Ca profesori, ne dorim ca elevii noștri să nu memoreze doar informații, ci să simtă și să înțeleagă lumea din jurul lor. Învățarea experiențială oferă tocmai această oportunitate — aceea de a transforma cunoașterea într-o trăire personală, în care copilul observă, experimentează și reflectează.
În urmă cu trei ani, am pornit împreună cu elevii mei într-o aventură simplă, dar plină de sens: să plantăm și să îngrijim legume. De la boabele de fasole dintr-un pahar, până la ridichile din ghivece, am crescut împreună nu doar plante, ci și curiozitate, răbdare și bucurie.
1. Cum a început totul
Totul a pornit în clasa pregătitoare, într-o zi de iarnă, când am citit o poveste despre o mică sămânță care dorea să devină o plantă mare. Copiii au fost fascinați. Atunci am propus:
— „Ce-ar fi să vedem noi, cu ochii noștri, cum crește o plantă?”
Așa a început primul nostru mic proiect de învățare prin experiență — plantarea boabelor de fasole.
Fiecare copil și-a plantat propria sămânță într-un pahar de unică folosință din plastic, a lipit o etichetă cu numele său și a devenit „părintele” unei plante. În fiecare dimineață, înainte de a începe ora, mergeau să vadă ce s-a mai schimbat. Au notat, au desenat, au comparat, au pus întrebări. Am creat pentru ei o fișă de observare a plantei, în care au consemnat toate descoperirile făcute.
Am aflat astfel împreună că învățarea nu înseamnă doar să citești dintr-o carte, ci să trăiești ceea ce înveți. Pentru ei, germinarea boabelor de fasole nu era doar un proces științific, ci o mică minune. Cu răbdare, fiecare copil și-a îngrijit planta până la maturitate. În cadrul programului Săptămâna verde, păstăile au fost culese cu grijă și transformate, cu ajutorul părinților, într-o ciorbă delicioasă. Elevii au învățat să curețe legumele, să le taie și să observe cum se prepară o ciorbă. Pentru mulți, a fost prima dată când au gustat ceva cultivat chiar de ei.
2. Un pas mai departe – salata de pe pervaz
În clasa I, am decis să continuăm tradiția și să cultivăm salată verde. De data aceasta, am organizat mici jardiniere pe pervazul clasei. Copiii au măsurat cu rigla frunzele, au observat zilnic modificările, au învățat despre fotosinteză pe înțelesul lor și au făcut desene inspirate din procesul de creștere.
Am integrat activitatea la mai multe discipline:
- la Matematică și explorarea mediului, am discutat despre nevoile plantelor și am comparat înălțimile frunzelor;
- la Comunicare în limba română, am scris mici texte descriptive;
- la Dezvoltare personală, am vorbit despre răbdare și responsabilitate.
Când salata a fost gata, am organizat o mică „Zi a recoltei” în cadrul programului Săptămâna Verde. Copiii au adus ustensile, au spălat frunzele și au pregătit împreună un sandviș cu salată. Au fost implicați în această activitate și părinții, care le-au oferit copiilor sfaturi despre alimentația sănătoasă. A fost o lecție valoroasă despre bucuria lucrului făcut împreună.
3. De la pahar la grădină – ridichile din clasa a II-a
În al treilea an, curiozitatea s-a transformat în inițiativă. Elevii mi-au spus:
— „Doamna, dacă am plantat în pahare și jardiniere, cu ce putem completa grădina noastră acum?”
Și am găsit! În Săptămâna Verde, cu sprijinul școlii și al părinților, am amenajat un mic spațiu tot în sala de clasă. Fiecare echipă de copii a primit un ghiveci, semințe de ridichi, o stropitoare și un plan de activitate.
Pe parcursul săptămânilor, am urmărit procesul de germinare, am măsurat creșterea plantelor, le-am rărit dacă a fost nevoie și am făcut poze. Am vorbit despre importanța apei, despre vreme, despre sol. La final, copiii au cules ridichile și le-au împărțit colegilor din alte clase.
Această etapă a adus o dimensiune nouă: responsabilitatea colectivă. Copiii au învățat să lucreze în echipă, să se organizeze, să colaboreze, să își asume roluri. A fost o experiență completă de învățare prin acțiune, reflecție și rezultat concret.
4. Reflecții și învățăminte
Privind în urmă, îmi dau seama că aceste activități simple au avut un impact profund. Copiii au devenit mai curioși, mai implicați, mai dornici să descopere. Au învățat să aibă grijă de plante, să observe transformări și să se bucure de fiecare etapă a dezvoltării acestora.
Pentru mine, ca profesor, a fost o lecție despre puterea experienței. Ceea ce am predat despre plante a fost valoros pentru că ei au trăit acele cunoștințe.
Învățarea experiențială nu cere întotdeauna resurse sofisticate — uneori e suficient un pahar, o sămânță și un pic de curiozitate. Dar rezultatele rămân adânc întipărite în mintea și în sufletul copiilor.
5. Concluzii
Acest demers, desfășurat pe parcursul a trei ani, mi-a confirmat că învățarea autentică se construiește pas cu pas, prin experiențe reale. Plantarea unei semințe a devenit o metaforă a educației însăși: oferim condițiile potrivite, îngrijim cu răbdare și urmărim cu bucurie cum fiecare copil crește în ritmul său.
Le recomand colegilor să aducă natura în clasă, să transforme lecțiile în descoperiri trăite și să le ofere copiilor șansa de a învăța făcând. Dincolo de competențe, noi, profesorii, formăm oameni care știu să se bucure, să observe și să aibă grijă — de plante, de oameni și de lume.
Bibliografie
Programa școlară pentru disciplina Matematică și explorarea mediului – clasele pregătitoare–a II-a. București, 2013.
facebook.com/share/p/1Jzf46wVPc/