Orientarea spațială se exprimă prin modalitatea în care copilul acționează reprezentarea corectă despre poziția relativă a lui în raport cu obiectele și ființele din mediul apropiat, în care corpul său reprezintă centrul de referință. Toate cuvintele pe care le folosim noi în vorbirea curentă, care se referă la spațializare: înainte, sus, jos, deasupra, dedesubt, la dreapta, la stânga, deși aparțin vocabularului copiilor nu sunt întotdeauna bine utilizate. Acest lucru atrage după sine o categorie de obiective menite să formeze reprezentări corecte ale copiilor despre spațiul înconjurător.
Educația de astăzi confirmă aspectul referitor la conștientizarea conținuturilor cuvintelor care se definitivează treptat, în timp ce copilul trece de la spațiul cu trei dimensiuni la orientarea în spațiul cu două dimensiuni. În acest spațiu, delimitarea se face treptat de la mare la mic prin activități de antrenament grafic sau desen decorativ. Acest lucru anticipează orientarea în spațiul paginii de carte și orientarea în utilizarea caietelor de tip școlar.
Copilul trebuie să învețe convențiile scrierii și citirii, care recomandă așezarea în pagină a cuvintelor de la stânga la dreapta, pe orizontală precum și ordonarea succesivă a rândurilor scrise de sus în jos. Imaginea este cea care joacă un rol decisiv în pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea de citit-scris. „Citirea” imaginilor din cărțile de povești prefigurează lecturarea textelor din manualele tipărite de la școală. Abilitatea de a citi se dezvoltă și formează actul citirii de mai târziu, având ca bază de pornire povestea.
Astfel, am lucrat pe grupe cu copii de 4-6 ani, punându-le la dispoziție cărți adecvate vârstei lor, cu imagini sugestive, dar care aveau și câteva rânduri de text ce reprezentau fie conținutul scurt al poveștii, fie explicau, tot pe scurt, conținutul imaginii. Acest lucru, eu l-am experimentat în cadrul sectorului „Bibliotecă”.
Am urmărit cu foarte mare atenție comportamentul copiilor în contactul lor cu cartea, sub îndrumarea mea, mai mult sau mai puțin discretă. Am tras următoarele concluzii:
- cartea este esențială în pregătirea acțiunii viitoare de citit-scris;
- timpul este un factor important în formarea motivației interioare pentru citit-scris.
- copilului trebuie să i se dea șansa să își descopere singur propriile greșeli, fără să fie întrerupt, pentru că atunci se pierde interesul pentru „citit”;
- cunoașterea unor referințe pedagogice pentru a reuși să-l facem pe copil să iubească cartea și implicit pentru a putea forma deprinderea de citire a acestuia.
Trebuie urmărite câteva aspecte în formarea deprinderii de citire a copilului de vârstă preșcolară. Acestea sunt:
- oferirea cărților să fie persuasivă (să dea încredere), sugerându-i-se copilului cu ce să înceapă. Când va ști să citească el va cere ajutor pentru o „carte mai grea”. Acest lucru implică coordonata socio-afectivă.
- educatoarea trebuie să creeze momentul prin care, împreună cu copilul, să povestească despre cartea ,,citită” de acesta.
- cărțile să fie atractive pentru copii, cu ilustrații sugestive, dar nu acaparatoare;
- educatoarea trebuie să evalueze nivelul de start și interesul copilului pentru citit prin activități ca: jocul de creație cu cartea, în care copilul poate aborda rolul de „profesor” sau de „actor” sau desenul prin învățarea lecturării propriilor desene, prin denumirea acestora, descrierea caracteristicilor acestora și legătura cu mediul înconjurător.
Scopul dascălului este acela de a pregăti copilul pentru acțiunea de a citi. Nu este primordială deprinderea de citire, ci modul în care această acțiune este pusă în practică.
Este necesar ca cititul să fie un proces selectiv. Nu predarea citirii este cheia, ci sprijinirea învățării ei, ceea ce implică necesitatea formării la copii a deprinderii de citit și modul în care aceasta este pusă în practică.
Cartea trebuie citită de adult într-un mod atractiv , interesant, într-un limbaj natural, accentuând umorul sau tagedia. Acest lucru trebuie să se desfășoare constant și acasă, de aceea se presupune și educarea părinților în acest sens.
Procesul de construire și sensul care stă la baza acțiunii de citit se construiește astfel:
Adultul: citește
Copilul:
1. ascultă:
-urmărește imaginea,
-observă textul;
-localizează conținutul odată cu adultul.
2. citește:
-spune povești;
-,,citește” cu degetul;
– ,,citește” arătând cuvinte și sunete;
-,,citește” cuvinte știute = un amestec citire-povestire, poate comenta unde a găsit cuvântul în text;
– citind cuvinte știute, decodifică cuvinte neștiute.
Etapele deprinderii comportamentelor grafice se dezvoltă prin desen, prin efectuarea diferitelor reprezentări grafice variate ca finalitate ori ca estetică. Toate aceste componente devin automatizate, aproape reflexe.
Foarte important este să urmărim primul moment în care un copil începe să ,,scrie”. Este descoperirea ,,liniei inițiatice” cu ajutorul căreia copilul dezvoltă următoarea etapă numită ,,etapa liniarității”. După centrarea atenției pe linie, copilul își multiplică seria de acțiuni, repetând mișcările, dar schimbând sensul. Până la doi ani copilul preferă creioanele colorate, acuarelele în locul clasicului creion grafic, deoarece spectrul cromatic dat de acestea este foarte variat, având un contact vizual mult sporit. Toate acestea definesc ,,etapa descoperirilor cromatice”.
După doi ani și jumătate, mâzgălelile cvasidirecționale iau amploare. Până la 3 ani se produce un proces extrem de nuanțat de simplificare a mâzgălelilor. Acum apare ,,finețea”. Încep să se cristalizeze niște forme rudimentare, din cauza gesturilor prea ample ale mâinilor, care cel puțin mintal reprezintă forme geometrice-cerc, pătrat etc. Acum apare ,,etapa figurilor simple”.
Între 3 și 4 ani, combină figurile simple, iau naștere forme abstracte, toate acestea mulțumită proceselor de ordin cognitiv: pătratul pe diagonală, cercul tăiat cu o cruce. Tot acum se produce o revelație: recunoașterea figurii umane, Aceasta este „etapa formelor abstracte”. Începe să se lărgească tot mai mult orizontul de cunoaștere. Debutează un nou stadiu de individualizare și contur. Spațiul grafic se lărgește și el, fiind adăugate elemente din mediul înconjurător: lucruri, elemente ale naturii. Până în 5 ani se dezvoltă ,,etapa detaliului”.
Trecând de această vârstă se deschide o fază de explorare prin ,,desenul liber” în care copilul descoperă noi laturi ale realității. Este ,,etapa reprezentărilor grafice complexe”. După corectă, fluentă, rapidă, culminând cu scrierea literelor.
Scrisul bazat pe mișcarea grafică voluntară este un instrument valoros al devenirii umane în plan intelectual și cultural. Față de citit, scrisul este o activitate mai complexă . Ea se realizează în strânsă legătură cu cititul, având la bază o acțiune conștientă.
Copiii de grupă mare, la intrarea în clasa pregătitoare trebuie să cunoască cel puțin literele mari de tipar, să le diferențieze. Scopul nostru ca educatori este acela de a adapta copiii la limbajul de citit-scris într-un mediu educațional și cultural cunoscut, activ, stimulativ, în care copilul de vârstă preșcolară crește, învață și de dezvoltă.
Bibliografie
1. Revista Învățământului preșcolar nr.1-2/2009;
2. Mitu, F. ,,Metodica activităților de educare a limbajului, Editura ProHumanitas, București, 2000;
3. Maxim, M., ,, Pregătirea preșcolarului pentru clasa I”, Revista Învățământului preșcolar nr. 1-2/ 1995;
4. Golu, P., Zlate, M., Verza, E., „Psihologia copilului”,e.D.P., București, 1994.