Lectura este o activitate importantă, în care cititorul este implicat, cu întreaga lui cultură, cu mediul social în care trăiește. Lectura operei literare este legătura dintre cititor si autorul textului și are în vedere scopul și motivația cititorului. Lectura ne duce spre tărâmuri de basm, ne ajută să ne relaxăm, să empatizăm cu personajele care ne plac și în locul cărora ne punem de multe ori.
Ca metodă specifică disciplinei are următoarele finalități, după cum afirmă Marilena Pavelescu:
- formarea unui univers atitudinal-afectiv;
- sensibilizarea față de mesajul literar-artistic;
- stimularea imaginației;
- receptarea critică a textelor sau mesajelor și construirea unor mesaje coerente;
- revalorificarea mesajului, înțelegerea și interpretarea lui;
- formarea gustului pentru lectură și pentru frumos;
- îmbunătățirea studiului individual.
Lectura trebuie să valorifice cât mai multe funcții – de plăcere, de informare, pentru documentare, să solicite gândirea, imaginația, reflecția, să încurajeze munca individuală, să invite la căutare, la cercetare, să faciliteze realizarea unui dialog între carte și cititor, să producă judecăți personale.
Elevul este invitat să colaboreze cu textul. Noua pedagogie este centrată pe elev care prin lectură începe să se familiarizeze cu literatura, cu textele literare. Profesorul devine membru al unei clase, al unei echipe mari, îi încurajează pe elevi să se exprime și îi motivează să dialogheze pe baza a ceea ce citesc în clasă sau în particular. În cadrul orelor de literatură se pot face activități care să contribuie la dezvoltarea competențelor de înțelegere a textelor propuse pentru lectură. Se pot alege sau redacta ilustrații sau melodii adecvate pentru text (de exemplu, la studiul poeziei Emoție de toamnă de Nichita Stănescu am audiat melodia lui Nicu Alifantis), se poate reface coperta ( în fiecare clasă există copii cu talent de desenator care trebuie încurajați să participe la activități) și se propune jocul de rol, punerea în scenă, redactarea de scenarii (prin exerciții de creativitate), se împarte textul pe paragrafe, fragmente pentru a înțelege textul mai bine (punerea în scenă, în fața colegilor, a fragmentelor din diferite opere literare din manual – Apus de soare de B.St. Delavrancea, la clasa a IX-a, Tache, Ianke și Cadâr de V.I. Popa la clasa a VIII-a sau Vizită de I.L. Caragiale la clasa a V-a). Profesorul îi provoacă la răspuns pe toți elevii prin exerciții permanente de susținere și motivare a opiniei.
Alina Pamfil vorbește despre schițarea unui parcurs al actului lecturii și al interpretării format din patru tipuri de relații între cititor și text:
1. intrarea în lumea textului, a păși din exterior spre interior;
2. a explora lumea textului din interior;
3. a păși înapoi și a regândi datele;
4. a ieși din lumea textului și a obiectiva experiența.
„Lectura este văzută ca un proces prin care cititorul își creează propriul text, actul în sine al citirii neimplicând automat și înțelegerea textului”, afirmă Marilena Pavelescu. Profesorul trebuie să aibă competențele specifice de a parcurge anumite demersuri didactice prin care să-i ofere elevului strategii de descifrare a textului citit. Nu toți înțelegem textul la fel, nu există o singură tehnică de lectură pentru toată lumea, dar putem vorbi despre tehnici care corespund mai multor situații de lectură. Marilena Pavelescu vorbește despre următoarele tipuri de lectură:
Lectura mediatoare – prelectura presupune receptarea studiul textului literar care nu se poate realiza în afara unui contact direct, nemijlocit cu textul,cu opera literară. A ști să citești înseamnă și (sau mai ales) a ști unde să cauți o anume informație.
Lectura inocentă este momentul primului contact cu textul, fie prin lectura în gând, fie prin ascultarea unei lecturi expresive realizate de altcineva, de profesor, în care se valorizează reacția emoțională față de text. În cărțile citite, elevul de gimnaziu caută misterul și personaje atrăgătoare cu care se poate identifica. Plăcerea jocului se conservă în plăcerea produsă de povești, în delectarea cu jocuri de rol. Opera literară este o proiecție a lumii reale, a setului de valori și norme ale propriilor cititori și stimulează identificarea tinerilor aflați în căutarea identității. Profesorul poate finaliza această etapă prin întrebări de tipul „Ce ți-a plăcut/ nu ți-a plăcut?”; „De ce?”; „Ce te-a surprins cel mai mult?”; „Simți că ai intrat în lumea textului?”
Lectura explicativă pregătește comprehensiunea textului și se poate organiza prin diverse tipuri de întrebări în funcție de nivelul de pregătire și de vârstă al elevilor. Profesorul le cere elevilor să găsească sensul, folosindu-se de context sau căutând în dicționare definițiile cuvintelor respective. Profesorul va insista asupra cuvintelor care oferă chei de lectură.
Lectura interpretativă este un mod de a produce text despre text, prin relectură și reflecție. Acest tip de lectură se practică atunci când se urmărește sesizarea instanțelor lecturii, reliefarea temei, a planului de idei, a elementelor de construcție specifice operei epice/ lirice/ dramatice sau pentru încadrarea într-un curent literar (la clasa a XII-a), pentru realizarea de corelații între opere (începând din ciclul gimnazial, subiect obligatoriu la Evaluarea națională), între autori (poeții moderniști, de exemplu). Profesorul trebuie să cultive curajul unor interpretări diferite și personale. Textul este supus reflecției, criticii, comparației, evaluării, dar și intervenției imaginației cititorului. La nivel gimnazial, interpretarea de text va urmări să-l ajute pe elev să-ți exprime emoțiile, impresiile la prima lectură, pe care i le trezește textul și să înțeleagă că literatura creează universuri imaginare. Elevii trebuie să capete deprinderi și abilități, cum ar fi – recunoașterea rapidă a cuvintelor-cheie, înțelegerea profundă a sensurilor cuvintelor (propriu/ figurat).
Lectura critică este privită ca un mod de a produce text împotriva. A interpreta critic înseamnă a subsuma prin puterea unui gând integrator toate detaliile, de unde receptorul (cititorul/ elevul) explică, observă, analizează și descrie structura internă a textelor. Matei Călinescu, vorbind despre lectura critică, afirma că „adevărata problemă ce i se pune criticului literar este cum să includă, nu să excludă diferitele tipuri de lectură de plăcere”.
Alegerea textelor propuse pentru lectură trebuie făcută în funcție, de capacitatea de înțelegere și de vârsta elevilor. Rolul profesorului este esențial, pentru că el trebuie să ajute elevul în parcurgerea conștientă și responsabilă a textelor propuse de manuale sau de el însuși. Copiii trebuie învățați să se familiarizeze cu textul, să-l pătrundă și să-i înțeleagă sensul.
În momentul de față, în multe școli există posibilitatea conectării la internet, există școli în care există aparatură performantă și dotări multiple în CDI-uri. În plus, mulți copii beneficiază de telefoane, tablete și laptopuri pe care le pot folosi în scopul învățării și al lecturii. Important este ca noi, profesorii, să găsim modalitatea cea mai potrivită pentru a-i atrage atât pe cei mici,cât și pe cei mari în minunata lume a lecturii, a cărților care așteaptă să fie descoperite.
Bibliografie
Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române ghid pentru susținerea examenelor de definitivare și de acordare a gradelor didactice, Ed. Corint, 2010, p.159-169.
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Ed. Paralela 45, Pitești, 2003, p.133.