Se spune că nu putem învăța viitorul, dacă uităm să înțelegem trecutul.
Predarea limbii și literaturii române la liceu nu mai este un simplu act de transmitere a informației, trebuie văzută ca o călătorie prin gândirea, emoția și cultura acestui popor. În această călătorie, profesorul este un ghid care jonglează cu metode, stări, ritmuri și generații. Iar întrebarea esențială nu mai este „Ce metodă aleg?”, ci „Cum le combin cu înțelepciune?”.
Trăim într-o epocă a schimbării, dar și a revenirii la esență. Într-o clasă de liceu, găsim adolescenți crescuți în era TikTok, dar care pot vibra la un vers din Nichita. Ce paradox frumos! Și tocmai de aceea, lecția de limba română nu poate fi doar ancorată în trecut sau aruncată exclusiv în trendurile digitale. Are nevoie de echilibru între metodele tradiționale și cele moderne, o armonie care transformă ora într-un spațiu viu, dinamic, dar cu rădăcini.
Cine ar putea nega forța unei explicații clare sau frumusețea unei lecturi expresive a poeziei „Plumb”? Când profesorul rostește versurile lui Bacovia cu voce gravă, tăcerea din clasă capătă o valoare aparte. Metodele tradiționale – explicația, conversația, lectura dirijată – sunt ca niște ancore. Ele dau structură, disciplină și înțelegere.
Conversația euristică, de exemplu, are o magie subtilă. Întrebările bine plasate fac elevul să descopere idei pe care nici nu știa că le are. Așa se clădește gândirea critică: nu doar prin gadgeturi, ci prin dialog profund. Exercițiul gramatical, pe care unii îl consideră „demodat”, este în realitate o formă de antrenament intelectual riguros. Scrierea corectă nu este o modă, ci o formă de respect pentru celălalt și pentru sine.
Dar lumea s-a schimbat. Elevii vin la școală cu telefoane mai inteligente decât computerele din trecut. Cărțile se transformă în audiobookuri, caietele – în prezentări Canva, iar lecturile – în meme literare. În acest peisaj, metodele moderne nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru implicarea elevului.
Învățarea prin proiect stimulează autonomia și creativitatea. Să le ceri elevilor să creeze un blog literar sau să transforme un basm cult în scenariu de podcast înseamnă să îi faci parte din lumea conținutului, nu doar a consumului.
Dezbaterea este regina metodelor moderne. Într-o clasă unde se discută dacă „Moara cu noroc” este o tragedie a destinului sau a caracterului, nu doar că se învață literatură, dar se învață viață.
Instrumentele digitale – Kahoot, Padlet, Mentimeter, Wordwall – nu trebuie să fie un moft, ci un liant. Folosite cu măsură, ele aduc dinamism și feedback instant, fără să dilueze conținutul.
Modele de bună practică: întâlnirea celor două lumi, tradiția și inovația
1. O lecție despre „Testament” de Arghezi poate începe cu lectura expresivă (tradițional) și continua cu un Padlet colaborativ în care elevii postează propriile „testamente literare” – gânduri despre ce lasă în urmă, ce sens dau cuvintelor.
2. Studiul personajului Ion poate fi abordat clasic, cu schițe de caracter, dar și modern, prin crearea unui „profil de Facebook” pentru personaj, în care elevii introduc statusuri, reacții și interacțiuni fictive cu alte personaje.
3. O lecție de gramatică poate începe cu exerciții pe fișă și se poate încheia cu un „concurs de corectare” în Kahoot, unde elevii identifică greșelile din postări reale (cu numele anonimizate, desigur).
4. Lectura suplimentară nu trebuie forțată, ci stimulată creativ: un jurnal de lectură sub formă de vlog, o recenzie în meme sau un infografic despre temele romanului preferat pot transforma obligația în bucurie.
În încheiere, pledez pentru echilibru între tradiție și inovație, între rădăcini și aripi. Nu metoda este magică, ci modul în care o folosește profesorul. O explicație banală poate plictisi, dar una pasionată poate schimba vieți. Un joc digital fără sens poate distrage, dar unul bine construit poate aprinde interesul pentru Eminescu.
A fi profesor de limba și literatura română azi înseamnă să fii arhitect de punți: între trecut și viitor, între carte și ecran, între normă și libertate. În această artă a echilibrului, metodele tradiționale și moderne nu sunt rivale, ci două mâini care modelează mintea și sufletul elevului.
Să nu le opunem, ci să le facem să danseze împreună, în fiecare oră.
Bibliografie
1. Cerghit, I. (2006), Metode de învățământ. București, Editura Didactică și Pedagogică.
2. Cucoș, C. (2008), Pedagogie. Iași, Polirom.
3. Neacșu, I. (1999), Instruirea școlară. Perspective psihopedagogice. București, Editura Didactică și Pedagogică.
4. Munteanu, A. (2021), Predarea creativă în epoca digitală. Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană.