Începând cu vârsta preșcolară (uneori, mult mai devreme), copilul este inclus treptat într-un sistem tot mai complex de relații social-morale cu cei din jur. Pe aceasta bază, copilului i se formează primele reprezentări, noțiuni, sentimente și atitudini social-morale.
„Copilul este lumina sufletului meu! El este speranța vieții și trebuie să-i călăuzim pașii spre tainele învățăturii, spre o educație adecvată, spre tot ce este bun, frumos, plăcut și util vieții. El este acela care va duce mai departe tot ceea ce l-am învățat.” -Maria Montessori
În cadrul învățării cognitive, copilul dezvoltă o înțelegere a lumii și a modului în care să facă diverse lucruri. Totuși, copiii nu învață doar ce să facă, ei mai învață și să anticipeze cum pot reacționa alți oameni. Învață despre propriul corp și despre ce pot și ce nu pot face. O mare parte din această cunoaștere o dobândesc prin intermediul jocului și al interacțiunii cu alte persoane. Astfel, în cadrul învățării sociale, copiii învață comportamentul adecvat de la alte persoane.
Psihologul rus Lev Vîgotski a fost interesat, în mod special, de relația dintre predarea de către adulți și dezvoltarea cognitivă a copilului. Spre deosebire de Piaget, el credea că mediul social este la fel de important în dezvoltarea cognitivă a copilului ca și maturizarea biologică. Teoria lui Vîgotski despre dezvoltarea copilului subliniază importanța mediului social în a-i permite copilului să-și dezvolte întregul potențial.
Dezvoltarea psihică este puternic influențată de comunicarea verbală în perioada copilăriei. Treptat, limbajul devine mai rafinat, copilul reușind să se adapteze mai ușor la necesitățile ascultătorului. Pe lângă limbajul social, o caracteristică a acestei vârste este reprezentată de „vorbirea cu sine”, care însoțește acțiunile și are rol de ghidare și monitorizare a acțiunilor. Treptat, limbajul monologat devine limbaj interior, proces ce va intensifica funcțiile cognitive.
Preșcolarul mic întâmpină deseori dificultăți în exprimare datorită articulării mai greoaie și a faptului că persistă încă dezacordurile. Spre vârsta de 5-6 ani aceste defecte de pronunție scad în intensitate, aspect îmbucurător pentru întărirea relațiilor sociale. Limbajul are un rol foarte important în stabilirea relațiilor de grup, în dezvoltarea capacității de a conversa, de a transmite gânduri, idei, sentimente pe cale orală, verbal, ceea ce presupune abilități de decodificare a mesajului transmis de emițător în timp util. Limbajul lor este puternic influențat de mediul din care provin, de cadrele cultural-conversaționale ale acestui mediu. De asemenea, prin imitarea celor din jur, copilul învață reguli de utilizare a cuvintelor specifice mediului social, cultural, zonei unde trăiește.
Preșcolaritatea este perioada când se conturează tot mai mult funcțiile de reglaj ale comportamentului propriu și de influențare a celorlalți. Limbajul devine mijlocul de comunicare al copilului cu ceilalți, adulți și copii, adică susține preșcolarul în interacțiunile sociale și, implicit, în dezvoltarea propriilor abilități sociale. Abilitățile sociale sunt acele manifestări ale unor comportamente adecvate și acceptate din punct de vedere social, care au consecințe pozitive asupra persoanelor implicate și permit atingerea unor scopuri, respectând nevoilor celorlalți.
Abilitățile sociale ale preșcolarilor se împart în două categorii: 1. abilități interpersonale de relaționare și de rezolvare de probleme; 2. abilități intrapersonale. Abilități interpersonale de relaționare socială sunt reprezentate de situațiile de joc de la grădiniță sau de acasă și fac referire la interacțiunile cu ceilalți copii în cadrul jocurilor adecvate vârstei, la inițierea pozitivă a acestor interacțiuni, la faptul că pot să își împartă jucăriile, își așteaptă rândul, utilizează formule de politețe în cadrul interacțiunilor. Jocul are valoarea informativă cea mai ridicată cu privire la achiziționarea acestor abilități, deoarece oferă copiilor numeroase situații de învățare și exersare a comportamentelor sociale, dar, în care, se pot manifesta și deficitele înregistrate în dezvoltarea acestora.
Între abilitățile de relaționare socială și abilitățile de rezolvare de probleme există o strânsă interdependență. Copiii cu abilități de relaționare bine dezvoltate au șanse mai mari de a rezolva situațiile conflictuale, recurgând mult mai rar la reacții agresive, de evitare, fiind înclinați să găsească soluții. Treptat, ei învață să identifice soluțiile, să le analizeze și să găsească modalități adecvate de rezolvare a acestora. Abilitățile sociale intrapersonale se dezvoltă și sunt modelate în context social.
Capacitatea de adaptare a copilului este influențată de modul cum își controlează comportamentul, dacă respectă regulile fără să i se spună sau discută despre acestea dacă i se par nedrepte, mai ales când trebuie să tolereze situații de frustrare și este nevoit să îți reorienteze atenția spre un alt obiect sau altă activitate. Sursa autocontrolului este dată de abilitățile de reglare emoțională pe care le stăpânește.
În preșcolaritate, se înregistrează o serie de achiziții importante: ,,extensia Eului’’, formarea conștiinței morale și socializarea conduitei. Dacă până la trei ani „Eul” parcurge trei etape: simțul eului corporal, simțul identității de sine, respectul de sine; în preșcolaritate se adaugă alte două dimensiuni: „extensia eului” și „imaginea eului” (G. Allport, 1981). Personalitatea copilului o putem înțelege mai ușor prin cunoașterea Eului extins, „dar copilul mic are numai rudimentele unei asemenea extensiuni a Eului’’. Al doilea aspect se caracterizează printr-un început rudimentar de conștiință de sine, copilul ,,ajunge să cunoască ce așteaptă părinții de la el și să compare această așteptare cu propriul său comportament”. Conceptul de ,,sine” suferă modificări în sensul că acum copiii încep să se perceapă nu doar ca actori ai propriilor acțiuni, ci și ca ,,regizori”.
În ceea ce privește autocontrolul și autoreglarea, copiii sunt capabili să își inhibe unele acțiuni, să accepte amânarea recompenselor, să tolereze frustrări, să îți automonitorizeze comportamentul în funcție de context, să se supună regulilor chiar în absența adulților care le-au impus.
Tot în această perioadă se dezvoltă și relațiile de prietenie. După vârsta de 3 ani, alegerea prietenilor are loc după criteriul vârstei, al tendințelor comportamentale, al apartenenței la sexul feminin sau masculin. Preșcolarii își tratează diferențiat prietenii față de restul copiilor din interiorul grupului de joacă, cadru de manifestare a unor interacțiuni sociale tot mai complexe. Între prieteni există atitudini mai înțelepte, de renunțare în favoarea celuilalt, de negociere. Copiii se joacă împreună în grupuri organizate ierarhic, cu lideri informali care impun reguli și idei, uneori fără ca nimeni să le confere acest statut. Această structură ierarhică ar duce la o umanizare a lumii sociale a copiilor, diminuând unele tendințe agresive ale acestora.
Grădinița, ca instituție de învățământ, creează mediul propice dezvoltării copilului, fiind prima treaptă importantă în socializarea acestuia. Prin activitățile în care este antrenat, preșcolarul progresează în respectarea regulilor, în relaționarea cu ceilalți, în armonizarea dorințelor personale cu cele ale grupului. Aceste conduite dau valoare procesului socializării copilului și îi întregesc parcursul formării propriei personalități.
Bibliografie
1. Allport, G. (1981), „Structura și dezvoltarea personalității”, EDP, București;
2. Boca, C. și colab. (2008), „Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar-Modul general pentru personalul grădiniței”, PRET, București;
3. „Psihologia dezvoltării”, curs nr. 5, an III, UMF, Craiova, 2001;
4. Ștefan, C. A., Kallay, E., (2007), „Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolar-Ghid practice pentru educatori”, Cluj-Napoca, Ed. ASCR;
5. Verza, E. ( 2000), „Tratat de logopedie”, vol.1, Editura Fundației Humanitas.