Încadrată într-un context geografic, istoric, cultural complex și dinamic, România este un spațiu care nu face excepție de la tendința actuală de accentuare a diversității structurilor sociale. În acest context, educația interculturală a devenit o temă de actualitate în școala și în societatea românească.
Pluralitatea culturală constitutivă a României a fost îmbogățită creativ de contextele istorice pe care le-a acumulat, contexte bogate în contacte, interacțiuni și împrumuturi culturale reciproce. Așa se face că România este o țară multiculturală, chiar dacă în comparație cu multe state europene – are o structură demografică ce e caracterizată de o omogenitate etnică ridicată (majoritatea reprezintă 89,4% din totalul populației). Este o țară multiculturală, cu multiple inserții din culturile statelor vecine (marginile țării poartă vizibil amprenta reprezentanților unor culturi aflate în proximitatea teritoriului țării), dar fără a avea zone segregate etnic și fără a fi caracterizată printr-un vid de populație majoritară.
Aceeași comparație cu unele dintre statele europene-în special cele vestice – reliefează faptul că România este încadrată în categoria țărilor a căror multiculturalitate este asigurată de așa–numitele „minorități tradiționale”, „istorice”, sau printr-o expresie nu demult apusă „naționalitățile conlocuitoare”.
Educația interculturală a devenit o temă de actualitate în școala și în societatea românească. Educaţia interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a raportului ”eu-celălalt” şi a noţiunii de străin, recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între oameni şi nu prin aplicarea polarităţii superior-inferior.
Conform Dicţionarului de Psihologie – Paul Popescu Neveanu – fenomenul educaţional este unul social de dezvoltare, formare, construire a fiinţei umane ca subiect al acţiunii, al cunoaşterii şi al valorilor, prin comunicare şi exerciţiu, prin modelarea comportamentului său şi prin integrarea în activitatea şi în relaţiile sociale.
Educaţia interculturală presupune promovarea unor politici şcolare care să permită egalizarea şanselor în educaţie şi a unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice, iar responsabil de aceste demersuri este (în cadrul educaţional instituţionalizat) managerul grupei/ clasei, respectiv cadrul didactic.
Identitățile multiple, tradițiile și obiceiurile se fac simțite chiar și în comunitățile mici, rurale. Același lucru putem spune și despre modul de relaționare dintre diverși indivizi sau grupuri de indivizi. Această diversitate presupune o nouă abordare a societății și a educației. Interculturalitatea aduce în societate un plus de cunoaștere și de îmbogățire culturală.
Educaţia interculturală se referă la teme ca ”acceptarea”, ”conviețuire cu ceilalți”, ”participare”, evitarea prejudecăților și promovarea unei educații democratice interculturală/ multiculturală. Când vorbim de educație interculturală ne referim la un element cheie și anume interculturalismul.
Problematica minorităților și a relațiilor interetnice se validează structural prin existența unei polarități sociale și economice. Inegalitatea dezvoltării sociale și economice între diferitele regiuni se pliază pe modele culturale diferite, specific regionale și fac posibile incidente cu caracter interetnic.
Dimensiunea postmodernă, valorizând experiența holocaustului dar și pe cea a managementului conflictelor și cooperării a dat o nouă paradigmă interculturalismului ca dialog în care diferența este benefică. Toate provocările etnice și multiculturale fac necesară orientarea educației spre interculturalitate ca sferă a dialogului cultural, resursă pentru dezvoltarea comunităților multiculturale.
Odată cu dezvoltarea comunicării, culturile și identitățile se transformă și fiecare participă la transformarea altor culturi. Formarea competenţei de a intra în raport eficient cu alteritatea, fără disoluţia propriei identităţi, presupune întărirea spiritului critic şi cultivarea reflexivităţii faţă de experienţa cotidiană, prin angajare conştientă în procesul definirii de sine prin întâlnirea cu altul. Eficienţa comunicării şcolare în perspectivă interculturală implică diminuarea incertitudinii şi a anxietăţii legate de alteritate şi construcţia unei noi perspective a celuilalt, ce se cere experimentată la clasă. Eludarea etnocentrismului şi deschiderea spre pluralismul cultural implică o decentrare a teoriilor educaţiei şi ale comunicării, de pe emiţător pe receptor. Principiul priorităţii receptorului este poate principiul călăuzitor al educaţiei interculturale. Receptorul este creator de sensuri în comunicare, uneori cu totul altele decât cele scontate de emiţător. Iată de ce, a decodifica sistemul de referinţă şi sistemul de valori al receptorului este o obligaţie pe care emiţătorul trebuie să şi-o asume în momentul comunicării interculturale. Pentru ca indivizii să surprindă nuanţat dinamica actului de comunicare interculturală, şcoala trebuie să faciliteze exerciţiul comunicării prin cultivarea proactivă a interacceptării prin intercunoaştere şi respectare în fapt a individualităţii fiecărui elev. Dacă şcoala nu va face proba faptului că trăieşte şi aplică ceea ce propagă, nu se va bucura de credibilitate.
Educația interculturală constituie, așadar, o opțiune ideologică în societățile democratice și vizează pregătirea tinerilor ca viitori cetățeni în așa fel încât ei să facă cea mai bună alegere și să se orienteze în contextele multiplicării sistemului de valori.
Problemele interetnice au existat din perioade istorice anterioare, iar rezolvarea acestora a fost, fie ignorarea lor, fie impunerea asimilării și purificării etnice, fie enclavizarea și autonomizarea pe criterii etnice.
Tânăra generație trebuie să fie educată în așa fel încât să suporte mutația și diversitatea culturală necesară atât pentru minoritari cât și pentru majoritari. De altfel, demarcația clasică între minoritari și majoritari e tot mai dificil și periculos de realizat.
Bibliografie
1. Constantin Cucoș, Dimensiuni culturale și interculturale, ed. Polirom 2007;
2. Anca Nedelcu, Educația interculturală-formarea prin și pentru diversitate, Fundamentele educației interculturale , Diversitate,minorități, echitate. ed. Polirom , 2008;
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Conventia_Cadru_pentru_Protectia_Minori-tatilor_Nationale.pdf;