Managementul clasei este definit de R.Iucu ca fiind un „domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei, care studiază atât perspectivele de abordare a clasei (didactică şi psihosocială), cât şi structurile dimensionale ale acesteia, în scopul facilitării intervenţiilor cadrelor didactice în situaţii de criză microeducaţională (indisciplină, violenţă, nonimplicare etc.) şi a evitării consecinţelor negative ale acestora, prin exerciţiul microdeciziilor educaţionale”.
Rolul managerului clasei, adică al dascălului, învățător sau profesor, este acela de a supraveghea clasa și buna funcționare a acesteia, de a organiza, fără să reducă activitatea managerială la nivel de producție. De asemenea, un al rolt al managerului este acela de a crea o strategie de management cu un minimum de resurse (adică acestea trebuie alese din punct de vedere calitativ, nu cantitativ, pe principiul eficienței), încurajând comunicarea. Procesul decizional nu trebuie, de asemenea, amânat, managerul stabilind strategia în funcție de țintele pe care le dorește a fi atinse, de performanță, de calitate, etc.
Strategiile, bineînțeles, vor fi diferite în funcție de ceea ce dorește managerul de la clasă. De exemplu, dacă ținta este una pragmatică, axată pe privirea clasei ca pe un instrument educativ, atunci managerul va fi atent la aranjarea spațiului, astfel încât acesta să convină obiectivelor cognitive și să faciliteze învățarea intelectuală, clasa va fi organizată în așa fel încât să răspundă atitudinilor și aptitudinilor elevilor, comportamentul elevilor fiind urmărit și încurajat spre îmbunătățire. Dacă ținta managerului va fi una psihosocială și va lua în calcul importanța pe care elevul o acordă interacțiunii sociale, atunci ținta va viza dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor, dar și un proces de învățare la fel de armonios.
În orice caz, managerul clasei, în calitate de coordonator al acesteia, va fi de fapt exemplul după care se ghidează elevii în procesul de autoeducație. Educația prin exemplu este una dintre cele mai puternice forme de educație, de aceea dascălul are capacitatea de a influența comportamentul elevilor. Această influență este și ea bazată pe anumiți factori, după cum atestă specialiștii în domeniu: climatul afectiv instalat între dascăl și elevi, modul în care elevul percepe profesorul, cât de des sau cât de rar este exercitată această influențăm, modul în care strategia dascălului este individualizată.
Un impact și mai mare îl are însă clasa în sine, colectivul. Aceasta funcționează ca un microsistem social, ce are la rândul lui statuturi și este organizată pe grupuri. O clasă cu un număr mai mare de elevi, va fi organizată pe mai multe grupuri și grupulețe. Între acestea se vor stabili tot soiul de interacțiuni, în funcție de activități, de timpul liber petrecut împreună, de prietenii, antipatii, etc. În general, activitățile desfășutrate la clasă vor fi acceptate dacă grupul cel mai mare le vor accepta. Astfel, grupul dominant va dicta atitudinea celorlalți, indiferent dacă discutăm despre refuzul sau acceptul cu plăcere al unir activități sau sarcini de lucru.
De asemenea, putem vorbi despre unele caracteristici separate ce pot particulariza grupul – clasă:
- coeziunea: gradul de unitate, de înţelegere reciprocă dintre membrii grupului;
- autonomia sau dependenţa: grupul poate acţiona independent sau în strânsă legătură cu scopurile şi/sau activitatea altui grup;
- conformismul sau nonconformismul membrilor: gradul de supunere şi de acceptare a normelor de grup;
- permeabilitatea şi impermeabilitatea: disponibilitatea clasei de a primi şi accepta noi membri;
- stabilitatea şi instabilitatea: durabilitatea în timp a grupului-clasă;
- sintalitatea: personalitatea grupului-clasă.
Din aspectele analizate se poate deduce faptul că perspectiva psihosocială reprezintă un complement solid al perspectivei didactice şi totodată un subiect de mare importanţă în studiul managementului clasei de elevi.