul lor de utilizare, ei sunt pregătiţi să le folosească independent şi responsabil. Dacă materialele sau centrele nu se folosesc corespunzător, atunci învăţătorul preia materialele şi poate închide centrul. Redeschiderea centrului va necesita o discuţie privind responsabilitatea şi independenţa în timpul activităţilor şi utilizarea adecvată a materialelor.
Stabilirea regulilor clasei
Un moment important la începutul vieţii de şcolar îl reprezintă crearea de reguli, în vederea dezvoltării autocontrolului şi cultivării comportamentului etic. „Sarcina noastră, în calitate de profesori, este de a-i ajuta pe copii să înţeleagă diferenţa dintre «liber de» şi «liber să». Adică trebuie să le îndreptăm atenţia de la ideea de liber de constrângeri şi reguli, care este o libertate iresponsabilă, la ideea de liber să respecte pe celălalt.” (Walsh, B.,K., 1999: 31)
Dacă într-o clasă tradiţională, învăţătorul era cel care stabilea reguli, iar elevii le urmau, în clasa Step by Step, regulile sunt stabilite de comun acord şi împreună cu elevii. Aceste reguli se elaborează treptat, începând chiar din prima zi de şcoală, în funcţie de situaţiile care impun acest demers. Prin intermediul regulilor clasei şi al modului în care acestea sunt introduse, elevul îşi dezvoltă simţul responsabilităţii, respectarea lor având drept consecinţă un climat caracterizat prin siguranţă fizică şi emoţională.
Implicarea copiilor în crearea de reguli induce o discuţie preliminară despre finalitatea lor. Este important pentru copii să înţeleagă noţiunea de regulă (lege). Pentru aceasta, se poate iniţia o discuţie în grup, pornind de la sensul cuvântului. Până la sfârşitul discuţiei copiii trebuie să înţeleagă faptul că regulile, asemeni legilor, sunt stabilite pentru a oferi siguranţă, pentru a proteja drepturile şi libertăţile fiecărui membru al clasei, pentu a fi un îndrumător de conduită. În formularea regulilor se menţionează că acestea trebuie să fie cât mai concrete, concise şi să fie formulate în mod pozitiv. Învăţătorul poate da exemple utile în acest sens: punem lucrurile la locul lor, în sala de clasă ne plimbăm, discutăm pentru a rezolva problemele, ne ajutăm. După formularea unei reguli ne asigurăm că toţi membrii grupului au înţeles-o. Aceasta urmează a fi redactată pe un panou şi va indica un comportament ce trebuie urmat. După redactare se trece la următorul pas: votarea. Pentru a înţelege acest concept copiilor li se poate explica că votul reprezintă o modalitate de a face alegeri, de a-şi exprima părerea, de a lua o decizie pentru întregul grup.
În urma redactării, semnării şi afişării regulilor (într-un loc accesibil şi vizibil) elevii trebuie să înveţe să le respecte. Ei au nevoie în permanenţă de ajutor şi de încurajare pentru a învăţa cum se respectă o regulă. Astfel devin responsabili de sprijinirea bunei funcţionări a grupului. Dacă o anumită situaţie duce la încălcarea unei reguli discuţiile trebuie să se axeze pe problemă în sine şi nu pe copil.
Prin implicarea fiecărui membru al micii comunităţi în elaborarea de reguli se dezvoltă treptat şi sentimentul de apartenenţă şi de comuniune. „Sentimentul de comuniune se dezvoltă pe baza nevoii de apartenenţă” (Ambrus, Z., 2005: 96) Astfel, cu cât un copil se simte mai mult un „membru semnificativ al grupului, recunoaşte mai mult valoarea contribuţiei sale la bunăstarea grupului, manifestă mai mult respect faţă de ceilalţi şi primeşte respect faţă de la alţii, cu atât va fi mai puternică încrederea în sine, dar şi identificarea cu grupul” (Ambrus, Z., 2005: 98)
Adultul care ştie cum să îmbine afecţiunea pentru copii cu regulile clare, ferme, pe care aceştia trebuie să le respecte, oferă încredere, siguranţă şi protecţie membrilor grupului. Consecvenţa privind limitele acceptate atât în sala de clasă cât şi între relaţiile dintre copii creează un climat în care se dezvoltă autocontrolul şi sentimentul de echivalenţă socială. „Dezvoltarea sentimentului de echivalenţă socială constituie o premisă importantă pentru asigurarea caracterului acţional al sentimentului de comuniune, a unei convieţuiri democratice.” (Ambrus, Z., 2000: 99)